„Nu este corect să punem mereu presiune pe victime să rupă tăcerea”. Interviu cu regizorul filmului „Julie Keeps Quiet”, care vorbește despre abuzurile din sport

Filmul „Julie Keeps Quiet”, propunerea Belgiei pentru premiile Oscar 2025, a intrat în cinematografele din România și marchează debutul în lungmetraj al regizorului Leonardo van Dijl. Povestea este construită pe abuzurile prezente în lumea sportului de performanță, dar dintr-o altă perspectivă, cea în care victima își trasează propriul destin și alege când să vorbească, în ciuda presiunii din jur. 

• Într-un interviu pentru publicul HotNews, regizorul explică de ce tăcerea personajului său central este și tăcerea noastră, dar și cum vizualizează o lume mai bună pentru tineri, mai ales într-un domeniu unde vulnerabilitatea încă este privită drept slăbiciune.

Tăcerea, element central în film

Belgianul Leonardo van Dijl aduce în atenția publicului o temă des întâlnită în sportul de performanță – abuzurile suferite de sportivi și sănătatea lor mintală. În era post #metoo, cineastul ne invită să fim părtași la o poveste care ne propune o altă perspectivă asupra acestui subiect, cea în care victima alege să tacă. 

Filmul lui van Dijl rezonează profund cu realitățile sportului din multe țări, inclusiv România, unde au ieșit la iveală numeroase cazuri de abuzuri comise de antrenori și oficiali asupra sportivilor, cum ar fi cele recente din gimnastica românească, unde șase sportive au povestit modurile în care erau abuzate fizic și psihic de antrenori. 

Regizorul a lansat în 2020 scurtmetrajul premiat la Cannes „Stephanie”, unde explorează presiunile intense cu care se confruntă o tânără gimnastă. „Julie Keeps Quiet”, debutul său în lungmetraj, rămâne în sfera sportului, dar acțiunea este de data asta în lumea tenisului. 

Așa cum apare notat în sinopsis-ul oficial, Julie este o sportivă excepțională la o academie de tenis de elită, iar viața se desfășoară în jurul jocului pe care îl iubește. Când antrenorul ei devine subiectul unei investigații și este suspendat brusc, toți jucătorii clubului sunt încurajați să vorbească, dar Julie decide să tacă.

Leonardo van Dijl a început să lucreze la film în urmă cu cinci ani, însă foarte mulți producători i-au spus că nu are o poveste, având în vedere că personajul central alege să nu spună nimic. 

Toate aceste refuzuri l-au determinat și mai tare să meargă înainte, deoarece a simțit că are toate elementele unei povești care nu a mai fost spusă până acum. „Pentru mine, aceasta este o poveste despre emancipare, atât a lui Julie, cât și a celor din jurul ei. Pe măsură ce tăcerea ei se adâncește, începi să înțelegi mai bine impactul evenimentelor. Am vrut să fac acest film pentru că trebuie să ne gândim cum ne educăm copiii.

Generațiile anterioare au trecut prin astfel de situații fără sprijin sau soluții clare. Deși acum avem mai multă expertiză, aceste instrumente nu ajung mereu în sistemele educaționale. Cred că un mediu mai sigur pentru Julie înseamnă un viitor mai sigur pentru toată generația ei – și, implicit, pentru noi toți”, a declarat el într-un interviu recent.

Regizorul a ales să filmeze pe peliculă de 35mm, iar momentele de tensiune au fost marcate cu ajutorul unei soprane, mai exact compozitoarea și vocalista americană Caroline Shaw, câștigătoare a Premiului Pulitzer. 

Tessa Van den Broeck, tânăra care o interpretează pe Julie, aflată la primul ei rol, este o bună jucătoare de tenis în viața reală, dar și o actriță extrem de expresivă, care reușească să-ți dea de înțeles ce simte și ce gândește, fără cuvinte multe, ci prin mimică și gesturi. 

Într-un plan concret, în poveste, Julie este o elevă proeminentă, cu șanse mari de a face tenis de performanță, favorita antrenorului ei, Jeremy, cu care are o relație specială. Când o fostă colegă, Aline, cea care a fost în locul ei ca talent și apropiere cu Jeremy, se sinucide, adolescenta de 15 ani înțelege rapid ce riscă dacă rupe tăcerea – viitorul antrenorului pe care îl admiră, statutul clubului unde se pregătește și, mai ales, propriile ei șanse de a ajunge pe circuitul internațional. În același timp, apropierea dintre ea și Jeremy ridică semne de întrebare, iar ezitarea ei sporește suspiciunile celor din jur. 

Modul în care tânăra alege să nu fie impulsivă, să nu comunice și să decidă între ce e bine și ce nu, transmite un mesaj atât despre rolul sistemului (de la cel educațional, la familie) într-un astfel de caz, dar și despre cum victima alege propria ei traiectorie și nu se lasă influențată de presiunile din jur. 

Practic, așa cum evidențiază Leonardo într-un interviu, prin tăcerea ei, invită lumea să o asculte. „Vreau să readuc o anumită sensibilitate în această narațiune și să arăt că, pentru copii, va fi întotdeauna dificil să vorbească. Pentru băieți și fete precum Julie, pentru fiecare tăcere care este ruptă, există o altă tăcere. Înainte ca cineva să vorbească, va exista întotdeauna cineva care alege să tacă. Am simțit că acesta este un film pe care nu l-am mai văzut până acum”, a zis el. 

Naomi Osaka, producătoare executivă a filmului

Chiar dacă regizorul își dorește ca povestea să depășească granițele sportului, acțiunea are loc în tenis, un domeniu unde sportivii nu prea vorbesc despre sănătatea lor mentală și greutățile pe care le au de înfruntat. În 2021, Naomi Osaka a produs o schimbare în sistem, atunci când a anunțat că nu va participa la conferințele de presă de la Roland Garros pentru a-și proteja bunăstarea psihică.

Decizia ei a stârnit controverse, iar organizatorii au amendat-o și au amenințat-o cu descalificarea, ceea ce a determinat-o să se retragă din turneu. Ulterior, a vorbit deschis despre luptele sale cu anxietatea și depresia, ceea ce a generat un val de sprijin și a contribuit la schimbarea perspectivei asupra sănătății mintale în sport. După o pauză, s-a întors pe teren și a continuat să militeze pentru acest subiect.

Impresionată de mesajul filmului „Julie Keeps Quiet”, tenismena a hotărât să ia rolul de producător executiv și să se implice activ în promovarea acestuia. „Filmul nu a fost despre a arăta că tenisul este un mediu obscur, ci mai degrabă să-l folosim ca o metaforă pentru a deschide uși în societate. Este uimitor că Naomi a venit alături de noi, pentru că mesajul pe care îl transmite este unul pozitiv – că societatea susține acest demers și că trebuie să începem o discuție despre protejarea sportivilor și a tuturor celor vulnerabili”, spune van Dijl pentru Hotnews. 

„Cum putem construi un viitor mai sigur pentru generațiile tinere?”

– Ați început proiectul acum cinci ani, și v-ați dorit să explorați o perspectivă diferită asupra abuzului, mai ales în rândul generației tinere. După #MeToo, ați ales să lăsați victima să-și contureze propriul destin fără a insista pe ceea ce i s-a întâmplat. Ce v-a determinat să abordați astfel povestea și ce vreți ca publicul să ia din film?
– Leonardo van Dijl: Cred că ceea ce mi-am dorit a fost să proiectez narațiunea într-un viitor în care filmul să contribuie la conversația pe acest subiect. Intenția mea a fost să aduc compasiune și să fac un film care să fie, într-un fel, un cadou pentru Julie. Nu am vrut să spun povestea din perspectiva victimei, ci să fiu atent la situația în care se află. Spun mereu că Julie nu a ales să tacă, nici să fie în centrul atenției din acest motiv. Dar odată ce cineva vorbește, devine brusc un personaj activ în propria poveste, deși nu și-a ales acel rol. 

Am încercat să construiesc o eroină modernă, inspirată de tragediile grecești, în special de Antigona. Ea îndrăznește să pună întrebări și să spună „nu” societății. 

Într-o lume care cere insistent victimelor să vorbească, Julie alege să tacă. Prin această alegere, ea ne forțează pe noi, spectatorii, să reflectăm și, sper, să dezvoltăm mai multă empatie pentru astfel de povești. Nu este corect să punem mereu presiune pe victime să rupă tăcerea. Nu este datoria lor să lupte pentru dreptate. Atunci când Julie vorbește, nu o face pentru ea însăși, ci pentru noi toți, pentru ca lumea să devină mai dreaptă. Prin acest film, vreau să provoc o reflecție colectivă: cum putem construi un viitor mai sigur pentru generațiile tinere, fie că e vorba de sport, teatru, muzică sau orice alt domeniu? În esență, militez pentru drepturile omului.

– Naomi Osaka, cunoscută pentru faptul că vorbește public despre sănătatea mintală, a fost producătoare. Cum a influențat povestea atitudinea ei față de sport?
– Când te gândești la asta, faptul că ea a spus clar la Roland Garros că nu va participa la conferințele de presă pentru că trebuie să se concentreze pe jocul ei și pe sănătatea ei mentală, este un exemplu puternic de tăcere care a devenit un act de protest. Și, da, a primit amenzi pentru asta. A fost o intervenție care poate fi comparată cu Antigona. Atunci când am aflat că Naomi avea o companie de producție, am contactat-o și am cerut doar un sprijin, având în vedere că filmul nu este inspirat de viața ei, dar reflectă ceea ce reprezintă ea, ca susținătoare a drepturilor femeilor și sănătății mentale. 

