„Nu trebuie să așteptăm să cadă una pe Calea Victoriei”. Autoritățile, criticate după ce o dronă s-a prăbușit pe un bloc din Galați
Profesorul la Universitatea din București și politologul Cristian Preda a reacționat dur după incidentul din centrul municipiul Galați, unde o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe, provocând o explozie și un incendiu la etajul 10. El a criticat modul în care autoritățile române au gestionat până acum amenințările generate de dronele care încalcă spațiul aerian național.
- Ministerul Apărării spune că, „din primele informații, rezultă că toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului”.
- Doi oameni au primit îngrijiri medicale la fața locului, în timp ce aproximativ 70 de persoane au fost evacuate. Alți doi oameni au ajuns la spital cu traumatisme ușoare, potrivit ISU.
„O dronă rusească a explodat pe un bloc din Galați. Sistemul de apărare nu a funcționat. Experiențele precedente din județul Tulcea au fost tratate superficial. E nevoie de o soluție inteligentă și eficace. Urgent, aș adăuga. Nu trebuie să așteptăm să cadă una pe Calea Victoriei ca să organizăm cum se cuvine apărarea țării!”, a scris Preda, într-un mesaj pe Facebook.
Criticile sale vin după ce, în noaptea de joi spre vineri, o dronă care a intrat în spațiul aerian românesc s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc din Galați, în contextul unui nou atac rusesc asupra Ucrainei, în apropierea frontierei cu România.
Impactul a fost urmat de o explozie și un incendiu, iar aproximativ 70 de persoane au fost evacuate. Două persoane au fost rănite ușor și au avut nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, alți doi locatari au suferit un atac de panică.
Potrivit Ministerului Apărării, două avioane de luptă F-16 au fost ridicate de la sol în timpul alertei.
„Piloţii aeronavelor au avut autorizare de angajare a ţintelor pe toată durata alertei”, a precizat MApN, într-un comunicat de presă, după ce drona s-a prăbușit pe un bloc din orașul Galați.
Însă drona nu a fost interceptată înainte de impact. MApN nu a precizat de ce nu a fost luată decizia de doborâre a aparatului fără pilot care a intrat în spațiul aerian al țării noastre.
MAE a precizat că România va lua măsurile diplomatice necesare de răspuns la această gravă încălcare a dreptului international și a spațiului său aerian.
„O dronă implicată în bombardarea unor infrastructuri din Ucraina s-a prăbușit în România, la Galați, cauzând un incendiu pe acoperișul unui bloc de locuințe. Două persoane au fost rănite ușor, iar clădirea a fost evacuată. Avioane și un elicopter aparținând MApN au fost ridicate de la sol în momentul în care au apărut pe radar dronele rusești. Acest incident reprezintă o eacaladare gravă și iresponsabilă din partea Federatiei Ruse”, a transmis MAE.