Sari direct la conținut

Nicuşor Dan spune că cei din sectoarele 2, 3 şi 4 vor avea apă caldă din zilele următoare. „CET Progresu poate să livreze la capacitate maximă, trebuie să pornească instalaţia”

HotNews.ro
Rețeaua Termoenergetica, Foto: Hotnews / Catiușa Ivanov
Rețeaua Termoenergetica, Foto: Hotnews / Catiușa Ivanov

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că lucrările de reparaţii din cauza cărora mai mulţi locuitori ai Bucureştiului nu au avut apă caldă sunt finalizate, iar în perioada imediat următoare cei afectaţi vor primi apă caldă, scrie News.ro.

„Există două componente ale problemei: transportul şi producţia. Noi ne ocupăm de transport, compania Ministerului (Ministerul Energiei – n.r.) se ocupă de producţie. Lucrările noastre s-au terminat azi. (…) Din momentul ăsta, CET Progresu poate să livreze la capacitate maximă, trebuie să pornească instalaţia şi, încet-încet, o să aibă oamenii apă caldă în sectoarele 2, 3 şi 4, în zilele următoare. Nu instant, dar încet-încet”, a afirmat Nicuşor Dan, joi seară, la TVR Info.

Conform edilului, lucrările de reabilitare în urma cărora în aproximativ jumătate din Bucureşti furnizarea apei calde a fost oprită au început în perioada 4-5 august.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a răspuns, miercuri, acuzaţiilor premierului Marcel Ciolacu potrivit cărora edilul ”condamnă sute de mii de locuitori să se spele luni întregi cu apă rece”. Nicuşor Dan a afirmat că nu se pune problema ca locuitori ai Capitalei să nu aibă apă caldă timp de mai multe luni, anunţând că furnizarea acestei utilităţi va fi reluată joi. ”Nu l-am văzut pe domnul Ciolacu să fie la fel de vehement când domnul Oprescu nu plătea subvenţia, în sensul cel mai propriu, sau când doamna Firea ducea RADET-ul în faliment, din nou, în sensul cel mai propriu”, a susţinut edilul.

***

De la începutul lunii august, jumătate dintre bucureștenii ale căror locuințe sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare nu au apă caldă. Inițial, Termoenergetica a anunțat că problema se rezolvă până în 10-11 august, apoi termenul a fost prelungit până în 20 august.

Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, acuzându-l că de când a preluat mandatul nu a reușit să rezolve problema termoficării și apei calde în București, „condamnând sute de mii de locuitori să se spele luni întregi cu apă rece”: „Mi se pare inuman și degradant. Și asta, la trei ani după ce domnul primar a promis revoluția apei calde”, a spus el.

În replică, Nicuşor Dan a răspuns: „Nu l-am văzut pe domnul Ciolacu să fie la fel de vehement când domnul Oprescu nu plătea subvenţia, în sensul cel mai propriu, sau când doamna Firea ducea RADET-ul în faliment, din nou, în sensul cel mai propriu”. Primarul a mai spus că nu se pune problema ca apa caldă să fie oprită „luni întregi”, iar dacă nu ar fi fost făcute aceste lucrări acum exista pericolul ca un nod important din rețeaua de termoficare „să crape în această iarnă”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro