Sari direct la conținut

O actriță din serialul „Casa Dragonului” e dezamăgită că i-a fost tăiată o scenă de sex „carnal”

HotNews.ro
O actriță din serialul „Casa Dragonului” e dezamăgită că i-a fost tăiată o scenă de sex „carnal”
Actrița Olivia Cooke la premiera sezonului 2 al serialului „Casa Dragonului” (FOTO: Marechal Aurore/ABACA / Abaca Press / Profimedia)


Actrița britanică Olivia Cooke, care joacă unul dintre rolurile principale în serialul „Casa Dragonului”, și-a exprimat dezacordul față de decizia producătorilor de a tăia din unul dintre episoade o scenă de sex „carnal” pe care a filmat-o, relatează IndieWire.

„A fost al naibii de murdară”, a declarat ea despre scena în cauză, explicând într-un interviu acordat revistei Elle că scena a implicat-o pe Alicent Hightower, personajul ei. Hightower este cunoscută de fanii serialului pentru intrigile ei complicate pentru a se agăța de putere, unele din acestea implicând uneltiri în dormitor.

„Nu a fost frumoasă iar asta a fost chiar distractiv de făcut”, a adăugat ea despre scena pe care a mai descris-o drept „carnală” și „animalică”.

Potrivit actriței în vârstă de 30 de ani, decizia de a tăia scena din varianta finală a episodului a fost luată de Ryan Condal, showrunner-ul serialului Casa Dragonului deoarece acesta a considerat că nu vine cu lucruri pe care fanii seriei nu le știu deja despre personaje.

„Cred că Ryan a spus că nu aflăm nimic nou despre personaje, lucru cu care am fost în ușor dezacord, dar e în regulă”, a mai spus Olivia Cooke, subliniind că deciziile privind serialul îi aparțin lui Condal și că nu îi poartă resentimente pentru decizia sa.

Mai puține scene de sex în „Casa Dragonului” decât în „Game of Thrones”

Cei care au văzut de la început Casa Dragonului, primul serial spin-off al Urzelii Tronurilor („Game of Thrones”) ar putea fi surprinși de dezvăluirea făcută acum de Olivia Cooke, având în vedere că sexul a fost o unealtă importantă pentru personajul ei în episoadele trecute.

Însă IndieWire subliniază că, în general, noul serial Game of Thrones mai puține scene de sex decât seria originală bazată pe scrierile lui George R.R. Martin. Situația pare să fie o decizie asumată a producătorilor în condițiile în care unii fani s-au plâns că Urzeala Tronurilor pune prea mult accentul pe sex.

Nuditatea a devenit la rândul ei mult mai puțin frecventă în noul serial pe măsură ce acesta a evoluat.

„Credeam că va fi mult mai multă [nuditate], așa că sunt ușurată că atunci când a fost folosită pentru mine, arată cum Alicent este satisfăcută, ceea ce este grozav și nu pare deloc frivol”, a mai spus Olivia Cooke în interviul acordat revistei Elle.

„Se simte ca și cum spunem o poveste”, a subliniat ea.

Noul serial Casa Dragonului a avut premiera în România luni pe Max, noua platformă de streaming care a înlocuit HBO Max luna trecută.

Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:

INTERVIURILE HotNews.ro