Nicușor Dan, primul mesaj după ce Guvernul Veștea a picat la vot în Parlament
Președintele NIcușor Dan a transmis un mesaj înainte de consultările cu toți parlamentarii care au loc marți, la Palatul Cotroceni, după ce Guvernul propus de Adrian Veștea nu a reușit să obțină scorul necesar pentru învestire.
„În consultările de astăzi, le voi cere partidelor să revină la dialog și la o atitudine rezonabilă. Le cer înțelegeri pe o majoritate parlamentară, și nu justificări și explicații de ce nu pot realiza o majoritate.”, a scris Nicușor Dan, într-un mesaj pe Facebook.
Șeful statului nu a comentat votul de luni seară, dar aceasta este prima reacție publică pe care a avut-o după ce premierul desemnat de el a suferit un eșec în Parlament.
Președintele a precizat, într-un mesaj asemănător publicat pe X în limba engleză, că țara are nevoie de un Executiv și a indicat că nu va încălca o linie roșie pe care a clamat-o anterior.
„România are nevoie de un Guvern. Păstrarea direcției pro-occidentale este o condiție de la care nu ne vom abate”, a precizat șeful statului înainte de debutul consultărilor de la Palatul Cotroceni.
Președintele a chemat marți la consultări toate partidele parlamentare, grupuri parlamentare, dar și aleșii neafiliați. Discuțiile sunt în plină desfășurare, iat HotNews transmite LIVE TEXT principalele informații.
Potrivit programului de azi, fiecare partide are la dispoziție câte 30 de minute. La precedentele runde de consultări, fiecare partid primea câte o oră – inclusiv la consultările din luna mai, ultimele de la Cotroceni, partidele au avut alocate către o oră.
Cabinetului Veștea mai avea nevoie 44 de voturi pentru a fi învestit. Înainte de testul decisiv din Parlament, premierului desemnat îi lipseau 40 de voturi, potrivit unor surse social-democrate.
Luni seară, în plenul reunit al Parlamentului toți aleșii AUR au ieșit din sală, iar Guvernul Veștea a picat la vot, deși premierul desemnat a fost la George Simion pentru a negocia.
Șeful AUR a catalogat acest gest fiind „un pas spre normalitate” și a cerut „clarificări” din partea lui Nicușor Dan pentru a da votul de încredere Cabinetului propus de Veștea.
Deputatul a susținut că „avem niște restricții din partea președintelui republicii”. Însă șeful statului nu a făcut nicio comunicare publică în acest sens.