Sari direct la conținut

Nicușor Dan: La începutul acestei toamne vom circula pe Pasajul Doamna Ghica

HotNews.ro
Pasajul Doamna Ghica 6, Foto: Hotnews
Pasajul Doamna Ghica 6, Foto: Hotnews

Lucrările la pasajul Doamna Ghica sunt în grafic și vor fi gata la începutul acestei toamne, a declarat primarul general, Nicușor Dan, luni, într-o vizită la șantier. Rampele podului au fost făcute, tablierul a fost montat, stratul de beton a fost turnat, mai trebuie făcută hidroizolația și turnat stratul de asfalt, a explicat primarul general.

„Am venit să verificăm stadiul lucrărilor la pasajul Doamna Ghica. Suntem în grafic, s-a turnat betonul, suntem în perioada în care, conform normativelor, betonul trebuie să se usuce, apoi se va turna un strat de hidroizolație și asfaltul. Se va circula pe acest pod la începutul acestei toamne, când încep școlile”, a declarat Nicușor Dan.

Acesta spune că lucrarea este în grafic și că nu sunt întârzieri.

„Noi ne-am asumat un grafic acum 1 an și jumătate, când am semnat contractul cu firma italiană care a făcut tablierul, și de 1 an și jumătate ne-am respectat graficul, mai avem două luni din acest grafic de 1 an și jumătate. Așa se întâmplă când ești serios și plătești la timp. Cum nu se face? Când ai conturile blocate, într-o acțiune populistă de campanie să începi un proiect pe care nu poti să-l termini și să lași o groapă în mijlocul orașului”, a explicat Nicușor Dan.

Lucrările la pasajul de la Doamna Ghica au început în 2018 și aveau termen de finalizare mai 2020.

Pasajul este făcut de Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 2 contribuind cu o parte din bani.

Pasajul este prevăzut cu două benzi pe sens. Are o lungime de 216 m, iar rampele de acces au lungimi de 96 m.

Valoarea lucrărilor de proiectare și execuție a fost estimată la 110.034.377,95 lei fară TVA.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro