Noi date din dosarul lui Horațiu Potra. Susținătorii lui Călin Georgescu pregăteau un protest violent la Catedrala Mântuirii Neamului. Cine i-a alertat pe polițiști
Horațiu Potra conspira, împreună cu alte 19 persoane, pentru organizarea de proteste care să degenereze în violențe împotriva deciziei Curții Constituționale de anulare a alegerilor. Unul dintre aceste proteste era planificat la Catedrala Mântuirii Neamului, dar planurile au fost dejucate după ce o rudă a unuia din complicii lui Potra a sunat la 112, potrivit datelor din dosar publicate de Antena 3 și Digi24.
Conform motivării Judecătoriei Ploiești, care a dispus plasarea sub control judiciar a lui Horațiu Potra, procurorii au cerut arestarea preventivă catalogându-l pe fostul luptător din Legiunea Străină drept un pericol public. Judecătorii au respins solicitarea pe motiv că au considerat că faptele comise sunt „de o gravitate medie”.
În referatul procurorilor inclus în documentele instanței există și interceptări din care reiese legătura directă dintre candidatul independent Călin Georgescu, liderul neologionar Eugen Sechila și Horațiu Potra, lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa.
Procurorii arată că în 4 decembrie, cu două zile înaintea deciziei Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale, Horațiu Potra a fost sunat de liderul grupării infracționale „Ciurarii” (specializat în comiterea de fapte de trafic de persoane și proxenetism), care i-a comunicat că „mâna dreaptă” a unui candidat independent la președinție ar dori să poarte o discuție cu el.
Tot pe 4 decembrie, Călin Georgescu l-a sunat pe Eugen Sechila căruia i-a relatat despre existența unui plan pe care i-l va transmite când se vor întâlni, susținând că „îi va prinde ca într-o menghină pe cei care agresează familia” și menționând că „după aceea, îi setez eu”, conform documentelor citate.
Gruparea pregătea un protest la Catedrala Mântuirii Neamului
Călin Georgescu, Horațiu Potra și Eugen Sechila s-au văzut în 7 decembrie, a doua zi după anularea alegerilor prezidențiale, la Ciolpani. În urma întrevederii, Georgescu l-a sunat pe liderul organizației radical-naționaliste „Frăția Ortodoxă”, apropiat de-al lui Eugen Ionuț Sechila, căruia i-a menționat că în cursul zilei următoare va transmite susținătorilor săi un îndemn „acțional concret”.
La ora 17:51, una din persoanele din gruparea lui Potra (identificată în documente ca C.T.) a postat pe grupul de WhatsApp intitulat „DRC”, utilizat în scopul recrutării de personal militar de către RALF, un mesaj prin care lansa invitația la o adunare publică denumită „marș pașnic la București pentru a susține statul de drept”.
Ulterior, Horațiu Potra a indicat și locația unde trebuia să aibă loc protestul. „Confirm! Nu știm cine organizează, dar am fost invitați, mâine la ora 12, în fața Catedralei Neamului”.
Potrivit procurorilor, Horațiu Potra a instigat persoane să se manifeste violent. „În ceea ce priveste circumstanţele şi modul de comitere a faptelor, avem în vedere că asupra inculpaților a fost identificată o armă neletală supusă autorizării și mai multe arme asimilate și obiecte contondente, existând suspiciunea verosimilă că scopul urmărit de inculpați era acela de a distribui obiectele menţionate anterior celorlalte persoane cu care au convenit anterior să participe la o adunare publică în data de 08.12.2024, în jurul orei 12:00, la Catedrala Mântuirii Neamului, fiind nemulțumiți de Hotărârea C.C.R. privind invalidarea alegerilor prezidențiale din primul tur al scrutinului, finalitatea putând culmina cu exercitarea de violență fizică asupra altor persoane, fiind binecunoscut faptul că armele pot produce suferințe fizice grave, chiar letale”, susțin procurorii.
Informații false oferite poliției
Tot pe 7 decembrie, unul dintre bodyguarzii lui Georgescu a transmis unor cadre MAI un mesaj text cu conținut alarmist potrivit căruia exponenți ai clanurilor interlope ar fi primit arme de foc, acestora garantându-li-se exonerarea de răspundere penală, iar în eventualitatea în care ar fi identificați/reținuți de către forțele de ordine, ar fi fost instruiți să afirme că ar fi fost plătiți de echipa candidatului independent la alegerile prezidențiale. Scopul acestor mesaje era de a decredibiliza instituțiile statului român și de a induce un sentiment de teamă în rândul populației.
A doua zi, pe 8 decembrie, liderul mercenar a instigat mai multe persoane să se deplaseze în București pentru a participa la manifestații. Potra a fost oprit în trafic de polițiști în timp ce se îndrepta spre București, iar în mașină au fost găsite mai multe arme.
Stenograme: „Vor să vină în București și să facă prăpăd”
Documentele conțin mai multe stenograme ale convorbirilor purtate cu persoana care a sesizat prin 112 că gruparea pregătește acțiuni violente.
DISPECER 112 : „Vă ascult.”
APELANT : „Am o situație mai aparte, am un verișor, a plecat din Mediaș, este într-un grup, cu niște foști din Legiunea Străină, cu peste 20 de bărbați, au plecat, au trecut de Ploiești, au intrat pe DN1 se îndreaptă spre București, au arme de vânătoare la ei, vin în șapte mașini, vă pot da numărul de înmatriculare la fiecare mașină în parte, se îndreaptă spre București, au înnebunit toți nu sunt sănătoși la cap, am vorbit cu băiatul ăsta, nu vrea să înțeleagă, vor să vină în București și să facă prăpăd. Poftim?”.
DISPECER 112 : „Pentru ce anume vor să vină la București?”
APELANT : „Vin înarmați la București, vor să facă prăpăd cu alegerile, le-a luat mințile ( n. l. neinteligibil ). Nu știu ce se întâmplă, domnle. Sunt, sunt pregătiți, sunt înarmați, am văzut filmare live cu ei, vă dau numere de înmatriculare, prima mașină din coloană, verificați pe camere că nu vă mint. Poftim?“ …”
DISPECER 112 : (…)
APELANT : „Sunt peste douăzeci cu arme la ei, nu vorbesc prostii, au armament la ei, unii dintre ei au fost în Legiunea Stăină, le-a băgat în cap să vină aicea să facă prăpăd, au luat copiii ăștia după ei, nu se poate și au trecut pe DN, vin spre București, am vrut să intervin da mai bine nu mă mai bag că am belele eu după aceea, eu nu vreau să mai am belele”.
Cum motivează judecătorii decizia de a-l lăsa în libertate
„În cauză, judecătorul apreciază că fapta imputată este de o gravitate medie, raportat la circumstanțele reale și personale în care a fost săvârșită, iar faptul că prezumtiva activitate ilicită a fost amplu dezbătută în presă și prin intermediul rețelelor de socializare, în contextul social și politic actual, nu poate constitui temei pentru dispunerea arestării preventive”, se arată în motivarea deciziei judecătorilor.
Cine este Horațiu Potra
Fostul luptător în Legiunea Străină, Horațiu Potra este un nume care a apărut în spațiul public românesc de mai multe ori în ultimii 15 ani, în special în legătură cu grupuri de mercenari care au ajutat diferite regimuri ale unor țări africane.
La începutul acestui an numele Horațiu Potra a ieșit iar în evidență după ce apărut informația că doi cetăţeni români au murit şi alţi patru au fost răniţi în urma luptelor din Congo și s-a aflat și că acolo sunt sute de mercenari români.
În 2010, DIICOT a anunțat că a destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de droguri ce funcționa după principiile unei structuri paramilitare, în urma unor percheziții făcute în județele Sibiu și Mureș, în timpul cărora a fost descoperită o fermă unde era cultivat cannabis. Gruparea ar fi fost condusă de același Horațiu Potra.
La începutul anului 2020, Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz, a fost amenințat că va fi răpit și dus la pădure, dacă a uitat, cumva, că trebuie „să înapoieze ceva” sau „cine l-a pus acolo”, potrivit Rise Project.
Site-ul de investigații Rise Project a scris și el că Horațiu Potra a fost contractor privat în diferite războaie civile africane, adăugând că acesta a început să lucreze la cartierul general al lui Frank Timiș din Londra în 2012, în timp ce poliția română îl cerceta atunci pentru trafic de droguri.