Neștiuta și greu încercata istorie a literei Z – de la antichitate până în prezent

​Oricât vei încerca să găsești o literă a alfabetului care să fi avut o istorie mai tumultoasă decât litera Z, greu vei găsi. De fapt, nu vei găsi deloc. Iubită de unii, hulită de alții, litera Z aproape că a dispărut la un moment dat, de nu mai aveau rușii ce să pună azi pe tancuri și stăteau acasă. Din fericire pentru ea, litera Z a rezistat urgiilor timpului, o folosim și azi, deși uite că a reușit iar, numai ea știe cum, să intre în alte scandaluri. Dar despre istoria ei zbuciumată vom vorbi pe scurt în cele ce urmează.

Primi oameni care s-au gândit să transforme sunetul Z într-o literă au fost cei din populațiile proto-semitice care populau zona Orientului Mijlociu acum vreo patru milenii. Că au fost canaaniții, că au fost misterioșii hicsoși care au și cucerit parte din Egipt acum vreo 3.700 de ani, nu se știe exact. Ce e cert este că litera Z apare ulterior în alfabetul fenician, sub forma Zayin. Era a 7-a literă din alfabet și se mai traducea și prin „sabie” sau, ulterior, prin diferiți termeni peiorativi care făceau trimitere la o anumită parte a organismului masculin. Iată că încă de atunci era o literă neliniștită.

Pe filiera feniciană, litera Z a ajuns la grecii antici, unde s-a bucurat de o mare cinste, în varianta „zeta”, căci grecii au îndrăgit-o de nu se poate. Așa tare o iubeau ei, că însuși zeul lor cel mai puternic, Zeus, avea un nume care începea cu ea. Ceva mai la nord de greci, pe teritoriul geților, nu știm dacă exista litera, dar sunetul a avut poate cel mai mare succes de când e el pe lume. Că era barză, viezure, mazăre, mânz, Zalmoxis, Gebeleizis sau Sarmizegetusa, în zadar zburdai tu prin zestrea lexicală a zilelor ce aveau să vină, dacă nu puneai și un Z acolo, așa, cât să zgârmi melodicitatea cuvintelor și să lași zălog o moștenire proprie, chiar zonală am putea spune.

Romanii au interzis litera Z

După atâta dragoste pentru litera Z în lumea grecilor și a geților, ea a ajuns și pe teritorul latin unde a părut că i se înfundă. Ceva de-a dreptul personal cu litera amintită a avut consulul și, ulterior, dictatorul Appius Claudius Caecus. Caecus era porecla, însemna „orbul”, pentru că asta a pățit omul la bătrânețe. Până să orbească, Appius a multe făcut lucruri bune și folositoare pentru romani. Spre exemplu, la inițiativa sa a fost construit primul drum de anvergură din Roma antică, Via Appia, care, după cum lesne se poate observa, îi poartă numele. O altă inițiativă a fost legată de construirea primului apeduct roman, Aqua Appia, tot după el botezat și acesta.

Undeva prin a doua parte a vieții, Appius Claudius a dezvoltat o mare pasiune pentru gramatică și ortografie. Așa a descoperit că litera Z, împrumutată de la greci, nu prea se regăsea în lexicul latin, excepție făcând cuvintele preluate din limba greacă. De fapt, litera Z era pronunțată „Ț”, după modelul celor doi z din scrierea de azi. Atunci când îl pronunțau cum trebuie, romanii se schimonoseau de parcă ar fi avut „rânjetul unui cadavru”, după expresia ad litteram al lui Appius. Prin urmare, el cerut și a și obținut eliminarea literei Z din alfabet. Asta se întâmpla pe la anul 300 î.Hr.

Vreo 200 de ani a durat nebunia, până când Marcus Fabius Quintilianus, faimosul retor roman, a pledat pentru reintroducerea literei Z în alfabet. A fost urmat de Cicero și alții, și iată cum a revenit ea, ca să o putem folosi toți astăzi. E adevărat că din poziția inițială, cea de a șaptea, Z-ul a trebuit să se mulțumească doar cu ultima poziție, dar tot era ceva decât deloc. Apropo, atunci a fost repoziționață și litera G, cea care a luat locul inițial al Z-ului în alfabet, că tot folosim alfabetul latin.

