Sari direct la conținut

Începe procesul extremiștilor acuzați că voiau să răstoarne violent statul german: „prințul” fără tron și cetățenii Reichului

HotNews.ro
„Prințul Heinrich al XIII-lea”, liderul grupului acuzat că voia să răstoarne democrația germană, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
„Prințul Heinrich al XIII-lea”, liderul grupului acuzat că voia să răstoarne democrația germană, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Un presupus prinț, un fost judecător și parlamentar și mai mulți ofițeri militari în retragere se numără printre cei nouă presupuși participanți la o conspirație ce urmărea răsturnarea democrației germane. Suspecții au fost arestați în decembrie 2022, iar procesul lor începe marți la Frankfurt, în condiții de strictă securitate, scriu Reuters și BBC News.

Cel mai spectaculos dintre cele trei procese ale unor personaje de extremă dreapta acuzate că au complotat pentru răsturnarea violentă a statului german va începe marți, în condiții de înaltă securitate și cu un mare interes mediatic.

Sunt judecați, la Frankurt, presupusul lider al grupului, un aristocrat, în primul rând investitor imobiliar, cunoscut sub numele de Prințul Heinrich al XIII-lea, iubita sa rusoaică și alți șapte membri importanți ai grupului, inclusiv un fost polițist și un fost judecător care este acum deputat al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), scrie Reuters.

Procurorii susțin că oamenii judecați sunt liderii unui complot terorist care avea drept scop preluarea puterii și instalarea în fruntea țării a lui Heinrich XIII Prinz Reuss, urmașul unei dinastii nobiliare germane.

Procesul, care se va desfășura într-o sală de tribunal de maximă securitate de la periferia orașului Frankfurt, este al doilea deschis împotriva membrilor unei presupuse conspirații care implică cel puțin 27 de persoane.

Ce voiau cetățenii Reichului

Potrivit procurorilor federali, grupul plănuia să ia cu asalt Reichstagul din Berlin cu sprijin armat, prin intermediul aripii sale paramilitare, să aresteze membri ai Bundestagului și să defileze cu un Olaf Scholz încătușat la televiziunea germană în speranța de a-i convinge pe germanii obișnuiți să se alăture loviturii lor de stat.

Grupul face parte dintr-o mișcare în creștere cunoscută sub numele de Reichsbürger, sau „cetățenii Reichului” – în prezent, numărul acestora este estimat de autorități la 23.000 – care refuză să recunoască legitimitatea statului german modern și ar dori ca granițele germane să fie redesenate pe liniile de dinainte de 1918.

La sfârșitul lunii aprilie a început la Stuttgart un proces în care este implicată presupusa aripă militară a grupului, formată din foști membri ai serviciilor speciale, polițiști, un metalurgist și un instalator.

Un al treilea proces, în care este implicată așa-numita aripă ezoterică a grupului, care include un medic și un bucătar celebru – toți fiind considerați drept presupuși membri ai cabinetului în așteptare al grupului – urmează să aibă loc la München în iunie.

În total, 26 de persoane sunt judecate – un al 27-lea, un bărbat în vârstă de 70 de ani, a murit recent într-un spital din Frankfurt – și se așteaptă ca cele trei cazuri să dureze un an sau mai mult.

O paralelă cu QAnon

Presupușii complotiști au fost arestați în decembrie 2022, când forțele de securitate au luat cu asalt mai multe case, apartamente, birouri și o cabană de vânătoare izolată. Anchetatorii urmăriseră cu atenție grupul în lunile precedente arestării.

Printre persoanele arestate s-au numărat un membru de frunte al organizației teoriei conspirației QAnon, un clarvăzător, un dentist și un pilot amator. Serviciile de securitate au observat de altfel că teoria conspirației urmată de cetățenii Reichului are paralele cu mișcarea QAnon, care a alimentat asaltul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului american.

Printre acuzații de marți se numără foștii ofițeri de armată Maximilian Eder și Ruediger von Pescatore, precum și fosta judecătoare și fostă parlamentară de extremă dreapta Birgit Malsack-Winkemann.

Procurorii susțin că Malsack-Winkemann s-a folosit de privilegiile sale parlamentare pentru a escorta mai mulți dintre complicii săi în jurul clădirii Reichstag din Berlin, în cadrul unui exercițiu de cercetare pentru a planifica lovitura de stat.

Liderii sunt de asemenea acuzați că au căutat sprijinul oficialilor ruși, inclusiv în timpul unor întâlniri la consulatele rusești din Germania și din capitala slovacă Bratislava.

Acest lucru reflecta convingerea lor că o „Alianță” a țărilor învingătoare, inclusiv Rusia și Statele Unite, era pregătită să susțină reînvierea „Germaniei reale”, care ar fi înlocuit republica de astăzi de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Planuri bine puse la punct

Inculpații au negat acuzațiile de terorism și înaltă trădare. Într-un interviu acordat din închisoare, Eder a declarat pentru revista Stern că turul parlamentar a avut ca scop găsirea unor locații potrivite pentru a-i aborda pe parlamentari în legătură cu ceea ce el credea că este implicarea lor într-o rețea de molestare a copiilor.

Unii observatori au pus sub semnul întrebării capacitatea reală a grupului de a-și duce la îndeplinire planurile, în vreme ce alții au acuzat autoritățile germane că au exagerat afirmațiile privind pericolul pe care îl reprezenta grupul.

În rechizitoriul de 621 de pagini, anchetatorii au subliniat însă în mod repetat cât de bine organizată era gruparea, precum și cât de periculoasă era aceasta.

Poliția a declarat că grupul a strâns peste jumătate de milion de euro în aur și numerar, precum și sute de arme de foc, zeci de mii de cartușe și explozibili.

Aceștia își achiziționaseră telefoane prin satelit pentru a rămâne în contact, după ce aripa paramilitară a pus în aplicare planuri de întrerupere a rețelelor naționale de comunicații și de electricitate.

Grupul a așteptat „ziua X” pentru a da startul loviturii de stat, unul dintre ei crezând că semnalul era moartea reginei Elisabeta a II-a. Când poliția a luat cu asalt casa unuia dintre membri, acesta a tras în ei, rănind doi ofițeri de poliție.

O mișcare periculoasă, constant subestimată

Jan Rathje, cercetător la agenția de monitorizare a extremismului CeMAS, a subliniat pentru BBC că mișcările conspiraționiste și suveraniste au legătură cu dorința unor foști naziști de a restabili un Reich german național-socialist.

El a spus că mișcarea Reichsbürger, care are o tradiție violentă și de extremă dreapta, a fost constant subestimată – ceea ce este un lucru periculos.

„Oamenii au crezut întotdeauna că vorbim despre oameni nebuni care doar scriu scrisori stupide către guvern”, a adăugat el.

Rathje a mai observat că, chiar dacă presupusa tentativă de lovitură de stat nu ar fi reușit, ea ar fi provocat cel mai probabil victime.

„La nivel simbolic, ar fi fost un succes pentru aceste forțe radicale, deoarece ar fi lovit guvernul într-un mod violent și acest lucru ar fi promovat ideea că guvernul este slab”, a spus el.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro