Skip to content

Noi informații despre AnimaWings, compania care tocmai a decis să oprească o mare parte din avioanele cu care zbura. Mii de procese doar în ultima lună, în mare parte pentru despăgubiri

În zilele în care a anunțat că va scoate treptat din operare aeronavele de tip Airbus A220-300 din flotă, pe fondul unor probleme tehnice repetate, compania românească AnimaWings se confruntă cu un val de procese în instanță pentru plata despăgubirilor pentru zboruri anulate, arată datele consultate de HotNews pe portalul instanțelor. Doar în ultima lună, au fost înregistrate aproape 3.000 dintr-un total de 11.915 identificate pe portalul instanțelor.

UPDATE 18.20: Compania Animawings și-a cerut insolvența miercuri la Tribunalul București.

  • În paralel, șeful companiei, Marius Pandel, declara că nu există companie aviatică care să nu se confrunte cu astfel de probleme, dar nu a indicat într-un interviu recent cu HotNews problemele.
  • Aproape jumătate dintre procesele deschise împotriva Anima Wings Aviation au fost înregistrate în ultima jumătate de an: 5.783 de dosare, potrivit datelor de pe portalul instanțelor. În ultima lună au fost înregistrate circa 2.900 procese.
  • Ce nu se știe despre finanțele companiei în anul în care au început procesele. 
  • Dacă vă faceți în septembrie un abonament anual la HotNews Premium, un profesor primește gratuit un abonament pe 12 luni. 
  • Abonamentele dascălilor sunt distribuite prin două organizații de educație care investesc în profesori.