Sari direct la conținut

Noua propunere a lui Zelenski pentru Rusia: Acest format de încetare a focului a fost realizat duminică și e cel mai ușor de prelungit

HotNews.ro
Noua propunere a lui Zelenski pentru Rusia: Acest format de încetare a focului a fost realizat duminică și e cel mai ușor de prelungit
Volodimir Zelenski. Foto: Ukrainian Presidential Office / Shutterstock Editorial / Profimedia

Volodimir Zelenski a anunțat duminică seară că Ucraina propune Rusiei un armistițiu parțial, prin care să nu mai fie desfășurate atacuri aeriene asupra insfrastructurilor civile pentru cel puțin 30 de zile.

Potrivit președintelui ucrainean, încetarea focului de Paște anunțată de Vladimir Putin sâmbătă și care va expira la miezul nopții de duminică a fost încălcată de armata rusă până la ora 20.00 de peste 2.000 de ori.

„Au avut loc deja 67 de atacuri rusești împotriva pozițiilor noastre în diferite direcții, cu cel mai mare număr în direcția Pokrovsk. Au existat în total 1.355 de cazuri de bombardamente rusești, dintre care 713 au implicat armament greu. De asemenea, rușii au folosit drone FPV-uri de 673 de ori.

Practic, în toate direcțiile principale ale liniei frontului, Rusia nu și-a respectat propria promisiune de încetare a focului. Și aproape o zi întreagă nu a fost suficientă pentru ca Rusia să răspundă la propunerea noastră ucraineană de încetare completă a focului – începând de acum, de Paște, și pe o durată de 30 de zile”, a scris Zelenski pe rețeaua X.

„Acest format de încetare a focului a fost realizat”

Dar, subliniază președintele ucrainean, duminică nu a existat nicio alertă de raid aerian: „Prin urmare, acesta este un format de încetare a focului care a fost realizat (duminică) și care este cel mai ușor de prelungit.”

De aceea, a continuat el, Ucraina propune încetarea oricăror atacuri cu drone și rachete cu rază lungă de acțiune asupra infrastructurii civile pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire

„Dacă Rusia nu este de acord cu o astfel de măsură, aceasta va fi dovada că intenționează să continue să facă doar acele lucruri care distrug vieți omenești și prelungesc războiul”, a mai spus Zelenski.

Putin nu a prelungit armistițiul, americanii au spus că și-ar fi dorit asta

Președintele rus Vladimir Putin nu a emis un ordin de prelungire a armistițiului de Paște în Ucraina, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția de presă TASS. Încetarea focului expiră duminică la miezul nopții (aceeași oră în Rusia, Ucraina și România).

Zelenski a făcut sâmbătă seară o contrapropunere pentru armistițiu de 30 de zile nu de 30 de ore după ce Vladimir Putin a anunțat o încetare a focului unilaterală de Paște.

Departamentul de Stat al SUA a transmis duminică seară că ar saluta prelungirea armistițiului de Paște, chiar dacă Kremlinul a anunțat anterior că nu există nicio ordin pentru o prelungire.

„Am văzut anunțul președintelui Putin privind o încetare temporară a foculuide Paște. Rămânem angajați să obținem un armistițiu complet și cuprinzător”, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat într-un comunicat transmis Reuters.

„Pe măsură ce evaluăm seriozitatea lor în acest caz, am saluta extinderea acesteia dincolo de ziua de duminică”, a adăugat acesta.

Alegeri 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro