VIDEO Nicușor Dan, detalii despre răspunsul lui Trump la invitația la summitul B9 de la București
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat, marți, despre răspunsul președintelui american Donald Trump la invitația din partea României de a veni la summitul B9 de la Bucureşti şi dacă acesta ar putea fi înlocuit cu Marco Rubio.
„Scrisoarea a venit acum câteva zile, ca raspuns la invitația mea și a președintelui polonez. După cum ştiţi, România şi Polonia sunt iniţiatoarele şi organizatoarele summit-urilor B9”, a declarat Nicușor Dan, după o vizită la Centrul de mari arși al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara.
„O scrisoare diplomatică în care ni s-a mulțumit pentru invitatie, ni s-a mulțumit pentru colaborarea pe care o avem, inclusiv permiterea accesului tehnicilor și soldaților americani la baza Kogalniceanu și de la Câmpia Turzii”, a adăugat președintele.
Întrebat cine l-ar putea înlocui pe Trump dacă acesta nu ajunge, președintele a evitat să dea un răspuns clar.
„În ceea ce privește B9, faptul că această invitație a fost trimisă către secretarul de stat. N-aș vrea să avansez acum, o să vedem”, a spus Nicușor Dan.
De asemenea, președintele a fost rugat să spună cine a mai confirmat prezența la B9.
„Foarte probabil o să avem… vă aduc aminte ca ultimul summit a fost în iunie anul trecut la Vilnius, foarte probabil toți șefii de stat, respectiv de guvern, din formatul B9, plus țările nordice”, a spus Nicușor Dan.
HotNews a scris luni că președintele SUA Donald Trump a declinat invitația României de a participa la summitul B9, care are loc pe 13 mai, la București. În schimb, este posibil să participe secretarul de stat Marco Rubio, au declarat surse oficiale pentru HotNews.