Sari direct la conținut

HARTĂ INTERACTIVĂ Nicușor Dan a câștigat toate reședințele de județ, mai puțin trei, dar și multe orașe mijlocii sau mici / Cel mai mare oraș care a votat cu George Simion / Mesajul președintelui ales pentru cei care au votat contra lui

HARTĂ INTERACTIVĂ Nicușor Dan a câștigat toate reședințele de județ, mai puțin trei, dar și multe orașe mijlocii sau mici / Cel mai mare oraș care a votat cu George Simion / Mesajul președintelui ales pentru cei care au votat contra lui
Nicușor Dan. Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

„Îi înțeleg pe cei 5 milioane de oameni”, a spus Nicușor Dan într-un interviu acordat Financial Times, referindu-se la cei care nu l-au votat. El a adăugat că doar dacă Președinția și Guvernul vor performa se va putea opri ascensiunea extremismului.

„Nicușor Dan a avut, din nou, un vot puternic concentrat în mediul urban. Dar, dacă în primul tur acesta a câștigat mai ales centrele universitare mari (București, Cluj, Timișoara, Iași, Sibiu, Brașov), acum a câștigat toate orașele reședință de județ în afară de trei (Giurgiu, Târgu Jiu, Turnu Severin), dar și multe dintre suburbiile marilor orașe”, se arată într-o analiză demografică a votului, alcătuită de ReThink România.

Puteți intra pe harta realizată de Hotnews pentru a vedea unde s-a votat, în orice loc din țară:

ReThink este o organizație a societății civile, un think tank care grupează personalități din mediul economic și academic. 

Analiza de după turul doi al alegerilor prezidențiale arată că voturile nu s-au împărțit regional, în funcție de regiunile istorice. „Diferența principală a fost dată de mediul de locuire”, arată datele agregate de ReThink. Asta se întâmplase și în turul 1.

Dar au existat și schimbări între tururi.

Rezultatul alegerilor pe județe, comparație între turul 1 și turul 2

În județul Suceava a câștigat 6 orașe, a câștigat și toate orașele de pe Valea Prahovei

„Nicușor Dan a avut, din nou, un vot puternic concentrat în mediul urban. Dar, dacă în primul tur acesta a câștigat mai ales centrele universitare mari (București, Cluj, Timișoara, Iași, Sibiu, Brașov), acum a câștigat toate orașele reședință de județ în afară de trei (Giurgiu, Târgu Jiu, Turnu Severin) dar și multe dintre suburbiile marilor orașe. A obținut majoritatea voturilor și în multe orașe medii sau mici”.

„De exemplu, în Timiș a câștigat în Lugoj și Sânnicolau Mare. În Suceava a câștigat în șase orașe, reședința județului și suburbiile acesteia. În Prahova a câștigat în toate orașele de pe Valea Prahovei, precum și în Ploiești”.

În afară de maghiari, care l-au votat în număr extrem de mare, Nicușor Dan a fost preferat și de „populația catolică din regiunea Moldovei. De exemplu, se observă un grup de comune situate la nord de Roman (în județele Neamț și Iași) în care populația (majoritar catolică) a votat preponderent cu Nicușor Dan. Cel mai mare scor a fost cel din Săbăoani, Neamț (60,67%)”. 

„Comunitatea ucraineană de pe granița nordică pare să fi votat copleșitor cu George Simion. Astfel, candidatul a obținut 87,65% în Poienile de sub Munte MM, 85,17% în Repedea MM și 87,43% în Ulma SV. Aceste localități aveau majorități ucrainene de 90,83%, 88,72% respectiv 79,44%”, arată analiza. 

Harta pe localități, comparație între turul 1 și turul 2 al alegerilor

„Au existat localități care au rupt tendințele regionale în moduri care nu sunt imediat evidente. De exemplu, localitățile Poroina Mare, Prunișor sau Dârvari din Mehedinți au optat în proporție de 65-70% pentru Nicușor Dan, în timp ce toate zonele urbane au fost câștigate de către George Simion”.