A văzut filmul și a fost impresionată. A vrut să facă parte din poveste și crede că este o poveste importantă, spusă într-un mod eficient, constructiv și progresiv. Astfel, a devenit producătoare executivă, având ca scop să facă auzită tăcerea Juliei. Filmul nu a fost despre a arăta că tenisul este un mediu obscur, ci mai degrabă să-l folosim ca o metaforă pentru a deschide uși în societate. 

Este uimitor că Naomi a venit alături de noi, pentru că mesajul pe care îl transmite este unul pozitiv – că societatea susține acest demers și că trebuie să începem o discuție despre protejarea sportivilor și a tuturor celor vulnerabili. Este un film pentru tineri, pentru că Julie are doar 15 ani, și pentru a crea un viitor mai sigur, în care atât băieții, cât și fetele, să poată practica sport în siguranță, dar și să meargă la teatru, să cânte, orice ar face, să fie protejați.

„Tăcerea face parte din condiția umană”

– Credeți că tinerii de azi sunt mai dispuși să vorbească despre abuzurile din sport?
– Nu cred. Da și nu. Într-un mediu în care există siguranță, oamenii vor vorbi. Dacă le iei siguranța, ajungem din nou într-un sistem de opresiune. Și, deși am făcut acest film ca un cadou pentru Julie, în final nu l-am făcut doar pentru tineri sau pentru sportivi. Am vrut să-l vadă și tinerii, dar și adulții, pentru a începe o conversație.

Dar, din păcate, prin faptul că spunem „tinerii ar trebui să vadă acest film”, continuăm să educăm victimele posibile. Le spunem că e datoria lor să pună limite și să vorbească. Eu cred că, la vârsta lor, tinerii, mai ales sportivii, nu au limite. Au dorința de a ajunge sus și dau totul pentru asta, ceea ce îi face extrem de fragili. De aceea, au nevoie de protecție din partea adulților, nu de oameni care îi vor exploata. Forța lor poate deveni punctul lor slab.

– Ai spus că tăcerea Juliei este și tăcerea noastră, dar crezi că este și o invitație de a regândi modul în care comunicăm unii cu alții?
– Da, cu siguranță. Dacă înțelegem că toți avem tăceri în viața noastră, momente în care nu vrem să vorbim despre ceva sau păstrăm un secret pentru a proteja pe cineva sau pe noi înșine, vom înțelege mai bine cât de greu este să rupem tăcerea. 

De obicei, oamenii vor să simplifice lucrurile: de ce tace Julie? Dar nu există un singur motiv, pentru că fiecare persoană are un motiv diferit. Tăcerea face parte din condiția umană, iar o poveste bună este despre adevăruri și minciuni, despre tăceri și despre cum, la final, există mai multe lucruri care ne unesc decât ne diferențiază.

„Dacă toți învățăm să vorbim unii pentru alții, poate nu va mai fi nevoie ca tăcerea să devină o povară atât de mare”

– Știți despre Simona Halep, care a fost numărul 1 mondial și s-a retras recent din sport după ce a fost acuzată de dopaj? Credeți că ea a încercat să-și creeze propria narațiune?
– Prefer să nu comentez prea mult pentru că nu știu suficiente detalii. Și nu vreau să compar prea mult cu realitatea, pentru că ar însemna să folosesc o poveste despre tenis pentru a transmite un mesaj despre abuzuri, și nu asta mi-am propus. Dar dincolo de tenis, acest tip de tăcere există și în școli, pe terenurile de joacă, peste tot.

– Vreți să schimbați ceva în acest sistem, având în vedere abuzurile care au avut loc în sport?
– Mi-aș dori ca toți să investim mai mult în sisteme de protecție, să educăm nu doar sportivii sau antrenorii, ci și oamenii din jurul lor, pentru a crea un mediu mai sigur. 

Dacă punem în aplicare măsuri de protecție, nu doar pentru sportivi, dar și pentru toți cei implicați, vom începe să învățăm când și cum să intervenim într-o situație unde cineva ar putea fi presat și nu poate vorbi. Dacă toți învățăm să vorbim unii pentru alții, în practică, poate nu va mai fi nevoie ca tăcerea să devină o povară atât de mare. Este o idee holistică, care ne învață cum să ne protejăm reciproc, pentru ca astfel de abuzuri să nu mai ajungă să se întâmple. Visul meu este ca acest concept de protecție să devină mainstream și să aplicăm în fiecare domeniu, nu doar în sport.