Nicușor Dan: Angajații să nu se lase amăgiți. Companiile municipale vor fi desființate, nu revenim asupra deciziei
HotNews.ro
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că angajații companiilor municipale înființate de fostul primar Gabriela Firea nu trebuie „să se mai lase amăgiți” că se va reveni asupra deciziei de desființare a companiilor.
Nicușor Dan a anunțat că a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții angajaților Companiei Municipale Parcuri și Grădini. El spune că la această companie salariile sunt plătite la zi, însă „din cauza dezinformărilor la care sunt supuși permanent aveau senzația că nu își vor primi salariile pentru perioada cât va mai funcționa compania”.
- „Aceste companii municipale vor fi desființate și nu este bine ca oamenii să se mai lase amăgiți că vom reveni asupra acestei decizii. I-am încurajat, așa cum am spus de mai multe ori, să se înscrie la concursurile pe care ALPAB le va organiza, pentru a se angaja acolo unde vor trece aceste servicii după desființarea companiei.
- De altfel, pentru a nu mai exista o stare de tensiune și dezinformare, am decis ca în prima ședință a Consiliului General al Municipiului București să retragem delegarea acestor servicii ale Primăriei către companie.
- Pentru cine nu este la curent cu risipa care s-a făcut de către fosta administrație, serviciile Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement au fost transferate în anul 2018 către 3 companii municipale: Compania Parcuri și Grădini, Compania Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde și Compania Agrement București. Rezultatul acestor delegări a fost creșterea cheltuielilor Primăriei Capitalei cu 30%”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.
Compania Municipală Parcuri și Grădini București are 333 de angajați , iar bugetul pentru salarii în 2020 a fost de 18.411.000 lei.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro