Sari direct la conținut

Nicușor Dan, „mesaj pentru români” după decizia CCR. În cât timp se așteaptă șeful statului ca problema pensiilor magistraților să fie rezolvată

HotNews.ro
Nicușor Dan, „mesaj pentru români” după decizia CCR. În cât timp se așteaptă șeful statului ca problema pensiilor magistraților să fie rezolvată
Nicușor Dan, președintele României, susține o conferință de presă la Palatul Cotroceni din București, 4 iunie 2025. Inquam Photos / George Călin

Președintele Nicușor Dan s-a arătat convins luni seară, după respingerea la CCR a proiectului legislativ asumat în Parlament de guvernul Bolojan, că legea privind pensiile magistraților va fi schimbată în cursul acestui an, arătând că a remarcat că există „voință politică” în coaliție pentru rezolvarea problemei. În acest context, șeful statului le-a transmis românilor un „mesaj” direct.

„Este un moment emoțional, pentru că a fost multă așteptare publică pe legea asta. Au fost mai multe variante în ultimii ani care, tot așa, au avut diverse probleme, unele au fost declarate neconstituționale, de asemenea, însă, ce-i important, în opinia mea, este că există voință la nivelul coaliției de guvernare pentru ca această problemă să fie rezolvată”, a declarat șeful statului, într-un interviu acordat emisiunii „Observator”, de la Antena 1.

„Azi, Curtea Constituțională a găsit, și respectăm deciziile Curții Constituționale, o obiecție de formă, nu s-a așteptat un aviz. Au ieșit, deja, câțiva dintre reprezentanții coaliției care au spus că vor reveni cu un proiect care să complinească acest aviz. Deci, mesajul meu pentru românii care se uită la noi este că asta este o problemă, faptul că pensiile sunt egale cu salariul și nu stimulează oamenii să rămână să muncească, ci îi stimulează să iasă din sistem exact când sunt în putere, e o problemă pentru sistemul de justiție și e o problemă de justiție socială și ea va fi rezolvată. Niciun dubiu aici”, a adăugat președintele.

Nicușor Dan a mai spus că se așteaptă ca problema pensiilor magistraților să fie rezolvată în 2025.

„Am asistat la mai multe discuții în coaliția de guvernare pe subiectul ăsta și pot să vă spun că toate cele patru partide și minoritățile naționale au o părere convergentă pe subiectul ăsta și eu cred că în cursul anului 2025 problema asta va fi rezolvată. Este o problemă de justiție socială și ea va fi rezolvată”, a mai spus șeful statului.

„Pe legea pensiilor magistraților, eu sunt convins că anul ăsta o să avem o nouă prevedere legală care sperăm să treacă de CCR, inclusiv așteptarea acelui aviz al CSM-ului o perioadă, cum a spus Curtea, se va respecta”, a precizat el.

Ce spune Nicuşor Dan despre o eventuală demisie a premierului Bolojan

În cadrul aceluiași interviu de luni seară, președintele Nicușor Dan a afirmat că Ilie Bolojan nu ar trebui să plece de la conducerea guvernului în urma deciziei CCR.

„După decizia CCR nu am vorbit cu Bolojan dar avem un dialog constant. Nicidecum, am spus asta de mai multe ori, dreptul e o știință respectabilă numai că interpretările tocmai pentru că textul de lege nu poate să prevadă toată posibilitatea de situații din viața reală, textul e interpretabil și atunci se întâmplă ca unii să interpreteze așa, alții invers, Guvernul să intepreteze că legea poate fi dată fără aviz. Nu e o chestiune așa de importantă cât Guvernul să-și dea demisia”, a spus șeful statului.

„Din nou, mă întorc ca să explicăm – legea spune că trebuie să ai aviz, nu spune cât trebuie să aștepți pentru un aviz. O zice o lege, dar nu Constituția, iar judecătorii se raportează strict la Constituție. E o chestiune de interpretare, nu e o chestiune așa de importantă”, a menționat Nicușor Dan.

„Şi atunci întrebarea este care este termenul rezonabil în care aştepţi avizul dacă avizul ăsta nu vine”, a conchis președintele.

Mai devreme în cursul zilei, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a admis sesizarea depusă de Înalta Curte de Casație de Justiție (ICCJ) în legătură cu legea privind pensiile magistraților, pentru care guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament, și a stabilit că actul normativ este neconstituțional, șeful statului afirmase că reforma pensiilor magistraților „rămâne o prioritate”.

„Nu este o poziționare împotriva magistraților, ci corectarea unei prevederi anormale – pensia egală cu salariul – pe care clasa politică a reglementat-o defectuos acum câțiva ani. Toate partidele din coaliție și-au asumat reforma pensiilor magistraților. Imediat după publicarea Deciziei Curții Constituționale va fi redactat un nou text legislativ, care va ține cont de decizia de azi, prin care pensiile magistraților să fie corectate în mod echitabil pentru societate”, a scris șeful statului, într-un comunicat publicat pe pagina lui de Facebook.

CCR a anunțat oficial – la peste trei ore de la decizia de a admite sesizarea Înaltei Curți pe legea privind pensiile magistraților – care sunt motivele pentru care actul normativ a fost declarat neconstituțional. Singurul argument oferit a fost cel legat de lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

„De vreme ce Legea nr.305/2022 (n.r. – privind funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii) stabilește un termen de 30 de zile pentru emiterea avizului de către CSM, Guvernul, în calitate de inițiator al actului normativ criticat, are obligația de a îl respecta”, a arătat CCR în comunicatul de presă transmis luni seară prin care anunță că a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu este, în ansamblu, neconstituțională.

CCR a invocat doar criticile de neconstituționalitate extrinseci, adică legate de forma legii, nu și de conținut, pentru că asupra acestora judecătorii constituționali nu au intrat în analiză.

Votul în CCR a fost de 5/4 pentru admiterea sesizării instanței supreme, au declarat pentru HotNews surse din Curtea Constituțională.

INTERVIURILE HotNews.ro