Sari direct la conținut

Înscrierea la clasa pregătitoare începe pe 4 martie 2020/ Care sunt noutățile în procedura de înscriere și calendarul complet de înscriere – proiect

HotNews.ro
Elevi in prima zi de scoala, Foto: Hotnews
Elevi in prima zi de scoala, Foto: Hotnews

​Înscrierea la clasa pregătitoare începe pe 4 martie când părinții completează online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor cererile-tip de înscriere. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, zilnic, în intervalul orar 8,00- 18,00 (luni-vineri), potrivit proiectele de metodologie și de calendar al încrierii pus în dezbatere publică de Ministerul Educației. Fiecare școală își va stabili criteriile specifice care nu pot include existența unor liste de preînscrieri, organizate în afara calendarului înscrierii, sau orice alte proceduri care nu respectă spiritul și litera metodologiei.

Proiectul de metodologie arată că în acest an constituirea claselor de elevi se face după finalizarea procesului de înscriere, conform calendarului, în baza unei proceduri elaborate la nivelul unității de învățământ și aprobate de Consiliul de administrație, procedură care să asigure transparență, echitate, nondiscriminare și incluziune. Cu alte cuvinte, toate școlile din România vor trebui să aibă criterii clare de înscriere a elevilor la clasa pregătitoare, pe care să le afișeze la vedere și pe care să le respecte, astfel încât să nu se mai ajungă la situații în care clasele să aibă 38 de copii. Inspectoratul Școlar al Municipiului București a anunțat deja că elevii din București vor fi înscriși în clasa pregătitoare în ordine alfabetică, iar învățătoarele vor fi trase la sorți.

Părinții care își înscriu copiii la școală trebuie să țină cont de procedura de înscriere în învățământul primar, prevăzută în metodologie:

  • (1) Cererea-tip de înscriere se poate completa online sau la secretariatul unității de învățământ la care părintele/ tutorele legal instituit/ reprezentantul legal dorește înscrierea copilului
  • (2) Completarea cererii-tip de înscriere se face în perioada prevăzută de calendarul înscrierii, prin introducerea în aplicația informatică a datelor furnizate de părinte/ tutore legal instituit/ reprezentant legal
  • (3) Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie și se face la unitatea de învățământ la care părintele/ tutorele legal instituit/ reprezentantul legal dorește înscrierea, în prezența părintelui/ tutorelui legal instituit/ reprezentantului legal și a cel puțin unui membru din comisia de înscriere, conform programării realizate de către unitatea de învățământ, zilnic, în intervalul orar 8,00-18,00 (luni-vineri)
  • (4) Validarea cererii-tip de înscriere constă în compararea datelor introduse în aplicația informatică cu documentele depuse de către părinte/ tutore legal instituit/ reprezentant legal, tipărirea, verificarea și semnarea de către părinte/ tutore legal instituit/ reprezentant legal a fișei tipărite
  • (5) În perioada prevăzută de calendarul înscrierii, conducerile unităților de învățământ asigură prezența unui număr suficient de persoane din comisia de înscriere și stabilesc programul de lucru al comisiei în ture, atât în program de dimineață, cât și de după amiază, în intervalul orar 8,00-18,00 (luni-vineri) pentru a sprijini participarea părinților/ tutorilor legal instituiți/ împuterniciților legali la procedurile de completare/validare a cererilor-tip de înscriere
  • (6) Conducerile unităților de învățământ și inspectoratele școlare se asigură că programul de completare/validare a cererilor-tip de înscriere în învățământul primar este adaptat solicitărilor părinților/tutorilor/împuterniciților legali, permite procesarea tuturor solicitărilor și asigură fluența procedurilor, evitând aglomerația
  • (7) În vederea asigurării fluenței procedurilor și a evitării aglomerației, unitățile de învățământ asigură inclusiv posibilitatea de programare telefonică a părinților/ /tutorilor/împuterniciților legali pentru completarea și/sau validarea cererilor-tip de înscriere. Numărul de telefon la care părinții/ tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali pot apela este afișat la avizierul unității de învățământ, pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar
  • (8) Unitățile de învățământ informează părinții/ tutorii legal instituiți/reprezentanții legali că ordinea în care se programează telefonic pentru completarea și/sau validarea cererilor-tip de înscriere sau în care se prezintă pentru completarea și/sau validarea cererilor-tip de înscriere nu presupune crearea unei liste de preînscriere și/sau acordarea unei priorități la înscriere. Informația este afișată la secretariatul unității de învățământ, la avizierul acesteia și pe site-ul școlii, dacă acesta există, și este comunicată direct părinților/tutorilor legal instituiți/ împuterniciților legali la momentul programării telefonice sau al prezentării pentru completarea/validarea cererii-tip de înscriere

Proiectul prevede că părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 inclusiv pot să-și înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Înscrierea copiilor menționați în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților/ tutorilor legal instituiți/ împuterniciților legali, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice a acestora, făcută de specialiști, atestă pregătirea copiilor pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.

Părinții copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 inclusiv, care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2020-2021, sau ai celor pentru care evaluarea arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare vor fi consiliați în vederea înscrierii copiilor la grădiniță, în grupa mare.

Condițiile de înscriere la o școală prevede că toți copiii ai căror părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali solicită înscrierea în clasa pregătitoare la școala de circumscripție sunt înmatriculați la unitatea de învățământ solicitată.

