Noul parenting: lași copilul să greșească, să se frustreze, să se plictisească. Cine are curaj?

Să fim sinceri, mulți dintre noi încercăm să evităm modelul părinților noștri, atunci când vine vorba despre creșterea propriilor copii. Însă între teama de a nu greși și dorința de a le oferi tot ce e mai bun în viață, ne trezim că facem excese. Îi sufocăm cu atenția și grija noastră, le încărcăm programul cu activități opționale sau le verificăm fiecare pas. Și tot încercând să nu le greșim copiilor noștri, intrăm în burnout parental. În ultima vreme, tot mai mulți părinți îmbrățișează conceptul de underparenting.

Pe principiul „less is more”, noul model de a crește copiii te învață că obții mai mult făcând mai puțin. Și nu, în niciun caz nu vorbim despre neglijență, nici despre a lăsa copilul să facă tot ce poftește. Vorbim despre „o detașare intenționată”, care îi lasă copilului spațiu să crească, să greșească, să-și creeze singur drumul. Iar părinților le oferă șansa să își tragă sufletul și să aibă timp și energie și pentru propriile pasiuni sau interese.

Ce este underparenting-ul

În termeni simpli, acesta poate fi descris ca fiind opusul parentingului de tip „elicopter”, când părintele survolează mereu deasupra copilului pentru a fi mereu acolo, în caz de ceva. În cazul acestui nou stil de abordare (care presupune un parenting „sub nivelul așteptat”), vorbim de o decizie asumată de a lăsa libertate copilului, de a sta deoparte și de a interveni doar când e cazul, pentru ghidaj sau în situații în care vorbim despre pericole reale.

Nu e neapărat un stil „mai relaxat” de a fi părinte, pentru că părintele este implicat activ in decizia de a-i lăsa copilului spațiu să exploreze, să descopere singur. Îl lasă, de fapt, „să se dea cu capul de pragul de sus” și îl învață să ceară ajutor doar atunci când a încercat singur de câteva ori și nu a reușit.

Breanna Dede, doctor în psihologie și profesor la Facultatea de Medicină a Universității Duke, citată de Parents.com, spune că underparenting-ul este opusul parenting-ului „responsiv”. „Spre deosebire de simpla stabilire a tuturor regulilor, a activităților și a așteptărilor pe care le avem, noua metodă presupune mai degrabă o abordare de tipul «aștept și observ», permițându-i copilului să ne arate de ce anume are nevoie”, explică aceasta.

Citește continuarea articolului AICI.