Nicolae Iorga, Geniul, miștocărit de Păstorel Teodoreanu, Măscăriciul

Nicolae Iorga este acest erou de nimic, în 1931, al unei cărți de epigrame semnată de Alexandru O.Teodoreanu, Păstorel. Nicolae Iorga este „pitic”, „laș”, „prea bărbos”, „delirant dramaturg” și „inept politician”, “maimuțoi”. Unii numesc pamflet această înșiruire de defecte versificate. Și adevărul este că suntem în epoca pamfletului (dar Vinea, Arghezi, Cocea, Bogza – sunt cei care stăpânesc această armă cu mult mai bine). Alții văd ce este: o carte de epigrame care-l reduce pe Iorga la nivelul lui de om supus greșelilor personale și al erorilor de calcul politic. Un Geniu care a pierdut măsura. Mă interesează în acest articol să arăt cum funcționează umorul. Citiți astăzi despre cartea lui Păstorel Teodoreanu “Strofe cu pelin de mai contra Iorga Nicolai”, 1931.

Nicolae Iorga era, în zilele publicării cărții lui Păstorel Teodoreanu, prim-ministru și ministrul educației.

Iorga avea 60 de ani. Carol al II-lea îl chemase la Putere ca să găsească soluții privind criza economică și să-i spele imaginea publică. Suntem în 1931. Începând din 1929 începuseră: concedieri colective în orașe, îndatorare masivă a țăranilor, industriașilor, prăbușire a piețelor de desfacere, penurie de alimente. Economia în toată lumea era în cădere liberă. Nicolae Iorga însă visa de mult la această recunoaștere publică. carol al II-lea i-a satisfăcut orgoliul.

Suntem în 1931. Carol al II-lea abdicase cu niște ani înainte și fugise cu femeia lui în lume. Acum revenise și se folosea de Nicolae Iorga ca să-și spele imaginea. Profita de imaginea publică a lui Nicolae Iorga și, dece nu, spera într-o idee salvatoare din partea lui Nicolae Iorga. Nicolae Iorga nu se pricepea la economie. Mai mult. Nici americanii n-aveau soluții, darminte Nicolae Iorga.

Și uite așa-l vedea Păstorel pe salvatorul Nicolae Iorga:

“Cazul nu-i așa sinistru,

Căci părosul demiurg

Doar pe scenă-i prim ministru.

La Consiliu-i dramaturg.

L-a pus destinul lui stupid

Într-o dilemă de infern:

Ori partid, fără guvern,

Ori guvern, fără partid.

Ca să-şi mai mărească fala

Faţă de europeni,

Iorga sare halandala,

Vrând să mute capitala

La Văleni.”

Da, Iorga era fizic păros, cu o menire stupidă în 1931, cu un guvern fantomă, chiar cu idei și minți alandala. Depășit de situație. Inadecvat cu momentul istoric.

ACEASTA ESTE CARTEA DIN 1931

Da, tocmai el Geniul Nicolae Iorga.

Nicolae Iorga se ridicase prin propriile puteri deasupra poporului.

Citea și scria de la 5-6 ani, îndeletnicirile acestea îi veniseră “de la sine”, cum spune însuși Iorga.

La 19 ani își dădea licența “nu numai fenomenal, ci Sublim” (ziarul Lupta), era “Luceafărul genial în domeniul științei” (Era nouă).

La 22 de ani, în 1893, își dădea teza de doctorat și la 24 de ani, în 1895, era profesor al Universității București.

Avea la picioare toată România. Era un Geniu, nu?

Era ca învățătură peste majoritatea românilor (analfabetismul era cronic). Era tânăr și egal cu media celor puțini intelectuali cu studii temeinice, întorși în România.

Învățase în străinătate metodă în Istorie, avea încredere în dovezi și documente, avea o memorie prestigioasă, scria cu ușurință, înțelegea menirea sa și pe ce lume era. Țările Române, apoi România Mare, era un hău, un gol pe care el trebuia să-l umple. Și a făcut-o printr-un torent de articole științifice și jurnalistice, cărți, broșuri, cuvântări.

Toate astea îl calificau în mintea poporului analfabet și a clasei intelectuale: profesori și preoți, doctori, juriști și primari ca Geniu. Își depășise cu mult statutul de istoric.

“Pe orice miss el are ură,

Găsind concursul imoral

Dar l-au ales, la Caracal,

Pe domnul iorga miss cultură.

La Voronoff, un cimpazeu

Zărind pe Iorga pe cărare

Şi-a zis – „Ce bine că-i mai mare,

De-l ia pe el, poate scap eu.”

Iorga – cimpanzeu? Iorga păros? Păi, cine zicea?

Păstorel, adică Alexandru Osvald Teodoreanu

Păstorel venea dintr-o familie echilibrată, plină de viață. Tatăl era avocat de succes în Iași și larg la inimă și portofel. De ziua lui dădea chef pentru toată mahalaua Iașului. Bunicii și mama lui îl crescuseră pe el și pe cei doi frați “ca-n paradis”. Ionel Teodoreanu, fratele său, a transcris această atmosferă destinsă, alintată în romanele “La Medeleni” (1925-27), “Ulița copilăriei” (1923), “În casa bunicilor” (1938), “Masa umbrelor” (1946).

Păstorel prefesa deja în 1931 meseria care l-a consacrat: aceea de boem. Un om de gașcă.

EL ESTE PĂSTOREL

Se lăsase de avocatură. Trăia ca om de litere, din scrisul lui, în paradisul părintesc. Era încurajat pe acest drum fragil de un premiu. În 1928 îi apăruse cartea “Hronicul mascariciului Valatuc”. Pentru “Măscăriciul Vălătuc, Pastorel Teodoreanu primise Premiul Academiei Romane. Și uite epigramistul de la Iași, uite, cum îl miștocărea pe Iorga, prim ministru de București:

„Excepţie

Fie Neamţ, Chinez, Hindus,

Omul din maimuţă vine,

Numai Iorga ştim prea bine

Că se trage din Larousse.”

Cum funcționează umorul? Da, aceste epigrame sunt umor.

În primul rând, Păstorel boem îl simte inadecvat pe Iorga istoricul, devenit în 1931 și prim ministru, nu doar „de toate”: jurnalist, economist, arbitru al eticii, etc.

Păstorel a luat imaginea publică a lui Iorga și a șters „cu ea pe jos”. L-a coborât de pe statuia făcută de Iorga despre sine. A miștocărit imaginea făcută de restul lumii despre Iorga. Iorga se crede mai presus de oameni, Iorga se credea copilul enciclopedismului, Iorga se credea Supra-om.

În al doilea rând, imaginea aceasta publică e interpretată și redusă la ce vrea Păstorel. Păstorel l-a făcut „de 2 parale”. De exemplu, Păstorel îl reduce pe istoric, pe prim ministru, pe scriitor la un bărbos, la un pitic:

“Într-o noapte, pe-un maidan,

Un țap negru mă fixa:

Mic, pe cît era Pîrvan,

Și bărbos, ca dumneata.

Un pitic cu barbă nesimțit de mare:

“Barbă sus și barbă jos,

Doamne, cît e de bărbos Iorga!

Din Hotin la Covuilui

Barbă nu-i ca barba lui

Iorga!

Of! Of! Ș-auleu,

Să ferească Dumnezeu!”

“Vendeta Mi-ar arunca în cap cu tomul

De-ar sti academicianul

C-am scris că e păros ca omul

Si colosal ca Caraimanul”

Iorga a intrat singur în colimator. A ales să fie „de toate”. Bineînțeles, Păstorel are tupeu, terfelește un Geniu și-i amintește că e om.

Iorga cel uriaș, Geniu, nu? Este la dispoziția lui Păstorel. Păstorel îl face, îl deformează prin umor, cum vrea el, având drept instrumente: imaginația lui și “rima” epigramelor.

Păstorel are și el limitele lui, nu? Imaginația lui este hrănită de cultură, cât e ea (avea studii temeinice de jurist, lecturi în franceză, nu era un devorator de cărți, dar ce știa știa bine). Imaginația lui? E hrănită și de chefuri. De momentele în care imaginația lui și a găștii o ia razna. Inspirația vine și din pahare de vin de Cotnari, și din rezistența ficatului.

Cum vine inspirația? Acum e clar. Are nevoie de un motiv: Nicolae Iorga și-a depășit puterile, i s-a urcat la cap Puterea. Umorul vine din această diferență: Om-geniu. Geniu care este în Litere și Istorie, dar care crede că poate fi și prim ministru deasupra tuturor.

Cum vine inspirația? Păstorel a crescut în casă și-n gașcă cu Nicolae Iorga. Tatăl Osvald era în admirația lui Iorga și va fi numit de Iorga secretar de stat în Guvern în 1931.

În grupul “Viața Românească” de la Iași, unde Păstorel era șef de direcție bahică, era admirator al lui Garabet Ibrăileanu, redutabil adversar de idei al lui Iorga și jurnalist și prieten cu Topârceanu, Sadoveanu, D. Botez și restul găștii.

Pe scurt, pe Iorga îl știa pe dinafară. Nu știm cât îl citise, dar îl discutase cu tatăl, cu prietenii și cu Ibrăileanu. Desigur, treaz, lucid dar și cu Cotnariul în pahar.

„Ziaristul.

Articolele domnului Iorga sunt scurte

Ca jurnalist de gen unic,

El scurt răspunde la-ntrebări:

Articolele-s cugetări

Şi cugetările nimic.

Oratorul

Frazele domnului Iorga sunt lungi

Fraza asta nefirească

Pentru public e un bine,

Findcă, până s-o termine,

Poate sala s-o golească.

Umorul lui Păstorel – consecințe pe termen scurt

Catrenele din 1931 “Strofe cu pelin de mai contra Iorga Nicolai” este și o frondă între generații. Între Iorga și Păstorel e o diferență de vârstă, de o generație. Tupeistul tânăr lovește Geniul cel bătrân. Această altă generație e și a tatălui său. Da, uite, așa ajungem la consecințe. Când Nicolae Iorga devine prim ministru, tatăl său, membru al partidului lui Iorga și propus într-o poziție ministerială, a cumpărat tot stocul epigramelor din librării. N-a reușit. Rușinat de fapta băiatului său, n-a mai dat vreodată ochii cu piticul, bărbosul, lașul, profesorul făcut “muci”, descris cu lux de amănunte în „Strofe cu pelin de mai, contra Iorga Nicolai”. Nicolae Iorga de câte ori auzea de Teodoreni turba, își pierdea cumpătul. Într-un caz, avea de ales pentru premiul Academiei între Păstorel și Ionel. Întrucât era turbat, l-a tăiat de pe listă pe Ionel și l-a lăsat pe epigramistul Păstorel, spre stupoarea prietenilor și hazul dușmanilor (relatare Șerban Cioculescu).

Umorul și cârligul istoriei

Păstorel crease dintr-un impuls, dintr-un chef. Când îi citești strofele îți dai seama că omul s-a distrat. Și s-a râs cu gașca lui ieșeană. Epigramele, umorul lor, era descifrat, destinat întâi și întâi găștii lui. Cu toții s-au râs la vreo crâșmă din Iașiul vremii. Epigramele sunt picante, vizuale, în “barbă sus și barbă jos” ai sentimentul că Păstorel chiar cântă bucata muzicală care l-a inspirat și o potrivește special pentru Iorga.

În 1940, însă, un om bărbos este găsit pe pământurile de la Strejnicu. Criminaliștii îl recunosc pe Iorga după barbă. Crima legionarilor devine “cap de acuzare” și pentru epigramistul Păstorel. Repet: PĂstorel nu l-a ucis pe Iorga. L-a miștocărit cu 9 ani în urmă. Dar mintea nedreaptă a celor care-l considerau Geniu pe Iorga l-a amestecat și pe Păstorel în crima legionară.

ADEVĂRAȚII CRIMINALI AI LUI N.Iorga, oamenii Legiunii și Căpitanului

Să recunoaștem: repet, Păstorel, însă nu are nicio vină. Anii care au trecut momentului 1931 n-au mai avut chef de glumă. Iorga s-a opus din răsputeri violențelor, crimelor, naționalismului deraiat, legionarilor.

Și a primit gloanțele criminalilor. Catrenele din 1931 “Strofe cu pelin de mai contra Iorga Nicolai” au devenit stângăcii, acces juvenil, în ochii autorului Al.O Teodoreanu, numit Păstorel. Păstorel a înțeles că Iorga și nu doar el, nimeni pe lumea asta, nu trebuia să fie victima crimelor legionare.

Și cum istoria nu-ncetează să se oprească

chiar Păstorel a devenit victima totalitarismului. Ca victimă a totalitarismelor, Păstorel este egalul lui Iorga. În anii de după venirea sovieticilor în România, Păstorel nu știm ce a făcut și cât a tăcut. Cert este că i se atribuie obraznice epigrame, precum aceasta:

Soldate rus, soldate rus,

Te-ai înălţat acolo sus

Că liberaşi popoarele

Sau fiindcă-ţi put picioarele?

Băgat în pușcărie pentru închipuirile poporului călcat pe demnitate. Păstorel a fost lipit lotului Noica. Comuniștii îi smulg declarații, îl chinuie. Face pușcărie destulă ca să iasă bolnav de moarte. Nu-i dispar mintea ascuțită și limba ascuțită. Nici pe patul de moarte. Bolnav de plămâni, Păstorel scria pe patul de moarte în Spitalul de pe Şos Viilor:

Culmea ironiilor

De râsul copiilor.

Să pui cap beţiilor

Pe şoseaua Viilor.

Citatele folosite în acest articol sunt din ediția Humanitas a epigramelor lui Păstorel Teodoreanu: Epigrame si alte rime vesele, 1997. Cine vrea să citească mai multe lucruri

despre Nicolae Iorga are la îndemână seria autobiografică „O viață de om așa cum a fost.”

despre Nicolae Iorga – politicianul: Constantin Argetoianu Memorii.

Cine vrea să-l știe mai bine pe Al.O.Teodoreanu Păstorel sursele sunt Mircea Handoca (monografie Păstorel), Demostene Botez (memorii), Șerban Cioculescu (Varietăți critice), George Călinescu (Istoria literaturii).