Sari direct la conținut

Netanyahu a vorbit în fața Congresului SUA despre viziunea sa viitoare pentru Gaza / Despre protestatarii pro-Palestina: „idioții utili ai Iranului”

HotNews.ro
Netanyahu a vorbit în fața Congresului SUA despre viziunea sa viitoare pentru Gaza / Despre protestatarii pro-Palestina: „idioții utili ai Iranului”
Benjamin Netanyahu, discurs în Congresul SUA Foto; Julia Nikhinson / AP / Profimedia

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a împărtășit miercuri Congresului american „viziunea sa pentru Gaza”, declarând că „demilitarizarea și de-radicalizarea” teritoriului ar putea „conduce la un viitor de securitate și pace” cu sprijinul unei „administrații civile”, potrivit AFP.

„În ziua în care vom învinge Hamas, o nouă Gaza se va putea naște”, a spus el, făcând apel la Washington pentru ajutor militar pentru a «accelera sfârșitul războiului», aflat acum în a zecea lună.

„Gaza trebuie să aibă o administrație civilă condusă de palestinieni care nu caută să distrugă Israelul”, a spus Netanyahu.

„Israelul nu caută să reocupe Gaza. Dar, în viitorul previzibil, va trebui să menținem un control de securitate predominant acolo pentru a preveni o recrudescență a violenței și pentru a ne asigura că Gaza nu va mai constitui niciodată o amenințare pentru Israel”, a declarat el.

În 2005, Israelul s-a retras unilateral din Fâșia Gaza, evacuând coloniile evreiești din acest teritoriu palestinian, pe care Hamas a preluat controlul doi ani mai târziu.

Axa răului susținută de Iran

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a denunțat „axa terorii” Iranului.

„În Orientul Mijlociu, axa terorii iraniene sfidează Statele Unite, Israelul și prietenii noștri arabi. Aceasta nu este o ciocnire a civilizațiilor, ci o ciocnire între barbarie și civilizație. Atunci când Israelul acționează pentru a împiedica Iranul să dezvolte arme nucleare, nu se protejează doar pe sine, protejează și SUA”, a declarat el de la tribuna Camerei Reprezentanților, potrivit AFP și Reuters.

Ovaționat în picioare la sosirea sa, liderul israelian și-a ținut discursul în fața unei ședințe comune a Senatului și Camerei Reprezentanților, într-un oraș preocupat de politica internă.

Benjamin Netanyahu în Congresul SUA Foto:: Julia Nikhinson / AP / Profimedia

„America și Israelul trebuie să rămână unite”, a spus Netanyahu la începutul discursului său.

Zeci de parlamentari democrați au lipsit miercuri de la discursul premierului israelian Benjamin Netanyahu în fața Congresului, exprimându-și consternarea față de miile de morți din rândul civililor și criza umanitară generate de campania Israelului în Gaza.

Întâmpinat cu proteste de stradă, dar și în Congres / „Idioții utili ai Iranului”

Discursul lui Netanyahu a fost boicotat de zeci de democrați, unii dintre aceștia exprimându-și consternarea față de numărul victimelor civile palestiniene și criza umanitară din războiul Israelului împotriva Hamas. De asemenea, mii de manifestanți s-au adunat în jurul Congresului SUA din Washington pentru a cere o încetare a focului în Fâșia Gaza

Premierul i-a numit pe manifestanții pro-Gaza drept „idioții utili ai Iranului” susținând că Teheranul finanțează protestele.

„Am un mesaj pentru acești demonstranți: atunci când tiranii din Teheran care spânzură homosexuali de macarale și ucid femei care nu își acoperă părul vă aplaudă și vă finanțează, atunci ați devenit oficial idioții utili ai Iranului”, a declarat el.

Protest anti Netanyahu la Washington Foto: Jemal Countess / UPI / Profimedia

Eliberarea ostaticilor

Premierul israelian le-a transmis parlamentarilor americani că guvernul său este angajat activ în încercarea de a obține eliberarea ostaticilor rămași în Gaza, deținuți de militanții Hamas, și că este încrezător că aceste eforturi vor avea succes.

Război în Gaza: Victoria Israelului va fi și pentru SUA

„Victoria” Israelului va fi și o victorie pentru Statele Unite, a susținut Netanyahu, după mai bine de nouă luni de război în Fâșia Gaza.

„Nu ne protejăm doar pe noi înșine. Vă protejăm pe voi (…) Dușmanii noștri sunt dușmanii voștri, lupta noastră este lupta voastră, iar victoria noastră va fi victoria voastră”, a declarat liderul, adăugând că țara sa va face «tot ce este necesar» pentru a «restabili securitatea» la frontiera sa de nord.

Netanyahu îl laudă pe Trump

Premierul israelian i-a adus un omagiu strălucit lui Donald Trump în discursul său susținut miercuri în Congresul american.

„Aș dori să îi mulțumesc președintelui Trump pentru tot ceea ce a făcut pentru Israel”, a declarat liderul, denunțând în același timp tentativa de asasinat «josnică» împotriva candidatului republican.

Benjamin Netanyahu i-a mulțumit, de asemenea, președintelui democrat Joe Biden pentru „eforturile sale neîncetate în numele ostaticilor”.

Mii de demonstranți anti-Netanyahu în fața Congresului SUA


Mii de manifestanți s-au adunat miercuri în jurul Congresului SUA din Washington pentru a protesta împotriva discursului premierului israelian Benjamin Netanyahu și pentru a cere o încetare a focului în Fâșia Gaza, devastată de mai mult de nouă luni de război, potrivit AFP.

Mulțimea, care includea numeroase steaguri palestiniene, s-a adunat în jurul Capitoliului, în centrul capitalei SUA. Cu sloganuri precum „Palestina liberă”, ei și-au strigat furia față de sosirea liderului israelian, împotriva căruia procurorul Curții Penale Internaționale (CPI) a cerut un mandat de arestare pentru crime de război și crime împotriva umanității.

„Suntem aici pentru a ne arăta opoziția față de faptul că criminalul Netanyahu este primit în capitala noastră de aceiași politicieni care îi trimit arme pentru a ucide copiii din Gaza”, a declarat pentru AFP Karameh Kuemmerle, de la asociația Doctori împotriva genocidului.

„Suntem îngroziți de distrugerea sistemului de sănătate din Gaza”, a spus el, în timp ce teritoriul palestinian a fost asediat și bombardat fără încetare de armata israeliană de când Hamas a lansat atacul său fără precedent pe teritoriul israelian, la 7 octombrie.

INTERVIURILE HotNews.ro