Sari direct la conținut

Nicolas Sarkozy: Este o victorie ca prietenii nostri romani au primit portofoliul Agriculturii

HotNews.ro

Presedintele francez Nicolas Sarkozy a salutat vineri desemnarea romanului Dacian Ciolos in functia de comisar european al Agriculturii, considerand acest lucru „o victorie”, alaturi de numirea francezului Michel Barnier la conducerea Pietei interne si serviciilor financiare, doua portofolii „pe care englezii nu le vor avea”, relateaza cotidianul Le Monde.

Dupa ce presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a anuntat, vineri, la Bruxelles, lista comisarilor desemnati, Nicolas Sarkozy s-a aratat extrem de multumit: „Michel Barnier a fost desemnat responsabil de piata interna, servicii financiare si drepturi de autor. Acordul a fost incheiat intre mine si Barroso in urma cu trei zile”, a dat asigurari presedintele francez.

„Este exceptional pentru Franta”, a exclamat Sarkozy, adaugand ca „a doua victorie este ca prietenii nostri romani au primit portofoliul Agriculturii”.

Pe scurt, doua portofolii pe care englezii nu le vor avea, comenteaza Le Monde. Franta spera, astfel, sa mentina o economie cu reglementari mai stricte, in special in cartierul financiar londonez City, si sa pastreze o politica agricola comuna.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro