Sari direct la conținut

Numaratoarea inversa. PSD accelereaza proiectul pentru Justitie, UE vrea sa lege fondurile europene de statul de drept

HotNews.ro
Cristian Pantazi, Foto: Hotnews
Cristian Pantazi, Foto: Hotnews

Partidul freamata. Liderii simt izbavirea la un vot distanta si nu mai au rabdare. In citeva zile, PSD vrea sa voteze legea care dinamiteaza Justitia. Partidul e confiscat de liderii cu probleme penale si de pionii Moscovei. Partidului nu-i pasa ca Romania a intrat in vizorul UE, care discuta deja cum sa taie fonduri de miliarde de euro de la tarile care calca in picioare statul de drept. Tavalugul taierilor de fonduri s-a pornit deja, contributorii sint exasperati de Polonia si Ungaria, se discuta daca taierea fondurilor va fi totala sau in procente. Un pas mai desparte Romania de punctul critic.

Dosarul Tel Drum a pus paie pe un foc care ardea deja puternic. Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu (prietenul lui Serghei Nariskin, fostul sef al Parlamentului rus, actual sef al spionaului extern rus) anuntasera deja din septembrie ca vor ca Parlamentul sa voteze pana la finalul acestei sesiuni parlamentare, adica pina la finalul lunii decembrie, proiectul care modifica Legile Justitiei.

Dar dosarul Tel Drum si posibilele sale ramificatii la alti lideri PSD, aliatii traditionali ai lui Liviu Dragnea, au accelerat calendarul. Sa ne amintim ce spunea Victor Ponta cind mai multi baroni PSD din Sudul prieten cu Dragnea au fost sa-l sustina pe acesta la DNA: „Daca procuroarea i-ar fi poftit inauntru pe cei de afara si ii intreba cate contracte cu Teldrum au semnat in ultimii 10 ani trebuia sa ii retina pe loc„. Nu stiu daca Ponta, Sova si ceilalti PSD-isti care au fost martori la DNA au dat detalii despre modul in care Tel Drum functiona ca un vehicul financiar pentru mai multi lideri. Dar forfota din partid din ultimele zile arata ca si alti lideri locali vor o solutie cit mai rapida.

Informatiile din PSD arata o tensiune reala. Paul Stanescu, Lia Olguta Vasilescu si alti lideri importanti au amenintat in interior in urma cu o saptamina ca daca proiectul de ciuntire a Legilor Justitiei nu trece in trei saptamini, vor demisiona din Executiv, provocind astfel o criza guvernamentala. Au mai ramas deci doua saptamini din ultimatumul liderilor.

Vineri, conducerea PSD a adoptat o rezolutie fara precedent, un adevarat rechizitoriu la adresa Justitiei. Este o borna a existentei partidului, o linie rosie pe care partidul nu o trecuse inca. E, probabil, ultima racheta de avertisment trasa de Liviu Dragnea, care asteapta o invitatie la negociere in ceasul al 12-lea din partea celor pe care ii crede raspunzatori de situatia lui: SUA si Iohannis. A tot asteptat negocierea anul acesta, calare pe procentele uriase obtinute in alegeri de PSD gratie lui, dar vede cum negocierea nu vine. Nici nu are cum sa vina, pentru ca negocierea pe care el o propune ar insemna ca toata lumea e ca el. Nu e.

Vom vedea in zilele urmatoare miscari rapide in Parlament cu proiectul pe Justitie, asa arata informatiile dinspre PSD. Odata iesit din comisia speciala condusa de trio-ul Florin Iordache – Eugen Nicolicea – Steluta Cataniciu, proiectul trebuie sa treaca de plenul Senatului si plenul Camerei Deputatilor (calendar actualizat – n.m.). PSD si ALDE au majoritate; vor primi voturi si de la unii parlamentari de Opozitie, fara indoiala. Instrumentele Opozitiei si ale lui presedintelui Iohannis sint fara dinti. Iohannis poate intoarce o singura data proiectul la Parlament – de unde i se va intoarce in 20 de zile cel mai probabil in aceeasi forma. Iohannis sau Opozitia pot ataca proiectul la Curtea Constitutionala, dar deciziile din ultimul an ale CCR lasa prea putine sperante celor care vor stoparea atacului la Justitie.

In paralel cu planul PSD, la Bruxelles discutiile merg implacabil spre taierea fondurilor europene in cazul tarilor care nu respecta statul de drept. Exasperarea UE a venit dupa ce guvernele din Ungaria si Polonia au operat schimbari masive de legislatie, au preluat controlul asupra unei parti a sistemului de Justitie si au demolat principiile democratiei europene. Guvernul si majoritatea guvernamentala din Romania s-au inscris pe acelasi drum. Toata lumea stie, la Bruxelles si in tara, ca modificarea Legilor Justitiei are un singur scop: scaparea de problemele juridice a liderilor PSD, ALDE, dar si a sponsorilor lor din lumea subteranele afacerilor.

Marile state donatoare la bugetul UE s-au saturat de comportamentul liderilor autoritari din estul Europei si nu mai vor sa sponsorizeze aceste derapaje. Liderii UE se tem si ei de efectul de contagiune si vor sa-l opreasca. Discutiile informale incepusera de anul trecut. Discutia formala in UE a inceput in iunie, cind statul de drept a fost mentionat drept conditionalitate pentru fondurile europene in „Documentul de reflectie privind viitorul finantelor UE”, un document al Comisiei Europene. Din iunie, negocierile au inceput deja in diverse formate ale UE.

Stiu ca UE le pare multora o corabie cam in deriva. Uitati-va insa la evolutiile din ultimul an. Veti vedea ca aceasta UE, aparent slabita, a reusit sa opreasca explozia miscarilor extremiste in mai toate statele membre, a gestionat perfect criza catalana si e pe cale sa arunce Marea Britanie intr-o criza fara precedent ca raspuns la Brexit. Nu subestimati Uniunea Europeana. Nu va permite partidei autoritare din Romania sa fie si-n caruta, si-n teleguta.

Discutiile incipiente despre viitorul buget al UE au inceput deja si s-a ajuns la nuante. Unele state donatoare, cele mai dure, vor taierea totala a fondurilor de coeziune pentru statele atinsa de lepra autoritarismului. Altele propun taierea unui procent din fondurile de coeziune – sa spunem 20%, in cazul fericit. Oricum ar fi, Romania va fi aspru penalizata. Cu bani, bani absolut necesari dezvoltarii.

Nici un politician european si nici un lider comunitar nu va accepta ca Romania sa mai primeasca aceeasi bani daca in fruntea sa e un partid cu dosar pentru fraudarea banilor europeni, dosar facut la sesizarea unei institutii UE (OLAF). E clar ca lumina zilei.

Zilele si saptaminile urmatoare, Romania isi joaca o parte a viitorului ei. Nu sint cuvinte mari. „Actiunile au consecinte”, spunea in aprilie la Bucuresti Frans Timmermans, om-cheie al UE. Consecinta politica directa a trecerii proiectului pe Justitie e intrarea Romaniei in zona tarilor-problema. Consecinta financiara directa va fi, probabil, taierea unei parti a fondurilor europene. Consecinta sociala va fi o tensiune maxima intre partea reformista a societatii si elita politica interna. Un mix cu efecte ce vor afecta generatii. Alte generatii de sacrificiu, alt timp pierdut.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro