Nicușor Dan, întrebat de ce nu l-a nominalizat pe Grindeanu premier / „Am speranța că toate forțele pro-occidentale vor sprijini un Guvern Tomac”
Preşedintele Nicuşor Dan a vorbit vineri despre decizia de a-l desemna pe Eugen Tomac în funcția de premier și ce majoritate parlamentară ar putea susține învestirea unui guvern condus de acesta, șeful statului explicând că discuţiile pe care le-a avut la Cotroceni cu partidele s-au finalizat de principiu cu ideea „să vedem componenţa și programul” viitorului cabinet.
Șeful statului a făcut vineri după-amiază declarații de presă la Tivat, în Muntenegru, după ce a participat la un summit UE – Balcanii de Vest.
Președintele a fost întrebat ce l-a determinat să îl aleagă pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru și de ce un premier politic și nu unul tehnocrat care să alcătuiască un guvern de tehnocraţi.
„Contrar aparențelor, politica e o meserie. Adică posibilitatea de a negocia, de a-ți ierarhiza mizele, capacitatea de interacțiune cu partidele, asta e o meserie care se învață în timp și tocmai de aceea, dat fiind contextul complicat, așa de complicat că am avut o coaliție care s-a destrămat, am considerat că un politician este mai bun decât, să zicem, un economist care nu a avut de-a face cu politicieni tot timpul”, a răspuns Nicușor Dan.
Și de ce tocmai Eugen Tomac? „Din spectrul politic, dată fiind independența lui față de partidele parlamentare, cred că e opțiunea cea mai bună”, a explicat el.
„Prima opțiune a fost a unui guvern politic. Numai că niciunul dintre partide nu a venit la consultări cu o majoritate conturată. Am înțeles și contradicțiile între ce dorește fiecare dintre partide, și atunci soluția logică a fost a unui premier care să fie independent de partide, pentru că dacă spunem independent, evident că şi prim-ministrul trebuie să fie independent de partide”, a mai arătat Nicușor Dan.
Șeful statului a explicat și de ce decizia desemnării unui premier a venit după săptămâni de consultări. „Au fost mai multe rânduri de consultări informale, de tipul ce tip de prim-ministru să fie, guvern tehnocrat sau de politicieni, dacă e tehnocrat cum să fie secretarii de stat, politici sau tehnocrați de asemenea… Toate discuțiile acestea au luat timp. Nu mai spun de o anumită indecizie a partidelor pe opțiunile pe care noi le formulam. Din partea mea, cred că am fost fair față de partidele politice, la fiecare pas pe care îl făceam îi informam, îi întrebam. Și în momentul acesta, cunoscând opinia partidelor pe subiectul guvernării, cred ca e singura soluție, și tocmai de aceea aștept responsabilitate”.
„Diferenţa fundamentală” față de Băsescu sau Iohannis
Nicușor Dan a evitat să spună dacă are siguranța unei majorități parlamentare solide pentru învestirea unui guvern condus de Eugen Tomac. „În discuțiile pe care le-am avut cu partidele, acestea s-au finalizat cu ideea de principiu: „Dar sa vedem componența și programul” noului guvern. Iar asta urmează să fie o discuție care a și început între premierul desemnat și partide”, a explicat el.
Întrebat câţi dintre consilierii săi vor face parte din guvernul condus de Tomac, preşedintele a răspuns: „Asta este o discuţie din care eu m-am extras. Adică este o discuţie strict între Eugen Tomac şi persoanele pe care dumnealui şi le doreşte. Sunt persoane interesante între consilierii mei. O să vedem, e decizia lui”.
Nicuşor Dan a mai fost întrebat dacă nu se teme că va fi acuzat că se poartă ca Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, care au dorit să îşi creeze „propriile guverne”. El a răspuns că diferenţa fundamentală este aceea că „dacă un guvern al predecesorilor mei eşua, exista o alternativă clar pro-occidentală”. „Asta e diferenţa fundamentală. Deci, în alegerea pe care eu am făcut-o n-a fost vreun orgoliu sau vreo dorinţă, ci a fost să răspund la o necesitate. Pentru că realmente nu există o altă soluţie pro-occidentală în momentul acesta”, a afirmat el.
De ce nu l-a nominalizat pe Sorin Grindeanu
Președintele Dan a fost întrebat de ce nu l-a nominalizat să formeze viitorul guvern pe Sorin Grindeanu, liderul PSD, cel mai mare partid din Parlament.
„Pentru că era previzibilă majoritatea sau, în fine, domniile lor nu au dus raţionamentul până la capăt. Eu când am pus întrebarea – care să fie majoritatea în care dvs să faceţi parte sau care să fie majoritatea din care să nu faceţi parte -raţionamentul până la capăt nu l-a dus nimeni despre cine să fie în acea majoritate”, a explicat Nicuşor Dan.
El și-a exprimat „speranța că toate forțele pro-occidentale vor sprijini” guvernul lui Eugen Tomac în Parlament, „pentru că nu există o altă posibilitate logică pro-occidentală şi care să aibă şi o majoritate în spate”.
„Premierul desemnat va avea discuții pe componență, pe program, cu partidele de la care așteaptă sprijinul, iar eu sunt optimist că în cele din urmă îl va obține”, a adăugat Nicușor Dan.
„Nu se pune problema” ca AUR să susțină guvernul
Despre susţinerea unui guvern Tomac în Parlament, preşedintele a afirmat că sunt extrem de multe scenarii posibile.
„Scenariul care mie îmi place cel mai mult ar fi ca partidele din fosta coaliţie să sprijine acest guvern tehnocrat”, a spus Nicuşor Dan, el adăugând că nu se pune problema ca acest sprijin să vină de la AUR.
„Bineînţeles, din momentul în care eu i-am dat mandatul, (Eugen Tomac) face ce vrea, dar, în opinia mea, nu se pune problema”, a răspuns Nicuşor Dan.
Şeful statului a mai afirmat că „sunt deputaţii şi senatorii independenţi, grupuri formate din cei care au părăsit alte partide şi sunt foarte multe scenarii posibile”.
Președintele Nicușor Dan a anunțat joi seară că îl desemnează candidat la funcția de premier pe Eugen Tomac, europarlamentar și consilierul său onorific, pe care l-a descris drept „o persoană independentă de partidele din Parlament, dar o persoană care are experiența politică de a discuta cu fiecare din partidele din Parlament, pentru că e nevoie de consens de la multe partide pe multe probleme”.
Conform Art. 103 din Constituție, Tomac are 10 zile la dispoziție pentru a cere Parlamentului votul de încredere asupra programului de guvernare și a întregii liste a Guvernului. Pentru învestire, cabinetul propus are nevoie de 233 de voturi.