O bucata din tortul de la nunta printului William, scoasa la licitatie
O bucata din tortul de la nunta Ducelui si Ducesei de Cambridge va fi scoasa la licitatie pe 27 septembrie si are o valoare estimata la aproximativ 1.200 de lire sterline.Bucata din tortul cu fructe si frisca realizat de Peter Windett si Sally Mangum are dimensiuni de 8x6x3,5 cm si are o valoare estimata intre 800 si 1.200 de lire sterline, scrie News.ro, citand chiswickauctions.co.uk.
Ea vine impreuna cu un card de felicitare pe care este scris: „Cele mai bune ganduri din partea Printului de Wales si a Ducesei de Cornwall cu ocazia sarbatoririi nuntii Ducelui si Ducesei de Cambridge.”
Tortul, care avea opt etaje, a fost oferit invitatilor la nunta regala a printului William cu Kate Middleton, in 2011. El a fost realizat in cinci saptamani.
Intre loturile care vor fi licitate se numara documente semnate de George Gordon Byron, Winston Churchill, ilustratii realizate de Salvador Dali, prima editie in engleza a cartii „To Kill A Mockingbird”, de Harper Lee, din 1960, fotografii cu Elizabeth Taylor si Noel Coward.