Noul partid al lui Dragnea, făcut de Codrin Ștefănescu. Îl sprijin cu tot ceea ce ştiu eu, cu toată experienţă mea politică, administrativă și economică
Fostul lider al PSD Liviu Dragnea anunţă că patru „oameni obişnuiţi” în colaborare cu fostul secretar general al PSD Codrin Ştefănescu, unul dintre apropiaţii săi, au pus bazele unui nou partid politic, denumit Alianţa pentru Patrie.
„Nu este un partid naţionalist, nu este un partid radical, nu este un partid xenofob, nu este un partid radical, nu este un partid anti-european sau anti-atlantic. Dimpotrivă”, afirmă Dragnea, care anunţă că i-a cerut avocatei sale să iniţieze un demers în instanţă pentru a lămuri dacă are sau nu voie să activeze politic.
„S-a discutat foarte mult, primii care au vorbit că mi-am făcut partid, că asta fost discuţia, au fost cei de la noul PSD. Eu, ştiţi bine, nu am ieşit public până la momentul asta. (…) Nu am ieşit public şi nu am spus nimic despre asta, nici Codrin nu a spus nimic despre asta. Prin octombrie, am avut o discuţie cu Codrin, Codrin a venit des la mine la vizită și m-a ajutat enorm acest om de un mare caracter şi de un curaj incredibil. Şi mi-a zis că el simte nevoia să sprijine apariţia unui nou partid, un partid care să nu mai fie măcinat de compromisuri interne, de oameni care n-au curaj, de acoperiţi, de oameni infiltraţi, de tot felul de interese împletite care până la urmă distrug un partid sau îl lasă acolo unde trebuie să fie, 20%, ca să fie mai multe. Şi am zis că sunt de acord şi îl sprijin cu tot ceea ce ştiu eu, cu toată experienţă mea politică şi administrativă, economică, să se întâmple acest partid. Şi a găsit mai mulţi prieteni de-ai lui, patru oameni obişnuiţi dar cu curaj care au devenit membri fondatori la acest partid, Codrin neimplicându-se de la început în documente pentru a nu risca ca undeva pe parcursul procedurilor să se blocheze. Astfel încât partidul s-a înfiinţat şi se numeşte Alianţa pentru Patrie”, a afirmat fostul lider social-democrat.