Pe locurile libere, se înscriu și, ulterior, se înmatriculează copiii care provin din alte circumscripții școlare, inclusiv din alte localități, în conformitate cu solicitările părinților/ tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali în condițiile incluse în metodologie.

Numărul locurilor libere la clasa pregătitoare este stabilit ca diferență între numărul de locuri alocate pentru clasa pregătitoare și numărul de copii din circumscripție care trebuie înscriși la acel nivel de clasă. De exemplu, potrivit metodologiei, dacă în circumscripția școlară a unei unități de învățământ există 40 de copii care trebuie înscriși la clasa pregătitoare, iar școala a primit prin planul de școlarizare 50 de locuri la clasa pregătitoare, numărul de locuri libere este de 10 (50- 40).

Criteriile de departajare în cazul în care sunt mai puține locuri decât cereri de înscriere

În situația în care într-o școală numărul cererilor de înscriere primite de la părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali al căror domiciliu se află în afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere se aplică criterii de departajare generale și specifice.

  • Criteriile generale de departajare care se aplică sunt:

a) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;

b) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți. Situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;

c) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;

d) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă.

Proiectul mai prevede că, în cazul în care numărul cererilor de înscriere primite de la părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali din afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil: se repartizează la început copiii care îndeplinesc trei dintre criteriile menționate mai sus, apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menționate mai sus.

  • Fără liste de preînscrieri

Fiecare școală își stabilește criterii specifice de departajare care nu pot fi discriminatorii, și care trebuie să țină cont de faptul că toți copiii au drepturi egale de acces la educație, indiferent de condiția socială și materială, de sex, rasă, naționalitate, confesiune.

Criteriile școlilor nu pot include existența unor liste de preînscrieri, organizate în afara calendarului înscrierii, sau orice alte proceduri care nu respectă spiritul și litera metodologiei.

În cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc liber, este înmatriculat un copil din altă circumscripție școlară, fratele său geamăn/sora sa geamănă este admis/admisă la aceeași unitate de învățământ, peste numărul de locuri alocat.

De asemenea, situațiile excepționale ale copiilor care nu se încadrează în tranșele de vârstă prevăzute de metodologie vor fi analizate și soluționate de Comisiile județene/Comisia municipiului București, în baza unor proceduri proprii, se arată într-un comunicat MEC.

  • Calendar înscriere în învățământul primar în anul școlar 2020-2021

24 februarie 2020 – Afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar

24 februarie 2020 – Afișarea programului de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor solicitată de părinți tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, în conformitate cu prevederile din Metodologia de înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021

24 februarie 2020 – Anunțarea, prin afișare la sediul unității de învățământ, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unitățile de învățământ, în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali

25 februarie – 9 martie 2020 – Organizarea, în fiecare școală în care se desfășoară activitate specifică clasei pregătitoare, a unei „Zile a porților deschise”, zi în care părinții, copiii și alte persoane interesate pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate

25 februarie – 9 martie 2020 – Organizarea, în unitățile de învățământ preșcolar, a întâlnirilor pentru informarea și consilierea părinților copiilor din grădiniță care vor fi cuprinși, în anul școlar 2020 – 2021, în învățământul primar

25 februarie – 20 martie 2020 – Realizarea evaluării nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor pentru care Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin, prevede această evaluare

25 februarie – 23 martie 2020 – Comunicarea rezultatului evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea

25 martie 2020 – Transmiterea de către centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională a procesului-verbal în care este înscris rezultatul evaluării dezvoltării psihosomatice a copiilor din județ/municipiul București, către comisia județeană/a municipiului București de înscriere a copiilor în învățământul primar

25 februarie 2020 – Afișarea, la sediul unității de învățământ și al inspectoratului școlar și pe site-ul acestora, a programului de completare a cererilor tip de înscriere în învățământul primar

4 martie – 23 martie 2020 – Completarea de către părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, a cererilor-tip de înscriere. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, zilnic, în intervalul orar 8,00- 18,00 (luni-vineri). Depunerea și validarea cererilor-tip de înscriere de către părinții care solicită înscrierea copiilor la școala specială.

  • Prima etapă de înscriere în învățământul primar

26 martie 2020 – Procesarea, de către Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar, a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere

27 – 30 martie 2020 – Procesarea, la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare și validarea de către consiliul de administrație al unității de învățământ a listei candidaților admiși în această fază. Marcarea, în aplicația informatică, a cererilor – tip de înscriere pentru candidații admiși în această fază.

31 martie 2020 – Procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție.

1 aprilie 2020 – Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați, a numărului de locuri rămase libere și a listei copiilor neînscriși după prima etapă.

  • A doua etapă de înscriere în învățământul primar

22 aprilie 2020 – Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar. Informarea Ministerului Educației și Cercetării de către comisia județeană/a municipiului București, cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua

23 aprilie – 30 aprilie 2020 – Depunerea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor

4 mai – 6 mai 2020 – Procesarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile. Completarea, în aplicația informatică, a datelor din cererile – tip de înscriere pentru candidații admiși în această etapă

7 mai 2020 – Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare

8 mai – 15 mai 2020 – Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/ tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. Soluționarea de către inspectoratul școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului

Propunerile, observațiile și sugestiile pe marginea proiectului de metodologie propus de Ministerul Educației și Cercetării pot fi trimise pe adresa de e-mail inscriere.inv.primar@edu.gov.ro, până în data de 14 februarie 2020.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro