Nefericitul caz al judecatoarei Zeynep Mercan

​Ati avut vreodata sentimentul ca vi s-a facut o mare nedreptate dar ca tipati dintr-un clopot de sticla de unde nimeni nu va aude? Ca traiti pe pielea voastra justitia kafkiana, absurda, ca alergati intr-un labirint fara iesire? Asta trebuie sa fi simtit si judecatoarea Zeynep Mercan in aceste zile, cand a sperat ca-si va gasi dreptatea in Europa. In Turcia era evident ca n-are nici o sansa. Povestea ei nefericita incepe a doua zi dupa tentativa esuata de lovitura de stat, odata cu valul de epurari din administratie si justitie.

Consiliul Judecatorilor si Procurorilor a suspendat peste 2900 de judecatori, printre care se numara si personajul nostru. Zeynep Mercan, judecatoare in orasul Giresun, era suspectata de legaturi cu FETÖ, miscarea lui Fetulah Gullen, acuzat de regimul Erdogan ca a planuit lovitura de stat.

Pe data de 17 iulie 2016, Zeynep Mercan este ridicata de politie si retinuta. Dusa in fata unui judecator, respinge acuzatiile si repeta ca n-are nici o legatura cu FETO. Avocatul sau a denuntat lipsa oricaror probe, dar judecatorul dispune arestarea provizorie a judecatoarei. I se resping contestatiile ulterioare iar judecatoarea decide sa se adreseze Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

In mod normal, mai avea o cale de atac interna, la Curtea Constitutionala, unde putea formula un asa-numit recurs individual. In mod normal, pana la epuizarea cailor interne de atac, nu te poti adresa CEDO. Numai ca judecatoarea atrage atentia ca nu mai prea are cine sa-i judece impartial cazul la Curtea Constitutionala, din moment ce si de acolo autoritatile turce au arestat doi judecatori si raportorii. Prin urmare, judecatoare din Turcia isi pune toate sperantele in Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Pierde insa si ultima speranta pe 8 noiembrie, ziua cand CEDO ii respinge actiunea ca inadmisibila tocmai din acest motiv: nu a epuizat toate caile interne de atac. Judecatorii Curtii de la Strasbourg isi motiveaza decizia cu argumentul aiuritor ca judecatoarea mazilita peste noapte de regimul Erdogan trebuia, totusi, sa se adreseze unei Curti Constitutionale aflate si ea sub teroarea represiunii, nu sa se bazeze pe “simpla temere” ca un astfel de demers ar fi inutil:

“Curtea consideră că temerile simple, exprimate de reclamantă cu privire la imparțialitatea judecătorilor Curții Constituționale, nu o dispensau de obligația de a introduce un recurs în fața acestei instanțe, pentru a se conforma cerințelor art. 35 alin.1 din Convenție. În această privință, Curtea reamintește că simplele îndoieli cu privire la perspectivele de succes ale unui anumit remediu, care nu este în mod evident sortit eșecului, nu reprezintă un motiv temeinic pentru neutilizarea căii de atac (…) Având în vedere cele de mai sus și toate datele cauzei, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale care ar fi putut absolvi reclamanta de obligația de a se adresa Curții Constituționale. Dacă ar fi îndeplinit această obligație, reclamanta ar fi oferit instanțelor naționale posibilitatea pe care regula epuizării este destinată să le-o acorde statelor, și anume determinarea și remedierea încălcării Convenției prin unele acțiuni sau omisiuni. În aceste condiții, Curtea consideră că reclamanta nu a depus suficiente eforturi pentru a permite instanțelor interne să joace un rol fundamental în sistemul de protecție stabilit prin Convenție, cel al Curții fiind subsidiar (…) În consecință, Curtea consideră că reclamanta era obligată să se adreseze Curții Constituționale cu un recurs individual, ceea ce nu a făcut. În plus, arestarea preventivă a reclamantei, nefiind o măsură adoptată prin decretul-lege, în cadrul stării de urgență, Curtea consideră că argumentul întemeiat pe imposibilitatea introducerii unui recurs nu este justificat.

In fata acestei decizii CEDO, judecatorii romani pasionati de respectarea drepturilor omului au explodat. Site-ul hotararicedo.ro, unde gasiti integral aceasta decizie care pare pur politica, menita sa menajeze regimul Erdogan, publica urmatoarea Nota:

“Uneori, cinismul unei soluții, chiar pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu presupune alte comentarii, în sine motivarea fiind suficientă pentru ca un observator neutru și imparțial să înțeleagă raționamentul prezentat mai sus.

Totuși, cum trăim în anul 2016, iar nu în perioada inchiziției, ne întrebăm cum poate fi considerat compatibil Convenției și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului un mecanism judiciar al unui sistem de justiție în care aproximativ o treime din judecători au fost suspendați sau arestați peste noapte pentru simpla bănuială a participării la o posibilă tentativă eșuată de lovitură de stat[2], inclusiv doi judecători ai Curții Constituționale din Turcia[3], în fața căreia reclamanta Zeynep Mercan, culmea, judecător de carieră, era chemată și obligată să-și ”epuizeze căile de atac prevăzute de legislația turcă” prin formularea unui recurs individual constituțional.

Exemplul particular oferit de Curte pentru raționamentul său cu privire la cei doi jurnaliști eliberați printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale,[4] Can Dündar și Erdem Gül, nu poate fi mai mult decât o simplă cireașă pe tortul refuzului de a se implica efectiv în înlăturarea efectelor unei deficiențe sistemice generate de o situație care a șocat întreaga lume civilizată[5] și care îndepărtează Curtea de la propria sa menire.

Ironia sorții, la 31 octombrie 2016, un nou mandat de arestare, de această dată in absentia,[6] a fost emis pentru Can Dündar, care trăiește acum în exil în Germania. Ce ușurare pentru cel din urmă că nu mai pare necesar să-și epuizeze căile de atac oferite de legislația turcă… Fiat justitia, pereat mundus!”