“Nicky, la 80 de ani, să nu uiți să mă serbezi!” – Alegeri la Uniunea Scriitorilor sau de ce se “mușcă” Lungu și Manolescu – reportaj
Herta Muller a fost suspendată din Uniunea Scriitorilor.Noua ordine financiară Manolescu&Vosganian presupune ca neplata cotizației să ducă la suspendare. Este una din practicile reclamate de către Lungu în confruntarea cu Manolescu. Practică având rezultat și alte suspendări, precum Eugen Simion, Nicolae Breban. Suspendările au creat imagine proastă, dihonie și nervi. Stare în care se află Uniunea astăzi în plină campanie de alegeri. Am fost aproape de această luptă. Duminică. Ca membru al Uniunii, am fost la alegerea șefului filialei București-proză. Am văzut pe viu boxul verbal dintre Dan Lungu și Nicolae Manolescu. Dintre prozatorul generației 2000 și criticul literar al generațiilor 1970-1990. Citește ce cred eu că-i face să se războiască.
Pe scriitorul Dan Lungu îl recomandă FILIT-ul și succesul de casă al scrierilor.
Festivalul de literatură de la Iași n-are rival. FILIT este un UNTOLD al literaturii. Asta înseamnă management. Dar Lungu nu-i doar organizator. Scrie cărți de succes.Romanele sale sunt vedete de vânzări Polirom. “Sunt o baba comunista!” (2007) și “Cum sa uiti o femeie” (2009).
Ce-i reproșează lui Manolescu?
Suspendările, gen Muller. Aplicarea regulii: n-ai plătit cotizația, stai pe tușă, până o plătești. Mai tare este că Herta Muller nici nu recunoaște intrarea în Uniune.Cum să suspenzi pe cineva din Uniune pe cineva care declară că nici n-a fost pe acolo?
Și altceva?
Lipsa de transparență în folosirea banilor. Un soi de încremenire în lipsa de proiecte cu impact. Și, de ce nu, șacalizarea Uniunii prin recompense repetate date prietenilor. Și îndepărtarea grupurilor rivale, gen Teodorescu-Iaru.Iată interviul PERSPEKTIVA cu Dan Lungu pentru detalii.
E act de kamikaze să-l înfrunți pe Nicolae Manolescu.
Vreo două generații de scriitori cel puțin au așteptat cu sufletul la gură verdicte de la Nicolae Manolescu. Critică literară de direcție? Manolescu e cu mult mai mult. Cenaclul de Luni (locul în care s-au exprimat Cărtărescu, Iaru&co), profesor exigent la Litere. Cărți. Unde vezi ce-nseamnă spirit adevărat în critica literară. La Litere era oprejudecată. Dacă Eugen Simion era un povestitor de cărți, Nicolae Manolescu jongla liber cu teorii, avea ochi și verdict pentru noutate.
Nu există încă vreun document care să arate colaborarea cu Securitatea.
Există destule motive să vedem în el unul dintre intelectualii ținuți pe bară în comunism, în toate pozițiile posibile: niciodată profesor plin, niciodată șef de revistă literară. Un timp, situația de outsider a continuat și după Revoluție. În politică a pierdut cursa pentru candidatura de președinte al României în CDR, iar partidul său s-a autodevorat, după câțiva ani de parlamentarism.
“Istoria critică a literaturii române” (2008), sinteza așteptată de către toată suflarea scriitoricească de ani de zile, a fost o dezamăgire. Istoria este plină de verdicte nedrepte puse literaturii pe care Manolescu o știa cel mai bine, dar și de promovări ale unor scriitori cenușii.
Nicolae Manolescu a devenit ambasador UNESCO (2006) și președinte al Uniunii Scriitorilor (2005). Iată mai multe detalii în interviul PERSPEKTIVA
Ce-i reproșează lui Lungu?
Că-i nou venit, nu știe cu ce se mănâncă munca la Uniune. “Gândiți-vă la un străin care vine în țara voastră. Vine, dă lovitura, vrea Puterea.” Că-i vehement, urechist, stârnește din nimic conflicte în ședințele de alegeri. Sperie lumea cu enormitățile lui.
Dar haideți cu mine, pentru a-nțelege mai bine disputa. Cred că e bine să vă povestesc ce-am văzut eu duminică. Am stat la locul meu și am văzut.
La ora zece dimineața. Erau în păr prozatorii.
Mărturisesc. Nu recunoșteam niciun prozator, iar niciun prozator nu mă cunoștea. Toți cu operă, fără îndoială, dar fără folos. Fiecare cu valiza lui. Așa a fost. Afară de Vosganian, Ruști, Nedelcovici, eram printre colegi de breaslă (peste 50) pe care nu-i citisem. Asta vorbește despre circulația valorilor, spiritul de breaslă.
Mai departe, recunosc, nu știam nici cine este șeful meu de la Uniune, Aurel Maria Baros.
Asta arată cât de implicați sunt membrii în viața Uniunii. Eram stingher și stingherit.
Să vedem ședința.
Lungu stătea într-un colț și reproșa mereu detali de procedură, Ruști îl susținea. Colegii mei de scaun? Nu auzeau mare lucru. Ce vor, ce vor? Eram întrebat. Manolescu n-a răbdat. A sărit în sus. A negat. Și rând pe rând gașca lui l-a susținut. Vosganian, șeful cu banii. Cristea Enache, omul cu relațiile publice. Și, nu-n ultimul rând, Voncu și Chifu. Tămbălău. Scor Lungu 2 – Manolescu 5.
Luările de cuvânt ale prozatorilor din sală au sunat letargic. Cei mai mulți se plângeau de uitare. Suntem uitați. Nu ne tipărește nimeni. Unii se auzeau tragic. Avem 80 de ani, sper să fim serbați când vine ziua noastră. Nicky, ai auzit? E un fel de răzbunare a istoriei. Nicky, tipul care dădea verdicte, cine-i bun, cine-i prost, azi, numără sărbătorile veteranilor din Uniune.
Scriitorii aveau altă ordine de zi.
Pugiliștii Lungu-Manolescu alta. Uitare? Nu-i deajuns. Dezorientarea a luat cuvântul.
Prozatorul Dan Claudiu Tănăsescu repetă: domnu’ Manolescu am venit la dumneata și nu m-ai primit. Te-am văzut cum mâncai o plăcintă și nu m-ai primit. Știi de ce venisem? Știu niște evrei care vor să subvenționeze Uniunea. Imaginea marelui critic mâncând p plăcintă – emblema confuziei. Tănăsescu crede că Manolescu a pierdut banii ăștia. De ce crede Tănăsescu că Manolescu și-a mâncat plăcinta? Simplu. Pentru că el, Tănăsescu, face parte din gașca otrăvită Vadim-Barbu, slujitori ai dictatorului Ceaușescu prin poezie și otravă. Gașca asta, zeci de ani, l-a încondeiat pe Manolescu. Manolescu s-a răzbunat și l-a ținut la ușă. Manolescu se apără: domnule, eram în concediu medical, venisem în fugă, n-aveam timp de discuții. Tăcere.
Dezorientare. Asta, da problemă.
În fapt, și alți scriitori din sală au simțit această distanță manolesciană nu-n critică, ci-n conducerea Uniunii. Dacă nu știa cine-i Tănăsescu, Lungu putea avansa ideea aroganței lui Manolescu. Simplu. Vedeți, oameni, cum e Manolescu?
Dar, atenție, n-a făcut-o.
Nu putea. Valorile lui Lungu sunt până-ntr-un punct ca ale lui Manolescu. Lungu nu-i imoral. Nu folosește orice-orice argument de dragul puterii.
Uitare? Confuzie? Ajungem la reproșul luxului.
Peste 50000 de euro dați pe procese cu Iaru-Teodorescu. Scriitori mai cunoscuți decât o sală de prozatori, Iaru și Teodorescu, au acuzat abuzuri de tot felul marca Manolescu și au hotărât să revendice conducerea Uniunii. Noi suntem Uniunea, au spus Iaru-Teodorescu. Ba nu, eu sunt, a spus Manolescu. Rezultatul? Un șir de procese, câștigate de Manolescu, spune Manolescu. Ba nu, de mine, Teodorescu, spune Teodorescu. Gen, “statul paralel”. Jurista Uniunii spune clar: a câștigat breasla.
Totuși Teodorescu nu se lasă și declară pentru PERSPEKTIVA:
“Grupul de Reformă a Uniunii Scriitorilor are vreo cîțiva ani de cînd i-a cerut lui N. Manolescu să prezinte situația financiară a Uniunii. Asta fără a mai pune la socoteală că pentru a fi ales a treia oară ca președinte al USR N.Manolescu a schimbat statutul Uniunii sau că același N.M. a făcut de rîs premiile literare asupra cărora avea influență, ca președinte. Cînd am văzut că N. Manolescu și cei din jurul său nu reacționează la întrebările noastre, dar și din cauză că Uniunea Scriitorilor și așa-zisul ei președinte nu există în Registrul Ascociațiilor și Fundațiilor din România, am convocat anual adunări generale, așa cum scrie la lege. După prima și după a doua Adunare Generală care au avut lot respectînd litera legii, ne-am trezit mătrășiți din USR și dați în judecată de gruparea Manolescu. Marea victimă a proceselor intentate de gruparea Manolescu celor care am participat la aceste Adunări Genereale ale Uniunii Scriitorilor e poetul Valeriu Mircea Popa care, hărțuit la tribunale de avocații Uniunii Scriitorilor, pentru a i se lua acea jumătate suplimentară de pensie, a făcut un accident vascular cerebral de pe urma căruia nu mai poate vorbi.
De ce era nevoie de scandal cu Manolescu?
Dacă întrebi pe cineva care e președintele Uniunii din care faci parte cum cheltuiește banii care-i ajung pe mînă ăsta e un scandal? Dacă faci alegeri, ca să introduci în legalitate uniunea al cărui membru ești, asta se cheamă că provoci scandal? Scandalul a izbucnit atunci cînd N. Manolescu și trupa lui ne-au dat afară din Uniunea Scriitorilor pe cei care ne-am permis să le atragem atenția că ei funcționează în afara legii și am făcut alegeri ca să scoatem Uniunea din ilegalitate.”
Uitare. Confuzie. Lux? Da, pentru că procesele Uniunii sunt văzute ca fiind luptele lui Manolescu personal cu dușmanii.Manolescu n-a reușit să spună sălii de alegători: fraților, vă apăr drepturi, prestigiu.
Finalul ședinței de alegeri a fost apoteotic.Duminică, prozatorul Farago vrea schimbarea regulamentelor Uniunii. Departe de linia Iaru, sau de nervii lui Lungu. Farago este aviator de formație. Și el merge pe propria logică. Nu suportă inexactitățile pentru avioane, darminte la Uniune. În regulamente sunt multe ambiguități, momente poetice. Manolescu sare din scaun. „M-am săturat, domnule Farago, nu te pricepi și gata!” Farago se înroșește. Sala se golește. Manolescu iese pe ușă. Farago se aude încetișor.
Mai departe? Am votat. Cu ce am rămas? M-am întrebat ce-i cu Lungu? Ce-i cu Manolescu?
În 2018, ce au de împărțit?
Banii? Cheia supraviețuirii Uniunii a stat în mișcările lui Vosganian. Cu mișcări dubioase politic, Vosganian a adunat banii la bugetul Uniunii. Chiar cu prețul excluderilor din Uniune, ca cea a Hertei Muller. A făcut acrobații financiare? Poate. Dar nicio sală de scriitori n-are răbdare pentru astfel de căutări. Nimeni nu citește bugete, rapoarte financiare.
De ce? Scriitorii au alte nemulțumiri.
Cum spuneam. Nu-s băgați în seamă, n-au unde să publice, sunt uitați. Și, dacă stai și vezi care-s revendicările de la Proză-București, viața literară nu mai este altceva decât o consemnare de decese.
Despre valori, ierarhii scriitoricești? Uniunea Scriitorilor din păcate nu mai pune lucrurile la punct pe piața aceasta în 2018. Manolescu nu mai stabilește ierarhiile ca pe vremuri. Nu mai spune ce-i bun, ce-i rău printre popularii de pe internet sau editorii din vânzări. Uniunea de creatori a intrat într-o accentuată depreciere.
Există obsesia: domle, să vină unul mai tânăr. Poate. Dar totuși, Manolescu este Manolescu. Mori, dar mori pe mandatul lui Manolescu.
Aici ar fi cazul să vedem omenește creația. Autori cu succes de casă sunt puțini în România.
România, ca piață comercială de carte, este destul de redusă. Aș număra zece-cinsprezece autori care vând (îi știți: Boia, Cărtărescu, Pleșu, Patapievici, Liiceanu, etc). Scriitori în formă și forță conectați la piață. Ei vând. Iau premii. Au sistem plătit de conferințe, de invitații la lectură, oferte pentru poziții onorifice. În România, în străinătate. Aceștia nu au nevoie de Uniune.
Dar, restul? Restul care votează în Uniune?
Mii de scriitori au nevoie de Uniune. Acum pe bune, ce faci când fizic nu mai poți? E o problemă reală. Ani de zile ai scris, ai fost publicat. Ce faci când nu te mai bântuie muza? Cititorule, poți spune, las’ să moară! Hai, pe bune, oare tu gândești la fel despre tine? Îți spun eu. Când moare muza, te gândești la Uniune ca la o salvare. Și bună este o pensie, să-ți șoptească cât de bun ai fost.
Președintele se va alege chiar luna aceasta. Până-n zilele libere, de ziua muncii. Merită o geană pe confruntarea Lungu-Manolescu.
INTERVIURILE HotNews.ro