Sari direct la conținut

„Nu spionăm prieteni”. Danemarca anunță că îl va convoca pe ambasadorul SUA la discuții

HotNews.ro
„Nu spionăm prieteni”. Danemarca anunță că îl va convoca pe ambasadorul SUA la discuții
Ministrul danez de Externe Lars Lokke Rasmussen. FOTO: Liselotte Sabroe / AP / Profimedia

Ministrul danez al afacerilor externe, Lars Lokke Rasmussen, a anunțat miercuri că îl va convoca pe ambasadorul american în Danemarca pentru discuții, după articolul în care Wall Street Journal a relatat că Washingtonul a ordonat serviciilor de informații ale SUA să intensifice spionajul în ceea ce privește Groenlanda, relatează Reuters.

„Am citit articolul din Wall Street Journal și mă îngrijorează foarte mult, pentru că nu spionăm prieteni”, le-a spus ministrul Rasmussen reporterilor, miercuri, la Varșovia, în marja unei reuniuni informale cu omologii săi din celelalte state UE.

„Îl vom chema pe ambasadorul în exercițiu al SUA la ministerul de externe pentru a vedea dacă putem confirma această informație, care este oarecum tulburătoare”, a adăugat șeful diplomației daneze.

SUA își intensifică eforturile de colectare de intelligence în ceea ce privește Danemarca, atrăgând aparatul american de spionaj în campania președintelui Donald Trump de preluare a controlului asupra insulei, a relatat marți Wall Street Journal, citând două surse anonime.

Liderul american a afirmat în repetate rânduri că dorește preluarea controlului asupra Groenlandei, un teritoriu danez semi-autonom din regiunea arctică, și a refuzat să excludă o eventuală anexare prin forță, creând o criză diplomatică între SUA, pe de o parte, și Danemarca și Groenlanda, de cealaltă parte.

Liderii Danemarcei și Groenlandei au declarat că doar groenlandezii pot decide viitorul teritoriului. Totuși, aceștia trebuie să facă un echilibru delicat între respingerea fermă a ambițiilor americane și încercarea de a menține relații bune cu aliatul lor tradițional.

Un sondaj recent a arătat că majoritatea celor 57.000 de locuitori ai Groenlandei își doresc independența și nu doresc o anexare de către Statele Unite, scrie France Presse, potrvit Agerpres.

În 29 martie, JD Vance a efectuat o vizită la Baza Spațială Pituffik din Groenlanda, devenind astfel primul vicepreședinte american care călătorește pe această insulă în timpul mandatului. Cu această ocazie, el a pledat pentru necesitatea unui control american asupra insulei, acuzând autoritățile daneze că și-au neglijat propriul teritoriu și spunând că Washingtonul nu mai poate ignora obiectivele chineze și ruse din zonă, potrivit CNN și The Guardian.

INTERVIURILE HotNews.ro