VIDEO Nicușor Dan, despre rezultatele alegerilor din Polonia: „Indiferent de cine a câștigat, simțim aceeași amenințare din partea Rusiei” / „Am avut o competiție între doi candidați ferm anti-ruși”
Spre deosebire de România unde competiția electorală a fost între un candidat pro-occidental și unul care repeta des narativele Rusiei, în Polonia au fost doi candidați cu „ferm anti-ruși”, a răspuns președintele Nicușor Dan, întrebat despre victoria în alegerile din Polonia a candidatului conservator și eurosceptic Karol Nawrocki, în fața liberalului Rafal Trzaskowski, pe care Dan l-a sprijinit inclusiv prin prezența sa la un miting la Varșovia.
Candidatul naționalist Karol Nawrocki a câștigat al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Polonia, cu 50,89% din voturi, a anunțat luni dimineața comisia electorală, o răsturnare de situație după ce primele exit-poll-uri de duminică seara indicau un mic avans pentru candidatul pro-european Rafał Trzaskowski.
„România și Polonia sunt 2 țări mari în flancul estic. Indiferent de cine a câștigat în Polonia, simt aceeași amenințare din partea Rusiei și sunt obligate să colaboreze. Spre deosebire de România, unde acum 2 săptămâni am avut o competiție între un candidat pro-occidental și un candidat care repeta foarte des narativele Rusiei, în Polonia am avut o competiție între un candidat pro-integrare europeană și unul pentru o mai mare independență a Poloniei față de structurile europene, dar amândoi ferm anti-ruși. Din această perspectivă, colaborarea noastră nu va fi dificilă”, a declarat Nicușor Dan, într-o conferință de presă susținută la Vilnius, după summitul „București9”, o inițiativă comună România-Polonia.
- Jurnalista HotNews, Rebecca Popescu, transmite din capitala Lituaniei cele mai importante informații de la eveniment.
- Șefii de stat și de guvern ai țărilor din „Formatul București 9” – Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia – și ai țărilor nordice – Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia – s-au reunit astăzi la Vilnius într-un moment cheie înaintea următorului summit NATO ce va avea loc pe 24-26 iunie.
HotNews.ro transmite LIVETEXT principalele declarații:
- București9 este o inițiativă care a aparținut României și Poloniei acum 10 ani. Venea după agresiunea Rusiei asupra Crimeei și avea rolul de a aduce împreună statele de pe flancul estic. Acum avem un război și multe state simt ce înseamnă amenințările hibride.
- Discuțiile acum au fost despre pregătirea summitului NATO de la Haga de peste 3 săptămâni. La Haga, o temă importantă este creșterea cheltuielilor militare.
- Prezența militară americană este extrem de importantă. Trebuie să întărim conexiunea între Europa și SUA. S-a vorbit mult de războiul hibrid care ne vizează pe toți și s-a vorbit mult despre Ucraina și toate țările au spus că vor să continue sprijinul pentru Ucraina.
Întrebare Observator: Ce înseamnă cei 5% din PIB?
- Va fi o creștere etapizată. Parte din creșterea de 1,5% sunt lucruri care oricum le facem. Avem un exercițiu la Cincu și pentru desfășurarea lui avem nevoie de unele construcții de străzi, poduri. De aici sunt acel 1,5% în plus.
„Colaborarea cu noul președinte polonez nu va fi dificilă”
Întrebare: Am avut alegeri în Polonia. Candidatul pe care l-ați susținut a pierdut. Cum vedeți relația cu Polonia și obiectivele următoare?
- România și Polonia sunt 2 țări mari în flancul estic. Indiferent de cine a câștigat în Polonia, simt aceeași amenințare din partea Rusiei și sunt obligate să colaboreze. Spre deosebire de România, unde acum 2 săptămâni am avut o competiție între un candidat pro-occidental și un candidat care repetat foarte des narativele Rusiei, în Polonia am avut o competiție între un candidat pro-integrare europeană și unul pentru o mai mare independență a Poloniei față de structurile europene, dar amândoi ferm anti-ruși. Din această perspectivă, colaborarea noastră nu va fi dificilă.
Întrebare: L-ați felicitat pe domnul Karol Nawrocki?
- L-am felicitat pe domnul Duda care este din același partid.
Întrebare Euronews: Cu ce lideri veți sta de vorbă înainte de summitul Consiliului European?
- Am confirmat prezența în calitate de invitat, nu membru, la grupul PPE.
Termenul pentru desemnarea guvernului: două săptămâni
Întrebare Antena3: V-ați gândit când faceți o desemnare de premier? Guvernul va fi unul mai suplu cu mai puține ministere?
- Cred că un termen realist e două săptămâni din acest moment pentru desemnarea guvernului. Continuă să lucreze grupul de lucru pe deficit. Sper ca joi la amiază să ajungă cu o concluzie agreată de cele patru partide și de grupul minorităților. În paralel se discută pe programul de guvernare și un acord politic care să stea în spatele susținerii guvernului.
- Desemnarea am să o fac când știu că este o susținere în Parlament.
Întrebare HotNews: Domnul Bolojan spune că este foarte puțin probabil să evităm măriri de taxe și impozite. Dvs. ce părere aveți?
- Nu vreau să avansez. Sunt discuții tehnice. Pe parte economică, am fost și eu o oră și jumătate la discuții. Sunt foarte intense și au mai continuat după ce am plecat eu.
„Fenomenul violenței domestice nu este tolerat de statul român”
Întrebare Digi24: O femeie a fost omorâtă în plină stradă. În administrația dvs cazurile de violențe domestice vor fi prioritare?
- Ca primar al Bucureștiului am făcut lucru în direcția asta. Răspunsul este afirmativ. Trebuie să facem publicitate în rândul larg al populației că acest fenomen nu este tolerat de statul român. Trebuie să extindem rețeaua de centre la care victimele să apeleze.
Întrebare: În toate discuțiile avute până acum, v-ați lămurit dacă pierdem bani din PNRR?
- Acest risc nu există în acest moment. Există teoretic două posibilități. Comisia să spună că nu s-au luat măsuri de reducere a deficitului și ne sancționează. Această posibilitate sunt sigur că o evităm. Că nu cheltuim toți banii din PNRR este altă discuție. Discuția are loc aproape zilnic cu Comisia. Noi spunem că îi rugăm să mute niște cheltuieli de pe o linie pe alta, ei spun că avem două datorii reforme și deficit.
Întrebare: Ați mai dezvoltat discuția cu SUA?
- Eu cred că în România va fi o administrație nouă. În SUA e o administrație de șase luni. E nevoie înainte de vizită să se consolideze relații tehnice pe mai multe paliere. Nu se pune problema unei vizite în 2025. La nivel tehnic, vom încerca să colaborăm pe toate palierele.