Printre argumentele lui Quintilian, care sunt chiar emoționante, amintim pe acela care spunea că litera Z nu doar că nu schimonosește fața, ba dimpotrivă, îi adaugă un zâmbet, dar și îmbogățește limba prin pronunțarea originală a unor termeni veniți pe filieră greacă, precum „zefirul”. Aici avea și el dreptate, iar ăsta a fost unul dintre argumentele forte cu care și-a câștigat cazul.

Simbol neo-nazist și, deopotrivă, anti-nazist

Ulterior, pe măsură ce Europa a trecut prin schimbări majore în perioada Evului Mediu, numai de gramatică și litera Z nu le-a mai ars ălora. Aveau ei alte probleme, asta chiar era ultima dintre ele. Ea a ajuns însă și la popoarele nordice, acolo unde și-a găsit loc printre rune sub forma unui trident. Se pronuța „algiz”, dar ce simboliza ea nu s-a aflat clar. Naziștii lui Hitler au pretins însă că știu ei și uite cum Z-ul în variantă runică a căpătat primele conotații moderne. Mă rog, ai putea să zici că a avut un mic reviriment prin anii secolului al XX-lea, și puțin după aia, când a apărut personajul Zorro pe scena lumii și se scrijelea el așa pe pieptul adversarilor. Dar nu a ținut cine știe ce moda, căci copiii schimbă repede modelele.

Revenind la interpretarea nazistă, spre exemplu, atunci când era poziționată cu vârful în sus, runa respectivă simboliza viața. De asta a și fost aplicată pe crucea roșie a ambulanțelor, a medicilor, a sanitarilor etc. Ea a fost preluată și de prima grupare paramilitară nazistă, Sturmabteilung. Cu vârful în jos, aceeași rună Z simboliza moartea, și de asta se aplica pe mormintele naziștilor sau în anunțurile de profil, în locul crucii. Ea era folosită cu precădere pentru a comemora victimele din rândul trupelor SS. Mai trebuie spus că a doua interpretare, cea cu simbolul morții, aparține unui ocultist austriac din secolul al XIX-lea, Guido von List pe numele său, adept al curentului neo-păgân.

Pe această filieră a ajuns simbolul cu pricina, tridentul cu vârful în jos care, apropo, se pronunța „Yr”, nu doar un alt simbol nazist ci, mai ales, unul neonazist. Îl puteți regăsi la unele trupe hard-rock dar și la organizațiile neo-naziste care încă există pe alocuri. Poate vi se va părea interesant să aflați că simbolul a fost folosit în ultimii ani în Ucraina de diferite grupări cu vederi radicale de dreapta, adesea în combinație cu simbolul vieții menționat anterior, dar și cu alte rune cu conotații naziste. Un motiv în plus pentru motivația „denazificării” servită de ruși.

Ultimii, dar nu cei din urmă, rușii au ales să plaseze litera Z pe echipamentul lor militar din Ucraina. Ce simbolizează ea nu se știe clar. E cert că, alături de literele V, A și O, a fost aplicată pentru a deosebi echipamentul rusesc de cel ucrainean, cu care seamănă izbitor. O variantă, dar una pur speculativă, spune că Z-ul rusesc vine de la „zapad”, care înseamnă „Vest”. O alta spune că vine de la „za pobedu”, adică „pentru victorie”. Una peste alta, litera Z a devenit un simbol al invaziei ruse, motiv pentru care câteva țări au luat în discuție chiar să o interzică. Nu de tot, ci doar ca simbol.

Iată cum biata literă Z, de la simbol falic și, ulterior, rânjet al mortului, a ajuns nu doar un simbol al neo-naziștilor, ci și al unei invazii militare. Să mai spună careva că asta chiar nu e o istorie zbucimată!