Nowruz – Anul Nou Persan, povestea unei sărbători în care oamenii se purifică sărind peste focuri aprinse

​Nowruz este o sărbătoare închinată focului și purității care coincide conform calendarului solar iranian cu prima zi a anului. Își are originile în zoroastrism, considerată de mulți ca fiind cea mai veche religie a omenirii, religia popoarelor din Asia Centrală. Oamenii sar peste focuri, prepară mâncăruri speciale, fac acasă un mic altar sau merg la temple. Nowruz este o sărbătoare a iertării și vindecării.

Numele sărbătorii Nowruz este compus din cuvintele de origine persană nev („nou”) și ruz („zi”) care au înțelesul de ziua cea nouă, sărbătorea coincide cu echinocțiul de primăvară – 20 martie și sugerează ideea de renaștere, de reînnoire.

Din punct de vedere astronomic, această zi reprezintă venirea primăverii astronomice, moment ce coincide cu echinocțiul de primăvară și ieșirea Soarelui din zodia Peștilor, concomitent cu intrarea sa în zodia Berbecului.

Din 2010 Nowruz-ul face parte din Patrimoniul mondial UNESCO, fiind o zi celebrată în mai multe țări precum Afghanistan, Albania, Azerbaijan, Macedonia, India, Iran, Kazakhstan, Kîrgistan, Tadjikistan, Turcia sau Turkmenistan. Promovează pacea, solidaritatea și diversitatea culturală între generații și comunități diferite.

Originile sărbătorii datează de acum peste două mii de ani și sunt legate de zoroastrism.

Zoroastrismul este o religie veche a popoarelor din Asia Centrală, Iran și Azerbaidjan, caracterizată prin dualismul dintre bine și rău. A fost fondată la începutul mileniului al II-lea î.Hr de profetul persan Zarathustra (Zoroastru). Cartea sfântă a zoroastrismului este Avesta. Ahura Mazda este zeul suprem.

Tot Zoroastru este și cel care a făcut ca ziua în care se sărbătorește Nowruzul să coincidă cu ziua echinocțiului de primăvară, care este o veche sărbătoare a începutului acestui anotimp, închinată de asemenea focului, ce poate fi interpretată ca începutul anotimpului când Binele răpune Răul și ca o ocazie de comemorare a ultimei zile de existență a lumii, respectiv prima zi a vieții veșnice.

Despre Nowruz se scrie pentru prima dată într-una dintre cărțile de căpătâi ale persanilor, Shahnameh, ”Cartea Regilor”, scrisă de marele poet Firdoùsi acum un mileniu.

Cartea Shahnameh spune povestea regelui Jamshid care era foarte atent la soarta supușilor săi și a observat că în perioada de iarnă aceștia se certau tot mai des și a vrut să marcheze începutul primăverii printr-o sărbătoare care să celebreze revenirea la viață a naturii și să fie practic un nou început pentru oameni și pentru Pământ.

Festivalul s-a numit Shab-e-Charshanbeh Souri, iar zoroastrienii săreau peste focuri aprinse, focul fiind pentru ei semnul puterii și al sănătății. Sărind peste foc, omul se purifica de toate relele din anul trecut și devenea pregătit pentru un nou început.

Și în prezent oamenii care sărbătoresc Anul nou Persan sar peste foc, fie că este în Isfahan (Iran), în Akre (Irak) în Istanbul sau la Srinagar (India). Oamenii roagă focul să le ia bolile și nefericirile din ultimul an și îi imploră să le dea forță și sănătate. Unii aprind mici focuri în propriile grădini.

În prima zi după Charshanbeh-Souri oamenii decorează în casă o masă pe care pun șapte lucruri care încep cu „S” în limba farsi. Practic ei fac un mic altar numit ”Haft-seen”.

Cele șapte lucruri sunt: mărul (simbol al frumuseții), usturoiul (simbol al sănătății și medicinei), sumacul (simbol al răsăritului), iarbă verde (simbol al vindecării și renașterii pământului), oțetul (simbolizează răbdarea), măslinele (simbol al iubirii) și o budincă ce simbolizează puterea iertării.

Pe centrul mesei se pun alte obiecte simbolice, în paranteză am pus semnificația: o oglindă (meditație), flori (renașterea Pământului), ouă (viață) și un peștișor viu (legătura omului cu lumea animalelor. Unii pun și cărți religioase sau ale poeților medievali persani care sunt extrem de populari în Iran și în prezent.

Surse: CNBC, CNN, The Conversation, BBC