Nu ne putem indrepta decat impreuna!

Romania si Uniunea Europeana au ajuns, in sfarsit, sa-si spuna pe nume. Tutuirea a inceput abia luni, pentru ca pana luni, 28 februarie 2004, relatiile erau doar ale Uniunii Europene cu Romania, nu si invers. Uniunea vorbea, Romania tacea, nota si specula, folosind metoda Puwak.

Brusc si motivat, in timpul discutiilor cu Olli Rehn, presedintele Basescu a declansat relatiile Romaniei cu Uniunea Europeana. Ele pornesc de la o constatare simpla: nu ne putem indrepta decat impreuna. Comisarul European pentru Extindere a sosit la Bucuresti cu mapa obisnuita de somatii: justitie si coruptie. Termen de rezolvare: 5 luni.

Termenul e un record de rigoare in practica relatiilor cu Romania. Cealalta problema a grilei de aderare stransa la gatul noii administratii de la Bucuresti e lipsa de precizie. Ingrijorarile UE sunt legitime, dar sufera de agnosticism. Coruptia pe care UE o vrea presarata cu napalm e descrisa alb ca o boala de sistem. Ea e peste tot si deci nicaieri.

Ea e, in viziunea unui europarlamentar german recent propulsat spre celebritate de presa romana, o problema generala, un dat oarecum in rand cu clima si cu relieful tarii. Presedintele Basescu a reactionat rational: el a cerut nume, nu pesimism de principiu. Mai ales ca, pana acum trei luni, inalti functionari europeni se dadeau in vant dupa indiscretii.

Predecesorul lui Rehn, fostul comisar pentru Extindere Verheugen, nu s-a ferit sa rosteasca numele lui Adrian Nastase. E drept, nu pentru a despuia un protector al mafiei, ci pentru a-si face cunoscut favoritul in alegeri. Intre timp, favoritul a pierdut alegerile, iar Uniunea Europeana obiceiul de a vorbi in clar.

Nu exista coruptie anonima sau in contumacie. Fondatorii si promotorii sistemului care a luat ostatici bugetul si avutia nationala au nume de botez si acte de firma. Vorbind doar de coruptie generala, euroanaliza aplicata Romaniei e formal corecta. Ea lasa totusi impresia ca prelungeste cortina care a acoperit relatiile cu PSD.

De asta profita imediat un Vasile Puscas, care scoate capul de dupa decorul amintit si constata inmarmurit ca Romania e mancata de coruptie. Exact! Romania era o tara ca o floare in decembrie 2004, dar s-a ofilit nespus si s-a imputit exponential in lunile ianuarie si februarie anul curent.

Insuficient prelucrata, severitatea mesajului european risca sa puna in defensiva o administratie adusa la putere de un electorat satul de PSD, fost partener de negocieri al UE si fost furnizor de contracte mari si blande pentru EADS, Vinci si alte companii importante din state de baza ale UE. E nevoie de precizie si buna-credinta reciproca.

Ele trebuie sa aiba doua capitale: Bucuresti si Bruxelles. Daca va fi asa, judecata Monicai Macovei va lucra mai sigur, iar contabilitatea lui Ionut Popescu va avea numai cifre drepte. Daca nu, cei doi vor ramane tintele vii in care trage sistemul vechi din toate armele presei noi. Iar Romania va deveni tara coruptiei euroasistate.