Noi facilități pentru investitorii la bursă: impozit de numai 1% pe câștiguri – proiect de lege adoptat în Parlament
Deputații au adoptat, miercuri, un proiect de lege care reglementează impozitarea câștigurilor la bursă a investitorilor.Mai exact, investitorii la bursă vor plăti impozit pe câștig din tranzacții de numai 1%.
Inițiativa legislativă modifică și completează legea 227/2015 privind Codul fiscal și prevede simplificarea impozitării pentru investitorii din piaţa de capital, prin reţinerea la sursă şi premierea deţinerilor pe o perioadă mai lungă de timp.
Astfel, inițiativa legislativă propune implementarea unui sistem de impozitare la sursă pentru investitorii individuali, prin aplicarea unui impozit de 1% asupra câştigului din transferul titlurilor de valoare deţinute mai mult de 1 an, respectiv a unui impozit de 3% asupra câştigului din transferul titlurilor de valoare deţinute mai puţin de 1 an, fără ca pierderile să mai fie compensate sau declarate. Măsura s-ar putea aplica de la 1 ianuarie 2023.
Proiectul de lege merge la promulgare, Camera Deputaților fiind forul decizional în acest caz.