O „banală“ durere de spate era, de fapt, o fractură de coloană. Operația rară în lume, realizată la MedLife Humanitas Cluj, care i-a salvat cariera unui baschetbalist de 14 ani

Spondiloliza – o fractură de stres la nivelul coloanei vertebrale – nu este o problemă rară. Este, de fapt, cea mai frecventă cauză de durere lombară la sportivii tineri, dar rămâne mult subdiagnosticată, iar riscurile pot fi serioase. De cele mai multe ori, durerile puternice sunt puse pe seama unei suprasolicitări musculare, iar masajul sau procedurile de recuperare obișnuite pot agrava leziunea. „La masaj urlam de durere să se oprească, iar la antrenamentele de după nu mai puteam să mă mișc“, povestește Andrei Zano, baschetbalist de 14 ani la CSM Galați. După o vară întreagă de dureri și verdictul unor medici – „nu o să mai poți face sport niciodată“, o operație rară în lume, asistată robotic și efectuată de medicul neurochirurg Sergiu Maior, împreună cu echipa de neurochirurgie spinală de la spitalul MedLife Humanitas Cluj, i-a redat șansa de a continua drumul spre o carieră sportivă de succes. Astăzi, la doar câteva săptămâni după intervenție, Andrei se pregătește deja să revină pe teren – cu o coloană stabilă și, foarte important, mobilă.

La 14 ani, Andrei Zano trăia pentru baschet. Avea două antrenamente pe zi, visa la o carieră în sport și își organiza toată viața în jurul terenului. Până când o durere „banală“ de spate, pusă luni la rând pe seama mușchilor suprasolicitați, s-a dovedit a fi, de fapt, o fractură la nivelul coloanei vertebrale.

Diagnosticul corect a venit târziu, după zeci de ședințe de kinetoterapie, un RMN și opinii medicale contradictorii. 

De la „nu e nimic, e doar febră musculară“ la fractură de coloană

Durerile au început treptat, în zona lombară, în timpul alergărilor de la antrenamentele fizice. „Mă durea din ce în ce mai tare cu fiecare antrenament, cu fiecare pas“, povestește Andrei. Inițial, nimeni nu s-a gândit la o problemă serioasă de coloană. Totul era pus pe seama încălzirii insuficiente, a tehnicii de alergare, a febrei musculare. Au urmat luni întregi de kinetoterapie și „pseudo-soluții“, cum le numește mama lui Andrei, Alina Zano.

„Toată vara am fost la kinetoterapeuți și la medici și niciunul, până în luna august, nu s-a gândit să îi dea să facă un CT. Toată lumea spunea că e în suprasolicitare și atât“, spune ea. Primul RMN făcut a ridicat totuși un semn de întrebare: „Mi-au zis: da, e o fisură acolo, nu vă faceți griji, nu se întâmplă nimic“. Nimeni nu le-a explicat însă clar ce înseamnă, iar Andrei a continuat să se antreneze cu dureri pe care ajunsese să le considere „normale“. „Mă obișnuisem cu durerea. Nici la antrenamente nu mai spuneam de fiecare dată că mă doare spatele. Îmi spuneam: hai că pot să o asociez cu normalitatea, nu mai doare așa tare, pot să trec peste.“

„Pe RMN coloana arăta perfect normal.“ De ce a fost esențial CT-ul

Antrenorul lui Andrei, care trecuse la rândul lui printr-o operație la genunchi ce i-a încheiat cariera sportivă, a fost cel care a insistat să caute și alte opinii. Așa au ajuns imaginile RMN la dr. Sergiu Maior, la MedLife Humanitas. 

„Antrenorul lui Andrei m-a contactat și mi-a spus că are un jucător cu dureri de spate și că ar trebui să îl evaluăm. Mi-a trimis prin e-mail RMN-ul. M-am uitat și am spus: da, este o problemă, este o fractură a coloanei vertebrale, o spondiloliză“, explică neurochirurgul. 

Spondiloliza înseamnă, în termeni simpli, o fractură la nivelul porțiunii prin care procesele articulare se atașează de vertebră, adică zona prin care vertebra se articulează cu cele vecine. Când această zonă este fracturată, vertebrele pot aluneca una față de cealaltă – fenomen numit spondilolisteză.

Totuși, investigația RMN nu poate evidenția clar problema. „Fractura osoasă nu este foarte evidentă pe RMN, pentru că RMN-ul evidențiază mai ales structurile moi ale coloanei – discurile, măduva spinării. În plus, RMN-ul se face cu pacientul întins pe spate. Asupra coloanei nu acționează nicio forță axială. Coloana arată ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Dar în momentul în care se ridică în picioare și cade greutatea axială pe coloană, apar modificările și durerile“, explică dr. Maior.

De aceea a recomandat un examen CT, mult mai bun pentru vizualizarea structurilor osoase. CT-ul a confirmat diagnosticul: fractură completă de pars interaticularis, cu risc de alunecare a vertebrelor. Medicii din Galați care au văzut rezultatele tomografiei s-au grăbit să dea verdictul: „Gata, s-a terminat cu viața lui de sportiv. Nu mai poate juca baschet de performanță. A fost un șoc! A început să-mi cadă părul excesiv. Nu înțelegeam cum e posibil ca de la nimic să fie o problemă atât de mare care îi încheie cariera sportivă“, își amintește mama lui Andrei.

O lună la pat

După ce au trimis CT-ul doctorului Maior, familia a primit, pentru prima dată, o explicație clară: este o fractură, iar parcursul va depinde de cum evoluează osul. „Domnul Maior nu ne-a spus doar: operație și atât. Ne-a explicat că există o șansă, mică, să se vindece dacă stă la pat. Ne-a spus: eu aș putea să vă zic direct operație, dar nu vreau să rămân cu sentimentul că nu am încercat și partea conservatoare. Haideți să stăm o lună la pat, cu ridicări minime, cu corset. După o lună, mai facem un CT și vedem“, povestește mama lui Andrei.

Pentru un adolescent obișnuit cu două antrenamente pe zi, o lună de imobilizare aproape completă a fost un șoc. „A fost ciudat să îmi pun capăt activităților sportive. Eu sunt o persoană care are nevoie de alți oameni în jur. Era greu să stau singur într-un loc. Eram speriat. Nu știam dacă o să mai joc baschet, dacă o să mai pot să îmi urmez visurile“, spune Andrei.

Pentru mamă, a fost o lună de vigilență continuă și anxietate: „De fiecare dată când se ridica din pat, eram cu inima la gât. Ai grijă cum calci, ai grijă cum mergi. Săracul copil era stresat și de durere, și de grijile noastre“.

La finalul lunii, CT-ul a arătat însă mai rău decât primul: fragmentele osoase se depărtaseră, nu se apropiaseră. Tratamentul conservator nu funcționase.

Două intervenții posibile: una clasică și una rară în lume

După această încercare conservatoare, dr. Sergiu Maior le-a spus clar că alternativa reală rămâne intervenția chirurgicală. Existau două opțiuni. Prima – tehnica „clasică“, mai larg utilizată: „Se introduc două șuruburi în vertebra  fracturată  și două în vertebra de dedesubt. Se unesc cu tije de titan. Practic, scoatem din joc vertebra fracturată, iar greutatea corpului se transmite prin sistemul de fixare, nu prin vertebra ruptă. Este o tehnică bună, dar blochează două vertebre. Nu mai există mișcare între ele“, explică neurochirurgul.

Pentru un copil de 14 ani, încă în creștere, cu visuri legate de sport de performanță, blocarea a două vertebre lombare înseamnă limitarea masivă a mobilității și un risc crescut de degenerare a segmentelor de deasupra și de dedesubt.

A doua opțiune era o intervenție de reparație a zonei fracturate (denumită medical pars interarticularis), mai complexă tehnic, dar cu avantajul major că păstra mobilitatea coloanei. „Această tehnică presupune introducerea a două șuruburi în vertebra fracturată și fixarea fragmentelor osoase cu ajutorul unor cârlige speciale, care se ancorează de șuruburi. Marele avantaj este că păstrează toată mobilitatea coloanei. Este o coloană care poate să crească odată cu copilul, nu împotriva lui“, detaliază dr. Maior.

Familia a ales varianta a doua, chiar dacă era mai sofisticată și mai puțin răspândită, inclusiv la nivel internațional. „Ne-am documentat și noi, am căutat în România, în Austria, în Germania. Operații similare se fac, dar tehnica aceasta modernă, minim invazivă, cu păstrarea mobilității, am găsit-o la Cluj. Am înțeles că în România se face doar acolo. Am decis că pentru o calitate a vieții bune pentru copil, asta e singura variantă“, spune mama lui Andrei.

Mulaj 3D al coloanei și robotul care ghidează șuruburile la milimetru

Înainte de operație, echipa de neurochirurgi a reconstruit virtual și fizic coloana lui Andrei. „Noi obișnuim în cazurile de genul acesta să facem un mulaj tridimensional al coloanei vertebrale, pe regiunea unde se află patologia. Din imaginile CT facem o printare 3D. Putem astfel să calculăm dinainte traiectoria șuruburilor, tipul de implant, dimensiunea cârligelor. Scurtează mult timpul operator și crește mult precizia“, explică dr. Sergiu Maior.

În sala de operație au folosit și suita robotică Brain Lab. „Pentru a putea alinia perfect șuruburile și fragmentele osoase, ai nevoie de o traiectorie foarte bine calculată. Nu le poți introduce «din mână», clasic, pentru că și un milimetru greșit poate să tracteze defectuos fragmentele și vindecarea să fie vicioasă. Am folosit tot arsenalul de imagistică și robotică pentru acuratețe maximă“, spune neurochirurgul. 

Șase ore după operație: fără durerea „groaznică“ de spate și deja în picioare

Operația a durat aproximativ o oră și jumătate-două ore. Pentru Andrei, trezirea din anestezie a fost cea mai confuză etapă: „Când m-am trezit, nu știam unde sunt. Nu știam că sunt la Cluj, nu știam că sunt în spital. Îl recunoșteam doar pe medicul  anestezist. Abia pe la 5 și jumătate am reușit să vorbesc clar și să îmi dau seama unde sunt.“

Mobilizarea a fost însă spectaculos de rapidă. În prima zi s-a ridicat în șezut, iar a doua zi a mers, susținut de echipa medicală. „A fost foarte ușor, surprinzător. Eram un pic amețit, dar am reușit să merg. Domnul doctor mi-a spus că mergeam chiar foarte bine“, povestește Andrei.

Diferența față de perioada de dinainte de operație a fost uriașă: „După intervenție, durerile groaznice de spate i-au dispărut complet. Avea doar un mic disconfort în zona inciziilor, din cauza traumatismului de părți moi. Vorbim de incizii de câțiva centimetri, pe lateralul coloanei“, spune dr. Maior.

Externarea a avut loc la câteva zile de la operație, iar după 11-12 zile nu mai avea nevoie de calmante și se simțea „în stare să alerge la maraton“, după cum glumește tânărul sportiv. „Mă simt în stare să revin la baschet. Știu că nu am voie încă, dar așa mă simt“, spune el.

Planul de recuperare: tentația de a „uita“ că ai fost operat

Exact această stare de bine rapidă este, paradoxal, și cel mai mare risc în perioada de vindecare, avertizează neurochirurgul. „Le-am explicat și lui, și mamei lui: la câteva săptămâni după operație, Andrei va uita că a fost operat. Nu va mai avea dureri, se va simți excelent. Dar fragmentele osoase încă nu vor fi osificate. Ele se vor vindeca, dar au nevoie de timp”, subliniază dr. Sergiu Maior.

Medicul a stabilit un plan clar: în primele două săptămâni, doar mișcări lente, de încălzire, mobilizări blânde ale articulațiilor. Apoi, un program de kinetoterapie progresivă, care poate fi făcut și acasă, fără „inovații” sau exerciții suplimentare.

„Domnul doctor ne-a spus clar: să nu facem nimic în plus față de plan. M-a avertizat că Andrei o să creadă că este Superman și că nu trebuie să sară nicio etapă“, spune mama.

În aproximativ 6-8 săptămâni de la intervenție, implantul este complet integrat, iar puntea osoasă dintre fragmente ar trebui să fie solidă. Dacă totul decurge normal, Andrei își poate relua activitatea sportivă, crescând treptat intensitatea antrenamentelor.
„Nu este o problemă rară, ci subdiagnosticată“

Cazul lui Andrei nu este, din păcate, unul izolat, spune dr. Sergiu Maior. „Nu este o problemă rară. Din păcate, părerea mea este că e mult subdiagnosticată. Copiii acuză dureri de spate, merg la kinetoterapie, poate le e mai bine o perioadă, poate nu. De foarte multe ori stagnează sportiv, pierd locul în echipă, își schimbă mentalitatea și renunță la sport“, explică neurochirurgul.

Care sunt, de fapt, dificultățile în a identifica această fractură de coloană vertebrală? Dr. Sergiu Maior spune că, în primul rând, spondiloliza fiind o leziune osoasă, este greu de văzut pe RMN, investigația cel mai frecvent recomandată copiilor pentru probleme cu coloana. La copii se evită, pe bună dreptate, trimiterea directă la CT, din cauza iradierii. În plus, de multe ori, în lipsa unei suspiciuni ferme, durerea este pusă pe seama „mușchilor“ și tratată doar simptomatic.

La tineri, cauza este de cele mai multe ori uzura mecanică a coloanei lombare, prin mișcări bruște, rotații, fandări repetate – exact ceea ce presupun sporturile de performanță precum baschetul. 

Mesajul medicului pentru părinți și antrenori este unul ferm: o durere de spate care persistă la un copil sau adolescent, mai ales dacă limitează antrenamentele și revine constant, nu este „normală“ și merită investigată serios.

„Sunt foarte mulți pacienți care nu știu că există această soluție și că se practică o astfel de operație în România. Din cauza asta ajung târziu sau renunță pur și simplu la sport. Iar la un copil pasionat de sport, asta înseamnă nu doar o problemă fizică, ci și una emoțională majoră“, subliniază dr. Maior. 

„Dacă nu era antrenorul lui Andrei atât de implicat și dacă nu ajungeam la doctorul Maior, cine știe în ce situație eram acum… E bine ca lumea să știe și ce este spondiloliza și cât de frecventă e, dar și că la noi în țară există medici ca dr. Maior, care e atât de apropiat de pacienți, stă de vorbă și le dă încredere totală, și că în România se pot efectua intervenții complexe cum a fost cea a lui Andrei“, conchide Alina Zano, mama tânărului baschetbalist.

***

Citește și alte articole informative, pe subiecte medicale, în secțiunea Facem România bine.

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.

Află mai multe detalii despre toate serviciile pe https://www.medlife.ro/ 

Articol susținut de MedLife