„Nu e nimic de plâns și nimic de sărbătorit la moartea lui Ion Iliescu”, spune un „opozant asumat” al fostului președinte
Profesorul universitar de relații internaționale Valentin Naumescu, care se include în categoria „opozanților publici asumați” ai lui Ion Iliescu, consideră că moartea fostului președinte „trebuia să fie un moment de tăcere administrativă a statului român și reflecție pe marginea unei istorii complicate a României”: „Este prea târziu pentru orice atitudine radicală”.
Într-un mesaj publicat miercuri pe Facebook, Naumescu spune că ar trebui „să ne hotărâm” când „pozăm pentru «claritate morală» (de obicei, în campanii electorale) și când mimăm statul de drept, doar pentru a evita abordările tranșante și inconfortabile ale trecutului sau pentru a menaja vulnerabilitățile democrației noastre de după 1989?”.
„Ion Iliescu ne divizează politic și după moarte, așa cum a făcut-o în timpul vieții. Fac parte, din 1990 încoace, din categoria opozanților publici, asumați, ai lui Ion Iliescu și ai produsului său politic, partidul-stat corupt FSN (PDSR, PSD). A trebuit să îl votez o singură dată pe Ion Iliescu, la turul al doilea din 2000, pentru a-l opri pe Corneliu Vadim Tudor să ajungă Președintele României. Acestea erau opțiunile disponibile pe buletinul de vot, pe 10 decembrie 2000”, explică Valentin Naumescu.
„Statul de drept a eșuat”
Cu toate acestea, spune că nu face parte din „categoria celor care acum proferează blesteme ori se lansează în alte manifestări de ură isterică sau bucurie puerilă”.
„Nu e nimic de plâns și nimic de sărbătorit la moartea lui Ion Iliescu. Este prea târziu pentru orice atitudine radicală. Ce era de făcut, trebuia făcut și clarificat de mult. Statul de drept a eșuat. Să vedem ce va reuși să clarifice istoria…”, a scris Naumescu pe Facebook.
El consideră că moartea lui Ion Iliescu „trebuia să fie un moment de tăcere administrativă a statului român și reflecție (individuală sau publică) pe marginea unei istorii complicate a României”.
„Nu erau necesare și nici binevenite funeraliile de stat și ziua de doliu național”
În opinia sa, nu ar fi trebuit organizate funeralii de stat și declarată zi de doliu național pentru că Ion Iliescu a fost totuși inculpat pentru crime împotriva umanității și „alte fapte grave”, deși nu a fost niciodată condamnat, „pentru că dosarele penale nu au putut fi finalizate de acest «stat de drept», la 35 de ani după faptele în cauză”.
„Ion Iliescu a fost mult dincolo de statutul de «președinte controversat politic», a fost în categoria penală. Potrivit rechizitoriului din dosarul său, „în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obţinerea legitimităţii populare, menţinerea şi consolidarea puterii politice deţinute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, ora 16,00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN”, a scris Naumescu, citând din rechizitoriul Revoluției.
„Guvernul Ciolacu a fost prevăzător și s-a gândit ce urmează”
Legislația privind organizarea ceremoniilor oficiale, din 2016, a fost modificată printr-o ordonanță de urgență în ianuarie 2024, când premier era Marcel Ciolacu: „Exact la art. 17, care se referă la funeraliile de stat. Atunci, guvernul Ciolacu a fost prevăzător și s-a gândit ce urmează…”, scrie Naumescu.
„Guvernul României de acum a avut suficient timp în această vară, chiar și discutând marile măsuri de reducere a deficitului bugetar, pentru a modifica din nou, prin ordonanță de urgență, legislația privind ceremoniile oficiale (mai precis art. 17 și 18 privind funeraliile de stat), în sensul în care beneficiază de aceste onoruri președinții «care nu au fost condamnați sau inculpați la momentul decesului pentru fapte grave» (cu detalierea infracțiunilor)”, conform profesorului universitar.
Naumescu consideră că „era de bun simț să nu ținem zi de doliu național pentru un inculpat de crime împotriva umanității”.
Valentin Naumescu mai spune că dacă Guvernul nu a modificat legislația, deși „era atât de previzibil că statul român și societatea românească urmau să ajungă curând în acest punct penibil”, atunci „asta este, procedura trebuie să meargă înainte cu minimul de implicare posibilă din partea Guvernului României, fără participarea demnitarilor care respectă valorile liberale și statul de drept și cu ceremonia redusă la minim”.
Profesorul universitar spune că reacția președintelui Nicușor Dan la moartea lui Ion Iliescu a fost una bună.
„S-ar putea ca lucrurile să arate chiar mai urât în spațiul public din România cu funeralii de stat și zi ipocrită de doliu național (în care nu crede nimeni) decât fără. Foarte bun comunicatul scurt, simplu și sec al Președintelui României, Nicușor Dan”, a concluzionat Naumescu.
