Sari direct la conținut

Noi greve de avertisment în marile porturi germane, haos și lanțuri de aprovizionare perturbate

HotNews.ro
Produse pregatite pentru export in Hamburg, Germania, Foto: Roland Magunia / AFP / Profimedia Images
Produse pregatite pentru export in Hamburg, Germania, Foto: Roland Magunia / AFP / Profimedia Images

Grevele de avertisment ale lucrătorilor portuari au început din nou, în toate porturile importante germane din Marea Nordului. În conflictul privind salariile, nu s-a ajuns la un consens între angajatori și sindicatul ver.di.

Situația era deja tensionată, iar lanțurile de aprovizionare perturbate, în detrimentul consumatorilor și al companiilor.

Cele mai mari porturi maritime din Germania sunt amenințate cu blocaj până sâmbătă dimineața. Angajații din Bremen și Bremerhaven și-au oprit munca de la ora 6, după cum a declarat agenției de presă germane, în cursul dimineții de joi, managerul districtului ver.di Bremen-Nord-Saxonia Inferioară, Markus Westermann.

Opririle sunt programate să dureze până sâmbătă la ora 6:00. Greva de avertizare a început și în portul Hamburg, a declarat secretarul sindical din departamentul transport și economie maritimă de la ver.di Hamburg, Stephan Gastmeier.

Fără acord cu ZDS

Acest lucru amenință ca activitatea în cele mai mari porturi maritime ale Germaniei să se oprească din nou – de data aceasta pentru 48 de ore. Sindicatul ver.di le-a cerut angajaților să nu mai lucreze până sâmbătă dimineața.

Potrivit negociatoarei ver.di, Maya Schwiegershausen-Güth, grevele de avertizare vor afecta nu numai Hamburg, cel mai mare port maritim german, ci și Emden, Wilhelmshaven și Brake.

La întâlnirea de ieri, nu s-a ajuns la niciun acord cu Asociația Centrală a Companiilor Porturilor Maritime Germane (ZDS). Negocierile sunt momentan în stand-by. Cu toate acestea, ver.di caută în continuare o soluție a litigiului de negociere colectivă.

Ambele părți negociază pentru aproximativ 12.000 de angajați în 58 de companii din Hamburg, Saxonia Inferioară și Bremen. Lucrătorii portuari paralizaseră deja manipularea navelor de două ori, în luna iunie.

Ver.di solicită compensarea inflației

Ver.di cere o creștere a salariilor de 1,20 euro/oră pentru angajați și o ajustare a inflației, de 7,4%, cu o durată a contractului colectiv de douăsprezece luni. În plus, sindicatul dorește să impună o creștere a alocației anuale pentru companiile de containere, cu 1.200 de euro.

După modificări repetate, ZDS a pus recent pe masă o „ofertă finală”: până la 12,5% pentru companiile de containere și 9,6% pentru companiile convenționale, dar cu un termen de 24 de luni.

Blocaje și haos în aprovizionare

Efectele grevelor de avertisment, asupra manipulării navelor de containere și de marfă, sunt semnificative. Încărcarea și descărcarea navelor se vor opri în mare parte, lucru care va accentua situația deja tensionată, printr-un blocaj de nave pe Marea Nordului.

Negociatoarea ZDS, Ulrike Riedel, a numit apelul la grevă „iresponsabil”, având în vedere lanțurile de aprovizionare deja perturbate, în detrimentul consumatorilor și companiilor.

Din cauza restricțiilor din pandemia coronavirusului, de multă vreme e haos în traficul global al navelor de containere și de marfă.

Potrivit celor mai recente calcule ale Institutului Kiel pentru Economia Mondială, peste 2% din capacitatea globală de transport de marfă este blocată în porturile din Marea Nordului. Aproximativ 20 de nave de marfă așteaptă în prezent să fie expediate la punctele de ancorare, majoritatea cu destinația Hamburg.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro