Nicușor Dan a cerut bani Guvernului pentru o parte din subvenţia la căldură în București. Calculul făcut de primarul Capitalei
Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că a solicitat, miercuri, Executivului, prin MAI şi Ministerul Dezvoltării, diferenţa de subvenţie pentru căldură care rezultă din preţul de 380 lei, cât este astăzi, comparativ cu 195 lei per gigacalorie, preţul de producţie de anul trecut.
Am solicitat diferenţa de subvenţie care rezultă din preţul de 380 lei azi, faţă de 195 lei per gigacalorie anul trecut preţul de producţie. Am făcut o diferenţă între care a fost subvenţia pe care ar trebui să o plătească primăria anul acesta, la preţul de anul acesta şi care a fost subvenţia pe care am plătit-o iarna trecută. Şi diferenţa asta este 920 de milioane lei. Aceasta este solicitarea pe care am făcut-o oficial ieri”, a precizat, joi, Nicuşor Dan.
El a mai spus că preţul pe care îl plătesc bucureştenii privind căldura este de 164 lei şi aşa va rămâne în cazul în care nu se schimbă nimic printr-o hotărâre a CGMB.
„O să vedem, posibil la sfârşitul acestei luni, în şedinţa CGMB să modificăm acest preţ pe care cetăţenii îl plătesc. Adică dacă facem asta la sfârşitul lui noiembrie şi asta se va aplica pe factura, începând cu decembrie, care se plăteşte în februarie. Înainte de asta, noi încercăm să avem toate răspunsurile de la Guvern, să vedem în ce măsură pot să ne ajute cu parte din subvenţie”, a mai spus el.