Sari direct la conținut

Nicuşor Dan: Uniunea Europeană este un succes şi e în responsabilitatea fiecăruia dintre noi să muncim pentru ca acest succes să se amplifice

HotNews.ro
Nicusor Dan, Foto: Agerpres
Nicusor Dan, Foto: Agerpres

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că între cetăţenii Uniunii Europene există „dorinţa puternică de a continua şi a îmbunătăţi acest proiect care a adus bunăstare, democraţie şi pace”. „Deci chiar prin faptul că există dorinţa multor ţări europene de a se alătura acestui proiect politic, Uniunea Europeană este un succes şi este în responsabilitatea fiecăruia dintre noi să muncim pentru ca acest succes să se amplifice”, susţine el.

Nicuşor Dan a participat, duminică, în parcul Regele Mihai I, alături de lideri ai României şi reprezentanţi ai ţărilor membre UE, la evenimentul organizat de Comisia Europenă cu ocazia Zilei Europei, relatează News.ro.

„Ziua Europei este sărbătoarea naţiunilor europene. 9 mai este răspunsul pragmatic pe care naţiunile europene şi l-au dat imediat după război şi s-a dovedit a fi calea către succes. (…) Fac parte din generaţia acelor români care îşi doreau, la începutul anilor ’90, ca România să intre în UE, să intre în NATO, ca valorile pe care societatea românească le cultivă să fie aliniate cu cele europene şi cu cele euro-atlantice şi sunt foarte bucuros să fiu astăzi aici, în acest cadru, în care România este parte a UE şi, deci, parte a acestor valori”, a afirmat Nicuşor Dan.

El a adăufat că există provocări şi „duşmani ai acestui concept al Uniunii”, dar „există între cetăţenii Uniunii Europene, ai Bucureştiului şi ai României, dorinţa puternică de a continua şi a îmbunătăţi acest proiect care a adus bunăstare, democraţie şi pace”.

„Am văzut, chiar în ultimul an, răspunsul pragmatic pe care Uniunea Europeană a ştiut să-l dea la provocarea pandemică pe care a trebuit să o treacă; vedem răspunsul pragmatic pe care Uniunea Europeană este gata să îl dea la criza economică generată de criza sanitară. Deci chiar prin faptul că există dorinţa multor ţări europene de a se alătura acestui proiect politic, Uniunea Europeană este un succes şi este în responsabilitatea fiecăruia dintre noi să muncim pentru ca acest succes să se amplifice. Să ne bucurăm de Ziua Europei şi să fim cu toţii responsabili pentru viitorul Europei şi al naţiunilor europene”, a declarat primarul general al Capitalei.

Decizia privind instituirea Zilei Europei a fost luată în 1985, în cadrul Consiliului European de la Milano. Ziua de 9 mai reprezintă data la care a fost pronunţată „Declaraţia Schuman”. Într-un discurs ţinut la Paris în 1950, ministrul de atunci al afacerilor externe, Robert Schuman, propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro