Negocierile dintre Statele Unite și Coreea de Nord vor fi reluate în curând- oficial sud-coreean
Consilierul sud-coreean adjunct pentru Securitate Națională, Kim Hyun-chong, a declarat joi că se așteaptă ca negocierile dintre Statele Unite și Coreea de Nord să fie reluate în curând cu un rezultat pozitiv, conform Reuters, scrie Mediafax.
Declarațiile oficialului sud-coreean au fost făcute în urma unei întâlniri cu Stephen Biegun, emisarul american pentru probleme legate de Coreea de Nord. Consilierul a transmis că Administrația de la Seul va organiza o întâlnire a Consiliului Național pentru Securitate, în cadrul căreia se va discuta despre un pact de împărțire a informațiilor între Japonia și Coreea de Sud.
Acordul informațional încheiat între Japonia și Coreea de Sud ar urma să expire în data de 24 august, dacă nicio țară nu decide continuarea acestuia.