Noi coduri de caniculă pentru miercuri și joi, meteorologii avertizează că va fi și mai cald la sfârșitul săptămânii / Unde va ploua la noapte – HARTĂ
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi coduri galbene și portocalii de caniculă valabile miercuri și joi, avertizând că, până la sfârșitul săptămânii, valul de căldură, canicula și disconfortul termic se vor intensifica, îndeosebi în vestul, sudul și parțial în centrul țării.
De asemenea, a transmis un cod galben de instabilitate valabil în noaptea de miercuri spre joi în șapte județe, unde pot apărea ploi torențiale și vijelii.
Coduri portocaliu și galben de căldură, miercuri
În sudul și vestul Olteniei, precum și în sud-vestul și centrul Munteniei, valul de căldură va persista, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 40 de grade. Minimele termice vor fi de 20…22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
Valul de căldură va persista în nordul Olteniei, în nordul și estul Munteniei și în partea continentală a Dobrogei. Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 18 și 21 de grade.

Cod galben de instabilitate la noapte
În sudul Olteniei și al Munteniei și în vestul Carpaților Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Codurile de caniculă de joi
În sudul și vestul Olteniei, precum și în sudul și centrul Munteniei, valul de căldură va persista, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 20…22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
Valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a țării, va fi disconfort termic și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă în Banat și Crișana, local în Maramureș, Transilvania, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sudul Moldovei și în Dobrogea continentală.
Maximele se vor încadra între 33 și 37 de grade, iar minimele în general între 18 și 20 de grade.