„Nicușor Dan a obținut scoruri ridicate în multe din marile centre universitare, mărind cu mult avantajul din primul tur. S-a remarcat mai ales Cluj-Napoca, unde a obținut 81,35% din totalul voturilor. Din celelalte 16 orașe cu peste 100.000 de locuitori, a obținut peste 2/3 din voturi în șase: 78,69% în Târgu Mureș, 73,26% în Oradea 72,19% în Iași, 71,96% în Brașov, 70,52% în Sibiu și 69,19% în Timișoara”.

Cel mai mare oraș care a votat cu George Simion

„În București, Nicușor Dan a câștigat toate sectoarele cu scoruri care pornesc de la 73,71% în S6 și au scăzut până la 59,3% în S5, de altfel singurul sector în care a obținut sub 2/3 din voturi”

„Cel mai mare municipiu care a votat cu George Simion a fost Turnu Severin. Județul în care a avut cel mai mare scor și a câștigat în cele mai multe UAT-uri a fost Gorj: a obținut 61,48% din voturi și a câștigat în fiecare UAT în afară de micuța comună Arcani. În Gorj, Mehedinți și Giurgiu, Nicușor Dan a câștigat exclusiv în localități din mediul rural”, mai arată studiul ReThink. 

Așa a arătat județul Gorj, acolo unde George Simion a câștigat în toate unitățile administrativ teritoriale (UAT), mai puțin în una. Sursa: AEP

Una dintre explicațiile pentru marea surpriză

După turul 1, nu doar că între cei doi candidați era o distanță de 2 milioane de voturi, dar Dan înregistrase cele mai puține voturi din toți finaliștii prezidențiali, din 1992 și până în 2025. Asta în timp ce Simion luase cele mai multe voturi în turul 1 din ultimii 20 de ani. Răsturnarea, spune analiza demografică a ReThink, s-a bazat pe mai mulți factori.

„În turul 2, Nicușor Dan a beneficiat de pe urma unei creșteri semnificative a numărului de votanți în zone în care avusese rezultate bune în primul tur. Se observă, de exemplu, o creștere deosebit de ridicată a prezenței în orașele universitare și în suburbiile acestora. În general, prezența în marile orașe a crescut mai puternic între cele două tururi decât în restul județelor în care sunt situate„.

Nicușor Dan: „Trebuie să recunoaștem că statul român a promis o mulțime de lucruri pe care nu le-a îndeplinit”

În paralel cu apariția acestor informații, Nicușor Dan continuă să transmită mesaje pentru românii care nu l-au ales. Președintele ales și-a orientat o bună parte a interviului  pentru Financial Time pe această temă. 

„Îi înțeleg pe cei 5 milioane de alegători care l-au susținut pe Simion”, a declarat Nicușor Dan. „Motivele lor nu sunt ideologice, ci țin de frustrări economice și sociale”, a adăugat el. 

„Trebuie să recunoaștem că statul român a promis o mulțime de lucruri pe care nu le-a îndeplinit”, a spus el.

Dan a recunoscut pentru publicația britanică economică faptul că performanța sa și a noului guvern va fi esențială pentru a împiedica extrema dreaptă să câștige următoarele alegeri parlamentare din 2028.

Președintele ales a spus că „mulți politicieni înțeleg că trebuie să se schimbe”

Corupția, proasta gestionare și un decalaj tot mai mare al bogăției au contribuit la această furie împotriva sistemului politic, a spus el. „Mulți politicieni din partidele vechi înțeleg că trebuie să se schimbe”.

Și în primul discurs de după câștigarea scrutinului, Nicușor Dan a avut un mesaj pentru alegătorii contracandidatului său, George Simion. 

El a spus atunci că există o comunitate care a pierdut alegerile, „o comunitate care, pe bună dreptate, este revoltată de modul în care s-a făcut politică până acum în România”.

„Este obligaţia noastră să-i convingem pe oamenii ăştia că soluţia pentru societatea românească este reforma justiţiei şi reforma administraţiei din ţara asta pentru ca România să meargă înainte. Este sarcina noastră a tuturor să luptăm pentru o singură Românie, nu pentru două Românii”, a spus Dan.

INTERVIURILE HotNews.ro