Sari direct la conținut

Îngrijorări majore pentru Ucraina: Rusia a ajuns să producă mai multă muniție decât țările NATO la un loc

HotNews.ro
Generalul Serghei Surovikin (dr.), președintele rus Vladimir Putin, șeful Statului Major Valeri Gherasimov și ministrul rus al apărării Serghei Șoigu, Foto: Not supplied / WillWest News / Profimedia
Generalul Serghei Surovikin (dr.), președintele rus Vladimir Putin, șeful Statului Major Valeri Gherasimov și ministrul rus al apărării Serghei Șoigu, Foto: Not supplied / WillWest News / Profimedia

Rusia a reușit să treacă peste efectele sancțiunilor impuse împotriva sa, producând acum mai multe rachete, tancuri și muniții decât înaintea începerii invaziei în Ucraina, o îngrijorare majoră pentru Kiev și partenerii săi din Vest, scrie The New York Times, citând mai mulți oficiali ucraineni și occidentali.

Oficialii americani estimează că impunerea sancțiunilor a forțat Rusia să își încetinească dramatic timp de cel puțin 6 luni producția de rachete și alte echipamente militare după declanșarea „operațiunii militare speciale” în data de 24 februarie a anului trecut.

Însă aceleași surse afirmă că ritmul producției de armament rusesc a început să crească din nou înspre sfârșitul anului trecut în condițiile în care oficialii de la Moscova au început să pregătească tranziția înspre o economie de război încă din vara lui 2022, după ce a devenit evident că Ucraina nu va ceda rapid.

Momentul a coincis cu schimbarea strategiei generale a armatei ruse la momentul respectiv, când a trecut de la atacuri mecanizate moderne la bombardarea sistematică și prelungită a oricăror ținte pe care dorea să le cucerească. A fost strategia care a asigurat Rusiei cucerirea orașelor Severodonețk și Lisciansk la sfârșitul lunii iunie, respectiv începutul lui iulie.

Un oficial din domeniul apărării citat de NYT sub condiția anonimității din cauza naturii sensibile a subiectului, afirmă însă acum că Rusia poate produce 200 de tancuri anual, după ce înainte de război capacitatea sa maximă era de 100.

Oficialii occidentali cred de asemenea că Rusia este pe cale să își mărească producția de proiectile de artilerie la două milioane anual, dublu față de capacitatea sa de producție de dinaintea războiului.

Drept urmare a acestor eforturi, Rusia produce acum mai multă muniție decât Statele Unite și Europa la un loc.

Kusti Salm, un oficial din cadrul ministerului eston al apărării, a declarat pentru NYT că estimează că, per total, producția de muniție a Rusiei este acum de 7 ori mai mare decât cea a Occidentului.

Rusia produce muniții mai ieftin decât țările NATO

Această situație se datorează în parte și faptului că în Rusia costurile de producție sunt mult mai mici decât cele ale statelor occidentale datorită faptului că Moscova sacrifică siguranța muncitorilor și calitatea pentru a produce arme mai ieftin.

Salm estimează că producția unui proiectil de 155 de milimetri costă Rusia în jur de 600 de dolari, în timp ce în Occident costul pentru a produce un proiectil de artilerie de 152 de milimetri comparabil este de 5.000-6.000 de dolari.

Cu toate acestea, Rusia se confruntă cu unele neajunsuri. De exemplu, ea nu are stocuri uriașe de rachete deși și aici, în cazul anumitor tipuri, ea are mai multe unități decât la începutul războiului, potrivit surselor citate de NYT.

„În anumite domenii ei (n.r. rușii) au reușit să crească semnificativ producția”, afirmă Dmitri Alperovici, un expert în securitate internațională și președintele Silverado Policy Accelerator, un think tank de la Washington.

Pentru armamentul care necesită milioane de bucăți ale unei componente anume, controlurile la export impuse de Occident pot duce chiar la blocarea producției. Însă cipurile necesare pentru a produce câteva sute de rachete ar putea fi trecute peste graniță într-un rucsac, ceea ce face eludarea sancțiunilor mult mai ușoară.

Oficialii americani susțin că pot încetini, dar nu opri, Rusia din a obține clandestin componentele de care are nevoie pentru producția de rachete și că este nerealist să credem că Moscova nu va reacționa la restricțiile impuse de Washington.

Cum încearcă Moscova să eludeze sancțiunile occidentale

Departamentul pentru Comerț al SUA afirmă că una dintre modalitățile pe care Rusia le folosește pentru a ocoli sancțiunile este importarea componentelor în țări terțe și aducerea lor apoi în Rusia.

„Deoarece restricțiile aveau un impact real, guvernul rus nu a ridicat pur și simplu din umeri să spună ‘Ne-ați făcut, ne dăm bătuți’. Ei au devenit tot mai creativi cu tentativele lor de eludare [a sancțiunilor]”, explică Matthew Axelrod, secretarul adjunct pentru controlul exporturilor al Departamentului pentru Comerț de la Washington.

De altfel, purtătoarea de cuvânt a grupului de forțe ucrainene din sudul țării, Natalia Humeniuk, a avertizat chiar cu o zi în urmă că armata rusă nu efectuează în prezent bombardamente masive asupra tuturor regiunilor ucrainene deoarece, cel mai probabil, îşi face stocuri de rachete în vederea lansării unor atacuri în această toamnă și la iarnă.

Cu toate acestea, în ceea ce privește producția de proiectile a Rusiei, creșterea capacității s-ar putea să nu fie suficientă pentru a acoperi nevoile forțelor sale armate.

Nu e totul roz nici pentru armata rusă

Un oficial occidental a estimat weekendul trecut pentru Reuters că Rusia a tras între 10 și 11 milioane de proiectile de artilerie anul trecut în Ucraina. Asta ar însemna că, și dacă Rusia își sporește capacitatea de producție anuală la două milioane de bucăți, tot nu ar reuși să își refacă stocurile la nivelurile de dinaintea războiului.

„Dacă ai consumat 10 milioane de proiectile anul trecut și ești în mijlocul unei lupte și poți produce doar 1 sau 2 milioane de proiectile pe an, nu cred că ești într-o poziție foarte solidă”, a spus el.

În ceea ce privește producția de tancuri, el a vehiculat aceeași cifră de 200 de unități pe care Rusia ar fi capabilă să o producă acum, notând însă că aceasta nu acoperă nici de departe pierderile suferite de Moscova.

„Dacă ai pierdut 2.000 de tancuri, o să ai nevoie de un deceniu ca să ajungi de unde ai plecat”, a afirmat oficialul, adăugând că Rusia a pierdut, de asemenea 4.000 de vehicule blindate de luptă, peste 100 de avioane și a pierdut 270.000 de militari, aici fiind incluși atât cei uciși, cât și cei răniți.

Șeful armatei cehe avertizează Occidentul să se pregătească pentru o confruntare de durată cu Rusia

Miercuri, generalul Karel Rehka, șeful Statului Major al Forțelor Armate Cehe, s-a alăturat corului de oficiali care susțin că Occidentul trebuie să își sporească producția de armament, date fiind amenințările de securitate pe care Rusia le prezintă.

În ceea ce privește războiul din Ucraina, generalul ceh afirmă că este de părere că, per ansamblu, „niciuna dintre părți nu are capacitatea de a-și atinge obiectivele declarate prea curând”.

„Nu va dura câteva săptămâni, va dura mai mult probabil. Și este important să continuăm să îi susținem pe ucraineni pentru o perioadă îndelungată”, a subliniat el cu referire la atingerea obiectivelor militare ale Kievului.

Referitor la creșterea producției de armament, el spune că aceasta are sens din punct de vedere militar „deoarece am dormit puțin”.

„Am subfinanțat și nu am acordat suficientă atenție apărării noastre, nu doar noi în Republica Cehă, ci și alianța colectivă a Occidentului”, afirmă el.

De altfel, atât Statele Unite, cât și o parte din partenerii săi europeni din NATO depun deja eforturi majore în acest sens.

Vladimir Putin s-a pregătit deja pentru un „război veșnic” cu Occidentul

De altfel, jurnaliștii de la The Guardian scriau încă din primăvara acestui an că membri ai elitei culturale şi politice din Rusia ar fi devenit sumbri când Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, ar fi dat de înțeles la o petrecere din decembrie că războiul Rusiei cu Occidentul va fi unul care va dura „foarte, foarte mult timp” și „lucrurile vor deveni mult mai dificile”.

Unul dintre invitații la petrecere a relatat pentru The Guardian că toastul lui Peksov a posomorât atmosfera, în condiţiile în care mulţi dintre cei prezenți au declarat în privat că se opun războiului din Ucraina.

„A fost neplăcut să îi ascultăm discursul. Era clar că avertiza că războiul va rămâne cu noi şi că ar trebui să ne pregătim pentru un drum lung”, a declarat acesta sub condiția anonimității.

„Putin a încetat practic să mai vorbească despre orice scop concret al războiului. El nu propune nici o viziune despre cum ar putea arăta o viitoare victorie. Războiul nu are un început clar şi nici un sfârşit previzibil”, afirma în luna martie Maxim Trudoliubov, un analist politic de la Wilson Center.

Şi un diplomat occidental de la Moscova afirma la momentul respectiv pentru The Guardian că Putin pregăteşte publicul rus pentru „războiul care nu se termină niciodată”.

Diplomatul spunea că nu este clar dacă Putin ar putea accepta o înfrângere în acest conflict, deoarece pare că el nu „înţelege cum să piardă”.

Diplomatul a amintit de asemenea că preşedintele rus a fost agent KGB, iar aceştia au fost antrenaţi să continue întotdeauna să-şi urmărească obiectivele decât să le reevalueze.

Urmărește ultimele evoluții din a 567-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro