Sari direct la conținut

Întârziere la recepția tramvaielor noi de la Astra Arad / Nicușor Dan: Vor ieși pe stradă în aproximativ o lună

HotNews.ro
Tramvai Imperio Astra Arad, Foto: Stelian Bujduveanu/Facebook
Tramvai Imperio Astra Arad, Foto: Stelian Bujduveanu/Facebook

Cele 8 tramvaie noi de la Astra Arad, care au ajuns în București începând cu luna iunie, stau deocamdată în depourile STB, deoarece recepția nu a fost făcută. Primarul general, Nicușor Dan, a declarat miercuri că este vorba despre o întârziere de o lună, din vina Primăriei Capitalei.

”Este o întârziere cam de o lună, care în parte este din vina noastră, ne-o asumăm, faptul că discuțiile directe nu au pornit mai devreme și a fost doar un schimb de hârtii între noi și Astra. Chiar la ora asta este o întâlnire între comisia de recepție și reprezentanții furnizorului și întâlnirile vor avea loc cu frecvență mare până vom ajunge la recepție. Este un produs care ne-a fost livrat, iar noi, prin comisia de recepție, în care sunt și reprezentanți din STB și ADI Transport, ai Autorității feroviare și a finanțatorului – ADR-ul, vom face toate verificările astfel încât tramvaiele să fie conforme cu oferta și contractul de finanțare”, a declarat Nicușor Dan.

Întrebat dacă tramvaiele sunt neconforme, în ceea ce privește numărul de uși și puterea motorului, Nicușor Dan a declarat că Primăria Capitalei nu își permite să recepționeze tramvaie care nu corespund.

  • ”Tramvaiele care au venit și vor veni au motoare Simens, comisia de recepție se va pronunța asupra conformității motoarelor cu oferta care a fost făcută și care ofertă a respectat caietul de sarcini.
  • O să avem răspunsul final de la comisia de recepție. Este o chestiune tehnică care ține de puterea motorului în raport cu frecvența, cu turație și în funcție de asta dacă acea putere prevede un regim de viață lung.
  • Cerința din caietul de sarcini și oferta adusă de Astra și pe care noi, comisia de recepție, trebuie să o verificăm, este ca motoarele să devolte o putere de 120 în condiții care să îi permită o durată de viață lungă. Asta este condiția pe care o să o verifice comisia. Există un document elaborat de producător, pe care comisia îl verifică.
  • Primăria nu își permite să primească tramvaie care sunt sub parametrii tehnici pe care i-a cerut în caietul de sarcini și ofertați. Noi avem un contract de finanțare cu Comisia Europeană care este verificat de ADR.”, a explicat Nicușor Dan.

Primarul a explicat că piesele pot fi diferite, însă trebuie să respecte caracteristicile tehnice.

”Noi avem o ofertă din 2018. Legea națională permite și furnizorului și autorității contractante ca produsul care i se livrează să aibă componente cel puțin de nivelul celor care au fost ofertate. Sunt permise schimbări de componente fiindcă în intervalul acesta de timp se întâmplă pe piață diverse lucruri. Noi, ADR-ul, Autoritatea Feroviară, vom recepționa niște tramvaie pentru carere toate componentele și toți parametri vor fi egali sau mai buni decât cei ofertați”, a explicat Nicușor Dan.

Primăria Capitalei a semnat în mai 2021 contractul cu Astra Arad pentru furnizarea a 100 de tramvaie, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, din bani europeni.

Contractul prevedea furnizarea primului tramvai în august 2022, urmând ca, începând de la momentul livrării prototipului, să fie furnizate câte patru tramvaie în fiecare lună.

Potrivit unui comunicat transmis de STB, după semnarea contractului de furnizare, noile tramvaie au următoarele caracteristici:

  • Au o capacitate totală de 322 de locuri, dintre care 56 pe scaune, precum și un loc special amenajat în salon pentru fotoliile rulante și landourile pentru copii.
  • Ușile, zonele de acces și trecerile asigură accesul călătorilor cu nevoi speciale (dizabilități locomotorii și/sau mobilitate redusă) pe platforma special destinată, dar și a celorlalți călători pe toată lungimea vagonului. Tramvaiul este prevăzut cu buton de semnalizare a intenției de acționare a rampei atât la interiorul, cât și la exteriorul vagonului, precum și semnalizare la bord pentru conducătorul de vehicul. Trapa (rampa) este rabatabilă sau culisantă cu acționare manuală cu sistem de protecție împotriva plecării tramvaiului cu trapa deschisă.
  • Sunt dotate cu cinci uşi duble, cu sistem antistrivire, ceea ce asigură transferul ușor al călătorilor la urcare și coborâre, fără obstacole sau zone înguste în dreptul ușilor de acces.
  • Din punct de vedere al confortului, tramvaiele au următoarele dotări: echipament de climatizare destinat asigurării aerului condiţionat/încălzirii atât în salonul de călători, cât și la postul de conducere, salonul iluminat în tehnologie LED, sistem de informare vizuală și auditivă în tehnologie LED/LCD, afișaje de traseu exterioare și indicatoare pentru avizare stații cu LED-uri, monitoare extrawide pentru afișarea traseului și a stațiilor, precum și WIFI gratuit pentru călători.
  • Beneficiază de sistem ticketing și sistem POS de achiziționare a cardului direct în tramvai.
  • Au un nivel de zgomot redus, sistem de recuperare a energiei la frânare, sistem de supraveghere video 24/24 și sistem de numărare a călătorilor.
  • Călătorii au posibilitatea transportării bicicletelor printr-un sistem de prindere și fixare rabatabil, care să nu ocupe spațiul destinat celorlalți utilizatori atunci când nu este folosit.

Noile tramvaie vor circula pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41, 55.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro