Sari direct la conținut

Noi dezvăluiri din CV-ul lui Bogdan Licu, propus de PSD pentru un post la Curtea Constituțională

HotNews.ro
Bogdan Licu, Foto: AGERPRES
Bogdan Licu, Foto: AGERPRES

​Noi detalii din CV-ul lui Bogdan Licu, prim-adjunctul procurorului general al României, propus în funcții de Victor Ponta, Raluca Prună, Cătălin Predoiu și numit atât de Traian Băsescu, cât și de Klaus Iohannis, ies la iveală. Marți, Parlamentul urmează să voteze propunerea PSD ca Licu să ajungă judecător la Curtea Constituțională, cu un mandat de 9 ani.

Cele două Camere ale Parlamentului se reunesc, marţi, în şedinţe separate, pentru a vota propunerile de candidaţi pentru două posturi de judecători ai Curţii Constituţionale – Bogdan Licu şi Iulia Scântei, din partea PSD şi PNL, cu şanse mari să îi înlocuiască pe Valer Dorneanu şi pe Mona Pivniceru, la finalizarea mandatelor acestora la CCR, în luna iunie.

Bogdan Licu este propunerea PSD, însă sunt șanse mari să fie votat și de parlamentarii PNL, mai ales că în martie 2020 a fost numit de președintele Klaus Iohannis prim-adjunct al procurorului general, în pofida avizului negativ al Consiliului Superior al Magistraturii.

Propunerea lui Licu pentru un post de judecător constituțional a generat un șir de controverse, mai ales că nu a fost asumată de către magistrați, așa cum a susținut PSD.

Marcel Ciolacu a susținut că acestă propunere a venit „din zona magistraților”, iar Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP) i-a cerut liderului PSD să spună ce magistrați l-ar fi recomandat pe Bogdan Licu: „Am întrebat printre colegi cine a făcut propunerea buclucașă pentru numirea domnului Licu la CCR…Nefiind niciun răspuns pozitiv, solicităm public domnului Ciolacu să comunice cine sunt magistrații la care face referire atunci când susține că domnul Bogdan Licu a venit ca o propunere din partea magistraților, și nu a oamenilor politici”.

Săptămâna trecută, după audierile din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, Licu se declara și el „surprins” de nominalizarea de către PSD pentru această funcţie: „Sincer, şi pentru mine a fost o surpriză, dar având în vedere precedentul, că şi data trecută PSD a nominalizat magistraţi, am acceptat acest lucru”.

Studii la Spiru Haret, încheiate cu 5 la Drept penal și 6 la Drept civil la examenul de licență

Dincolo de scandalul de plagiat deja cunoscut, Licu fiind acuzat că în teza sa de doctorat l-a plagiat masiv chiar pe actualul contracandidat pentru postul de judecător la CCR Cristi Danileț, au ieșit la iveală detalii despre studiile procurorului care duc la întrebarea cum de a reușit acesta să ajungă să aibă o carieră fulminantă.

Bogdan Licu a urmat Universitatea particulară Spiru Haret din București în perioada 1991-1995, iar examenul de licență în Drept l-a susținut la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în februarie 1996, pentru că Spiru Haret nu era acreditată și nu avea dreptul de a organiza examene de licență, a scris jurnalista Emilia Șercan.

În anul I, Licu a avut media 6,69, în anul II – 7,25, în anul III – 7,80, iar în anul IV – 6,60, cu o medie generală a celor patru ani de studiu de 7,08.

A susținut examenul de licență în februarie 1996, adică nu în același timp cu cei din promoția lui.

Potrivit jurnalistei, Licu a obținut nota 5 la examenul de licență la Drept penal și 6 la examenul de Drept civil. Media probelor de la examenul scris de licență a fost salvată de Dreptul muncii, la care a luat nota 10.

Bogdan Licu a devenit procuror în 1 decembrie 1996, adică zece luni mai târziu.

În 2009, când Bogdan Licu era vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, după ce au apărut primele suspiciuni printre colegii săi de la acea vreme privind studiile sale, dar și scandalul de plagiat, Bogdan Licu a publicat în Monitorul Oficial un anunț în care susținea că și-a pierdut diploma de licență eliberată la 3 octombrie 1996 de Universitatea „Spiru Haret”, a scris jurnalista Sorina Matei.

Din septembrie 2006, Bogdan Licu deținea o copie legalizată a diplomei sale de licență care atesta că licența sa, cu același număr și serie pe care a declarat-o oficial pierdută după 3 ani, era obținută de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, și nu de la Universitatea Spiru Haret din București unde urmase timp de 4 ani cursurile Facultății de Drept.

Elev mediocru și în liceu

Jurnalista Emilia Șercan a prezentat, marți, copii ale diplomelor de studii ale lui Bogdan Licu, care arată că acesta a fost un elev mediocru și în liceu.

A urmat clasele a IX-a și a X-a la Liceul de Filologie-Istorie din Craiova, la profilul Chimie-Biologie, iar din clasa a XI-a s-a mutat la Liceul Sanitar din București.

Bogdan Licu a promovat în clasa a XI-a la Liceu Sanitar din București în 1986, la profilul Sanitar – Laborant farmacie, pe care l-a terminat în vara lui 1988.

Examenul de bacalaureat de la finalul clasei a XII-a l-a promovat cu media generală 7,00. A obținut nota 5 la Limba română, 6 la Chimie, 8 la Biologie și 9 la proba practică.

După terminarea liceului, în vara lui 1988, a fost înrolat în armată un an și jumătate pentru că nu a intrat sau nu a dat la facultate, astfel că Revoluția din 1989 l-a prins în armată, pe care Licu ar fi făcut-o la trupele de Securitate din București, mai scrie Emilia Șercan.

Surse judiciare au susținut pentru HotNews.ro că Bogdan Licu ar fi făcut Armata la trupele de Securitate, mai exact la UM 0530 Roșu-București (trupe de Securitate). După 1990, unitatea s-a transformat și a devenit UM 70 Jandarmerie (protecție specială demnitari).

Devenit procuror în decembrie 1996, Bogdan Licu și-a început ascensiunea în magistratură în 2003.

Reamintim și că în noiembrie 2021 Bogdan Licu a câștigat în instanță dreptul de a renunța benevol la titlul de doctor obținut cu teza sa suspectată de plagiat, cu un doctorat coordonat de către Gabriel Oprea la Academia SRI. Licu a fost cel de-al treilea doctorand coordonat de profesorul universitar Gabriel Oprea suspectat că și-a plagiat teza de doctorat.

În urma unei analize făcute asupra lucrării, au fost identificate sursele de proveniență pentru mai bine de o jumătate din totalul celor 445 de pagini, conținut copiat ad litteram fără a fi fost citat cu respectarea normelor naționale și internaționale de citare în operele științifice. Bogdan Licu îl plagiază masiv pe judecătorul Cristi Danileț, fostul său coleg din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), scria la vremea respectivă Emilia Sercan.

„De la faptul că poate am făcut o lucrare în grabă, până la faptul că am plagiat este cale lungă”

Bogdan Licu a susținut că nu și-a plagiat lucrarea de doctorat, spunând că nu a fost „pregătit suficient pentru a întocmi o lucrare de înaltă calitate ştiinţifică”.

El a spus că a renunţat la titlul de doctor pentru că a considerat că lucrarea sa de doctorat „nu a întrunit cele mai înalte exigenţe ştiinţifice”, susținând din nou că acuzaţiile potrivit cărora ar fi plagiat nu sunt adevărate.

  • „Poziţia mea cred că o cunoaşteţi foarte bine, pentru că am spus-o de nenumărate ori şi vă invit să vedeţi detaliile, dacă vreţi, de la ultima procedură la care am participat, în ianuarie 2020, în faţa ministrului Justiţiei de atunci, unde am oferit o explicaţie mai detaliată. (…)
  • Pe scurt, am spus că, în acel moment, nu am fost pregătit suficient pentru a întocmi o lucrare de înaltă calitate ştiinţifică, acea lucrare de doctorat, şi de aceea am renunţat, am intentat un proces în justiţie să renunţ la titlu, ca o recunoaştere a faptului că, privind retrospectiv, într-adevăr am considerat că nu se ridică la nivelul cel mai înalt pentru un asemenea titlu ştiinţific, dar de la faptul că am făcut anumite erori, de la faptul că poate am făcut-o în grabă, de la faptul că, repet, nu a întrunit cele mai înalte exigenţe ştiinţifice până la faptul că am plagiat, adică că am furat, este cale lungă şi nu este nimic adevărat”, a afirmat Bogdan Licu, săptămâna trecută, la audierile din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

„Nu-mi fac cinste notele din facultate, dar trebuie să vă spun că muncesc de la 18 ani”

Tot la audierile pentru postul de judecător la CCR, Licu a răspuns întrebărilor adresate de deputaţii USR referitoare la notele mici din facultate: „Nu-mi fac cinste notele din facultate, dar trebuie să vă spun că muncesc de la 18 ani. Tatăl meu a decedat când eram mic şi am făcut facultatea trebuind să-mi întreţin familia”.

  • „Consider că experiența profesională pe care am acumulat-o m-a adus la o maturitate a activităţii mele ca jurist şi o maturitate ca om. CCR, ca şi CSM, unde am activat, este un organ colegial.
  • Într-un organ colegial nu poţi să activezi dacă nu colaborezi, nu discuţi cu colegii, dacă nu eşti capabil să-ţi prezinţi punctele de vedere profesionist, argumentat, dar în acelaşi timp să ai răbdarea şi calmul necesar să asculţi şi opiniile celorlalţi, doar aşa poţi ajunge la un consens şi la a adopta hotărârile în spiritul legii şi al Constituţiei.
  • Cred că voi reuşi să contribui la coeziunea din cadrul CCR, cred că voi reuşi să stimulez un dialog mai mare între CCR şi, de exemplu, Curtea de Justiţie a UE şi să ne armonizăm poziţiile între noi, astfel încât să primeze interesul cetăţeanului şi CCR să aibă o imagine bună(…) Am peste 26 de ani de activitate în Ministerul Public (…) În activitatea mea veți găsi elemente în care am fost pionier”, a mai susținut Licu la audierile la care a primit aviz pozitiv.

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro