Noi modificări la legile educației, capitolul învățământ universitar: Cultele recunoscute pot solicita organizarea unui învăţământ teologic specific în facultăţile de stat
Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor a dezbătut, joi, primele amendamente la legile educației, la capitolul învățământ universitar. Printre amendamentele adoptate se numără și o prevedere prin care cultele recunoscute vor putea solicita organizarea unui învăţământ teologic specific în facultăţile de stat.
Amendamentul a fost propus de depuțații UDMR și adoptat de PSD, PNL și Minorității. Astfel „cultele recunoscute vor putea solicita organizarea unui învăţământ teologic specific în facultăţile de stat numai pentru absolvenţii cu diplomă de bacalaureat, proporţional cu ponderea numerică a fiecărui cult în configuraţia religioasă a ţării, potrivit recensământului oficial”, prevede amendamentul adoptat în Comisia de învăţământ.
Amendamentul a avut și acordul ministrului Educaţiei, Ligia Deca.
O altă modificare adusă proiectului legilor educației prevede ca studenţii înmatriculaţi la programe de studii universitare de licenţă organizate la forma cu frecvenţă pot parcurge‚ cu aprobarea consiliului facultăţii‚ doi ani de studii într-un singur an‚ cu excepţia unor forme de învăţământ.
„Studenţii înmatriculaţi la programe de studii universitare de licenţă organizate la forma cu frecvenţă pot parcurge‚ cu aprobarea consiliului facultăţii‚ doi ani de studii într-un singur an‚ cu excepţia programelor de studii din domeniile medico-farmaceutice‚ militar‚ de informaţii‚ de ordine publică şi de securitate naţională şi a ultimului an de studii‚ în condiţiile prevăzute de regulamentele de organizare şi desfăşurare a programelor de studii şi cu respectarea legislaţiei în vigoare”, prevede amendamentul asumat şi adoptat de Comisie.
Comisia de învătământ a decis eliminarea din Carta universitară a referirii privind numărul maxim de mandate pe care aceeaşi persoană le poate ocupa într-o instituţie de învăţământ superior pentru funcţiile de conducere, cu excepţia rectorilor.
Deputații Coaliției au adoptat un amendament în acest sens, la propunerea PSD, pe motiv că „nu este necesară şi nici democratică limitarea numărului de mandate”.
Comisia a respins, pe de altă parte, un amendament al USR referitor la analizele de plagiat în tezele de doctorat: „Instituţiile de învăţământ superior sunt obligate să realizeze publicarea, în format digital, în cadrul Registrului Educaţional Integrat, gestionat de UEFISCDI, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în domeniul drepturilor de autor, a tuturor tezelor de doctorat începând cu anul 1990 şi până în prezent”. Iniţiatorii au adus drept argument creşterea transparentizării, accesarea liberă a documentaţiilor pentru analiză de plagiat, pentru folosirea surselor, inspiraţie.
Reamintim că deputații din Comisia de învățământ au finalizat miercuri dezbaterile pe învățământul preuniversitar. Printre modificările aduse se numără introducerea religiei ca opțional pentru examenul de bacalaureat pentru profilul uman.
De asemenea, în proiectul legii educației, capitolul învățământ preuniveristar a fost menținută prevederea prin care pe lângă Evaluarea Națională, elevii de clasa a VIII-a trebuie să dea examen de admitere la un liceu cu mențiunea că se poate organiza examenul pentru 50% dintre locuri, dacă liceul pentru care optează dorește acest lucru.