„Nicio decizie asupra Ucrainei fără ucraineni, nici asupra Europei fără europeni”. Macron şi Rutte, apeluri la cooperare transatlantică după revenirea lui Trump
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi secretarul general al NATO, Mark Rutte, au îndemnat marţi, la Paris, la menţinerea sprijinului militar ferm pentru Ucraina, în condiţiile în care revenirea lui Donald Trump la preşedinţia SUA face să planeze îndoiala asupra continuării ajutorului american pentru Kiev, informează agenția France Presse, citată de Agerpres.
„Sprijinul pentru această ţară agresată de Rusia rămâne o prioritate absolută”, a afirmat în faţa presei şeful statului francez înainte de un dineu de lucru cu Rutte. „Desfăşurarea recentă a unor trupe nord-coreene pe linia frontului este o escaladare gravă. Şi noi vom continua să pledăm ca NATO şi aliaţii săi să îşi aducă sprijinul pentru armata ucraineană cât timp va fi nevoie”, a adăugat Macron.
Potrivit preşedintelui francez, „aceasta este singura cale spre negocieri”. „Şi vreau să fiu clar, când va veni momentul, nimic nu trebuie să se decidă asupra Ucrainei fără ucraineni, nici asupra Europei fără europeni”, a subliniat Macron.
Donald Trump, care va reveni la Casa Albă pe 20 ianuarie, a amintit săptămâna trecută că el nu este acolo pentru a face război, ci a face pace. El a promis în timpul campaniei electorale că va pune capăt în 24 de ore războiului în Ucraina, însă fără a preciza cum.
Alături de Emmanuel Macron, noul secretar general al NATO i-a îndemnat marţi pe occidentali „să facă mai mult decât doar să-i permită Ucrainei să lupte”.
„Ucraina se pregăteşte pentru iarna sa cea mai dură”
„Trebuie să menţinem forţa alianţei noastre transatlantice. Provocarea imediată cu care ne confruntăm este sprijinul pentru Ucraina”, care „se pregăteşte pentru iarna sa cea mai dură” de la declanşarea invaziei ruse în februarie 2022, a adăugat Rutte.
Sprijinul nord-coreean adus Moscovei ilustrează necesitatea unei susţineri din partea SUA, a căror proprie securitate este pusă în discuţie, potrivit lui Rutte.
Rusia susţine financiar Phenianul şi îi oferă expertiza sa în materie de tehnologii de rachete, a amintit secretarul general al NATO.
De asemenea, colaborând cu Coreea de Nord, Iranul şi China, Moscova „nu ameninţă doar Europa, ci ameninţă de asemenea pacea şi securitatea în Indo-Pacific şi în America de Nord”, potrivit lui.
„E nevoie de un pilon european al securităţii transatlantice”
În timp ce Donald Trump le reproşează în mod regulat europenilor că nu alocă suficient de mulţi bani pentru apărarea lor pe cheltuiala SUA, Emmanuel Macron a recunoscut că Europa „a evitat prea multă vreme să poarte povara propriei securităţi”, chiar dacă „aceasta nu a fost niciodată cazul Franţei”, potrivit lui.
Preşedintele francez a reiterat importanţa construirii unui „pilon european al securităţii noastre transatlantice”. „Acest lucru este aşteptat pe bună dreptate şi de administraţia americană de la europeni în cadrul alianţei”, a estimat Macron.
„Avem nevoie de o cooperare transatlantică de apărare mai robustă şi de mai multe investiţii în apărare”, a întărit secretarul general al NATO. „Cu cât mai mult vom cheltui pentru apărare, cu atât mai mult vom reduce riscul unui viitor conflict”, a subliniat Mark Rutte.
- Urmăriți LIVETEXT pe HotNews cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina