Sari direct la conținut

Noul film al francizei „Tron” aprinde neonul, dar debutează sub așteptări la box office

HotNews.ro
Noul film al francizei „Tron” aprinde neonul, dar debutează sub așteptări la box office
Jared Leto aături de regizorul norvegian Joachim Rønning în timpul filmărilor pentru noul film „Tron: Ares”, FOTO: Leah Gallo/Disney / Hollywood Archive / Profimedia Images

„Ares”, noul film sci-fi al celebrei francize „Tron”, nu a reușit să stabilească o conexiune cu publicul la debutul său în cinematografe, având în weekendul de debut încasări dezamăgitoare de doar 33,5 milioane de dolari pe piața internă din America de Nord, peste cele internaționale, relatează revista Variety.

Este un început slab, chiar și pentru o franciză veche sci-fi care nu a fost niciodată un succes comercial uriaș. Problema pentru producătorii săi este că Tron: Ares a avut un buget uriaș demn de un „blockbuster”: 180 de milioane de dolari, la care s-au adăugat alte zeci de milioane cheltuite de Disney pentru promovare.

Pe piețele internaționale, filmul a avut încasări de 27 de milioane de dolari, ceea ce a dus totalul global la 60 de milioane de dolari până duminică.

De data aceasta, povestea abordează tematic primul contact al omenirii cu inteligența artificială, în momentul în care un program avansat pătrunde în lumea fizică. Ares, al treilea film al francizei Tron, a apărut în cinematografe la 43 de ani după filmul original din 1982, considerat un clasic al genului sci-fi.

Analiștii se așteptau la încasări mai mari pentru „Tron: Ares”

Înainte de weekend, estimările pentru Tron: Ares vizau un debut decent pe piața din America de Nord, între 45 și 50 de milioane de dolari. Producția, o spectaculoasă aventură vizuală cu acțiune în nuanțe neon, a fost populară în formatele premium – Imax, Dolby și 3D – care au adus 67% din vânzările de bilete.

În ciuda unei note „B+” la sondajele CinemaScore, ceea ce indică faptul că spectatorii, în general, au apreciat filmul, aventura futuristă nu a reușit să-și extindă publicul dincolo de segmentul țintă al fanilor genului sci-fi, în general bărbați și băieți. Aproape 70% dintre spectatorii care au văzut filmul în America de Nord în weekendul premierei au fost de sex masculin.

Drept urmare, încasările finale din weekend au fost departe de cele ale filmului anterior, „Tron: Legacy” din 2010, care debutase cu 44 de milioane de dolari (sumă neajustată pentru inflație).

Jared Leto, Greta Lee și Evan Peters interpretează rolurile principale în noul capitol al seriei, regizat de norvegianul Joachim Rønning (Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales, Maleficent: Mistress of Evil).

„Filmul părea să aibă o evoluție bună, dar interesul s-a prăbușit în ultimele zece zile, iar lansarea a avut de suferit”, a declarat pentru Variety David A. Gross, directorul firmei de consultanță cinematografică Franchise Entertainment Research. Totuși, el consideră că Tron: Ares ar putea avea un parcurs mai bun pe piețele internaționale în săptămânile care vor urma

„Genul științifico-fantastic a avut mereu succes pe piețele internaționale. Este un tip de povestire bazată pe efecte speciale, cu eroi și răufăcători, care este ușor de înțeles și apreciat în toate culturile”, a afirmat acesta.

Noile filme lansate în weekend n-au impresionat la box office

A fost un weekend dezamăgitor pentru box office și din cauza altor două premiere – Roofman, o comedie dramatică cu Channing Tatum, și Kiss of the Spider Woman, un musical cu Jennifer Lopez – care, la rândul lor, au avut dificultăți în a atrage publicul.

Deși a debutat pe poziția a doua la box office, încasările obținute de Roofman în cinematografele nord-americane s-au plasat în nivelul inferior al așteptărilor, cu vânzări de bilete de 8 milioane de dolari în 3.340 de cinematografe.

Kiss of the Spider Woman, care deocamdată nu a fost lansat în afara SUA, a avut un debut mult sub estimări, clasându-se pe locul 13 la box office-ul nord-american, cu încasări de 840.000 de dolari din 1.300 de săli de cinema.

Roofman viza încasări între 8 și 12 milioane de dolari, în timp ce Kiss of the Spider Woman țintea un interval de 1,5 până la 3 milioane de dolari.

Noul film al lui Leonardo DiCaprio a căzut pe locul 3

Podiumul la box office a fost completat One Battle After Another, epopeea de acțiune a regizorului Paul Thomas Anderson, în care joacă mai mulți actori consacrați precum Leonardo DiCaprio și Sean Penn.

Filmul de acțiune cu accente comice a obținut în weekendul recent încheiat 6,7 milioane de dolari pe piața internă a Hollywood, o scădere de 38% față de weekendul anterior. Până acum, filmul lansat la sfârșitul lunii septembrie a obținut încasări de 54,5 milioane de dolari în America de Nord și 138 de milioane de dolari la nivel global.

Deoarece producția One Battle After Another a costat peste 130 de milioane de dolari, filmul depinde de reziliență la box office pentru a-și justifica bugetul considerabil.

Vânzările de bilete sunt, de regulă, împărțite 50-50 între studiouri și operatorii de cinematografe, așa că One Battle After Another trebuie să ajungă la aproximativ 300 de milioane de dolari pentru a ajunge la pragul de rentabilitate în sălile de cinema.

INTERVIURILE HotNews.ro