Sari direct la conținut

Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022 are loc vineri / Lista oraşelor din România care participă la eveniment

HotNews.ro
Om de știință, Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com
Om de știință, Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com

Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022 se va organiza vineri în instituții din 26 de orașe din România, unde curioșii vor avea ocazia să descopere universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor.

Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022 se va desfășura, în Bucureşti, în cadrul cel mai mare laborator în aer liber îşi aşteaptă vizitatorii la Casa Oamenilor de Ştiinţă (Piaţa Alexandru Lahovari, nr. 9), între orele 16.00 şi 21.00, anunță organizatorii.

Pe scena evenimentului, 4 momente inedite vor stârni curiozitatea publicului de a afla mai multe despre importanţa somnului, tehnicile de prim ajutor, magia chimiei şi lumea neştiută a liliecilor.

Pasionaţii de ştiinţă vor fi uluiţi de experimentele de fizică şi chimie efectuate chiar de ei, vor participa la ateliere interactive de mecatronică, robotică, control al mişcării, educaţie financiară şi ecologică, iar jocurile şi concursurile pe diverse teme ştiinţifice vor face experienţa participării una de neuitat.

De asemenea, la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022, ştiinţa şi cercetarea îşi dau întâlnire cu publicul larg şi la Alba Iulia, Arad, Bacău, Bârlad, Bumbeşti-Jiu, Buzău, Călăraşi, Câmpia Turzii, Constanţa, Deva, Galaţi, Hunedoara, Negreşti-Oaş, Oradea, Petroşani, Piatra Neamţ, Ploieşti, Suceava, Sulina, Târgu Jiu, Târgu Neamţ, Timişoara, Titu, Tulcea şi Zalău.

Mai multe evenimente la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022

Astfel, publicul curios şi dornic de cunoaştere este invitat să exploreze lumea ştiinţei împreună cu cercetătorii. Experimentele inedite îi vor ajuta pe participanţi să-şi însuşească cunoştinţe de bază despre lumea înconjurătoare.

Astronomia îşi va dezvălui toate secretele, prin intermediul telescoapelor ce vor cerceta cerul plin de mistere, iar noile tehnologii îi vor ului pe vizitatori prin beneficiile pe care le aduc vieţii cotidiene.

  • ”O varietate de workshop-uri de programare şi utilizare a sistemelor de inteligenţă artificială vor fi prezente la evenimentele din întreaga ţară. Pasionaţii de robotică vor putea explora mai bine acest domeniu, interacţionând cu echipe de elevi ce au participat la competiţii naţionale şi internaţionale. Descoperirile arheologice recente vor fi bine puse în valoare, prin prezentări interactive ale cercetătorilor în acest domeniu, iar reconstituirile istorice vor transpune vizitatorii în epoci de poveste, oferindu-le o experienţă unică.
  • Mai mult, publicul va putea realiza adevărate călătorii în diverse epoci istorice, prin intermediul tehnologiilor de realitate virtuală”, anunță organizatorii.

Educaţia pe teme ecologice nu va lipsi nici ea de la eveniment, publicul având ocazia să conştientizeze mai bine problemele de mediu cu care se confruntă societatea actuală şi să afle cum se pot implementa soluţii utile.

Programul complet pentru Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022

Cele mai premiate invenţii ale cercetătorilor români vor fi la îndemâna vizitatorilor, publicul având ocazia să afle rezultatele muncii de cercetare desfăşurată în diverse muzee, universităţi şi institute din România.

Toate detaliile privind locaţiile şi programul de desfăşurare, precum şi agenda activităţilor din fiecare oraş se găsesc pe pagina dedicată evenimentuluiNoaptea Cercetătorilor Europeni 2022.

Noaptea Cercetătorilor Europeni este un eveniment ce atrage anual peste 1,5 milioane de vizitatori, reuşind să inspire următoarele generaţii de cercetători.

Evenimentul oferă oamenilor de ştiinţă şansa de a intra în directă legătură cu publicul, iar vizitatorilor ocazia de a descoperi universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor. (Sursă Agerpres)

Sursă foto articol © Igor Mojzes | Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro