Sari direct la conținut

Noi condiţii de intrare în Malta, inclusiv pentru români

HotNews.ro
Malta, Foto: Flickr
Malta, Foto: Flickr

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că în contextul pandemiei de COVID-19 autoritățile malteze au revizuit condițiile de intrare în Malta, inclusiv pentru români.

Potrivit informaţiilor publicate de autorităţile malteze, statele/zonele de provenienţă a persoanelor care sosesc în Malta sunt clasificate, în funcţie de gradul de răspândire a virusului SARS-CoV-2, în zona roşie, respectiv zona roşu-închis. România este inclusă, alături de alte state, în zona roşie.

Pentru a intra în Malta persoanele cu vârsta de peste 12 ani care sosesc din state incluse în zona roşie, printre care şi România, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • să prezinte dovada completării, anterior călătoriei, a următoarelor formulare:
  • formularul electronic de localizare a pasagerului (disponibil la pagina de internet: https://app.euplf.eu/#/)
  • formularul naţional maltez de localizare a pasagerului;
  • formularul referitor la starea sănătăţii (ambele documente sunt disponibile la pagina de internet:https://mia-prod-s3-cdn.s3.amazonaws.com/wp-content/uploads/2021/06/MLA-PLF-HDF-2021.pdf
  • să prezinte fie dovada efectuării vaccinului împotriva COVID-19, cu condiţia să fi trecut cel puţin 14 zile de la administrarea celei de-a doua doze a vaccinului sau a dozei unice, după caz, fie rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Republica Malta. În situaţia prezentării unui test molecular negativ tip PCR, persoanele în cauză vor fi supuse măsurii de carantină, timp de 14 zile, conform dispoziţiilor autorităţilor malteze, la un hotel ales de autorităţi, cu suportarea de către persoana vizată a costurilor aferente;
  • să nu aibă niciun simptom al infectării cu virusul SARS-CoV2.

Conform informaţiilor comunicate de autorităţi, pe teritoriul maltez sunt recunoscute vaccinurile aprobate de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA): Pfizer-BioNTech; Moderna, Vaxzevria Astra -Zeneca, Johnson&Johnson, iar efectuarea vaccinării poate fi atestată prin prezentarea unuia dintre următoarele certificate:

  • Certificatul de Vaccinare eliberat de autorităţile sanitare malteze;
  • Certificatul digital european COVID (eliberat de unul dintre statele UE sau Confederaţia Elveţiană);
  • Certificatul de Vaccinare emis de către Autoritatea Naţională de Sănătate (NHS) din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;
  • Certificatul de Vaccinare emis de Autoritatea Sanitară din Dubai;
  • Certificatul de Vaccinare emis de autorităţile sanitare din Turcia.

Care sunt excepțiile

Următoarele categorii de persoane nu au obligaţia de a prezenta un certificat de vaccinare la sosirea în Malta, însă trebuie să prezinte un test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 ore anterior sosirii în această țară:

  • persoanele care nu pot fi vaccinate din motive de sănătate. Suplimentar, acestea au obligaţia de a obţine o autorizaţie scrisă de intrare pe teritoriul Republicii Malta de la Direcţia de Sănătate Publică malteză;
  • femeile însărcinate, cu condiţia prezentării unui certificat medical (tradus în limba engleză);
  • copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani;
  • cetăţenii maltezi sau cetăţenii străini cu rezidenţa în Republica Malta, care la data de 14 iulie 2021 se aflau în străinătate.
  • Sunt exceptaţi de la măsura prezentării testului molecular (tip PCR) negativ şi de la măsura carantinării copiii cu vârstă de până la 5 ani.

Autorităţile pot dispune ca persoanele care călătoresc în Malta să fie supuse obligaţiei de testare la sosirea în ţară, dacă provin dintr-o zonă considerată cu risc ridicat. Cheltuielile de testare sunt suportate de persoana în cauză.

MAE recomandă informarea temeinică anterior deplasării în Malta prin consultarea paginii de internet: http://www.mae.ro/node/51947 şi a paginilor de internet ale autorităţilor malteze:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro