Sari direct la conținut

O elevă a primit nota 3 la matematică la Evaluarea Națională; după contestație, a primit 8,25. Care este explicația inspectoratului, după verificări

HotNews.ro
Examen scolar, Foto: Freepik
Examen scolar, Foto: Freepik

​​O elevă din Galați a primit nota 3 la matematică la examenul de Evaluare Națională și a făcut contestație, iar nota revizuită a fost 8,25. Potrivit inspectorului general din Vrancea, la baza notării greșite ar fi stat „o eroare de borderou”, transmite Agerpres.

Peste 20.000 de contestații au fost depuse la Evaluarea Națională 2021, iar dintre acestea, în cazul a 18.000 de lucrări notele au fost modificate.

„Am primit o sesizare de la Comisia judeţeană de evaluare a judeţului Galaţi care ne-au sesizat o diferenţă foarte mare de punctaj, de la nota 3 la nota 8,25. După ce am primit în cursul zilei de ieri (marţi – n.red.) lucrările din centrul zonal de contestaţii, am început cercetările. Comisia judeţeană a mers în centrul nostru de corectare, am vizualizat lucrarea, am vizualizat borderourile, am verificat şi celelalte lucrări din centru şi am descoperit că la lucrarea cu numărul 2.012 a fost trecută nota lucrării cu numărul 2013. Practic cele două note au fost trecute inversat pe lucrări”, a declarat Daniela Marchitan.

Inspectorul general susţine că s-au făcut demersurile pentru notarea corectă a elevilor.

„Am sesizat comisia naţională de Evaluare Naţională, am explicat ceea ce s-a întâmplat, am luat declaraţiile celor doi profesori evaluatori şi aşteptăm rezoluţia comisiei naţionale pentru pasul următor. Bănuiesc că vom primi acceptul de a interveni în aplicaţie şi de a pune corect cele două medii copiilor. Pentru că interesul este pentru elevi în primul şi primul rând”, a precizat Marchitan.

Inspectorul general a afirmat și că de la an la an a scăzut interesul profesorilor de a participa la corectura lucrărilor de la examenelor naţionale, din cauza presiunii şi a timpului scurt pe care aceştia îl au la dispoziţie pentru a nota lucrările.

„În ultimii ani, profesorii refuză din ce în ce mai mult să participe în comisiile de corectură a tezelor la examenele naţionale. Presiunea este foarte mare, iar timpul pe care îl au alocat evaluării acestor lucrări este foarte scurt. A fost foarte greu să găsim atâţia profesori evaluatori şi în acest an. Oboseala care s-a acumulat şi-a spus cuvântul în acest caz”, a fost de părere inspectorul general.

Conform metodologiei de organizare a examenului de Evaluare Naţională, cei doi profesori riscă acum să nu mai aibă posibilitatea de a participa în comisiile de corectură la examenul de Evaluare Naţională.

Câte note au fost modificate după contestații la Evaluarea Națională 2021

Peste 20.000 de contestații au fost depuse la Evaluarea Națională 2021, iar dintre acestea, în cazul a 18.000 de lucrări notele au fost modificate.

Potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, peste 12.000 au fost evaluate în favoarea elevului, în plus și 6.000 notate în minus.

„Aceste diferențe subiective au fost tot timpul anului, anul aceste au fost mai puține decât în alt an, pentru prima oară structura subiectelor a fost pe modelul PISA și au fost punctaje detaliate. Anul acesta, subiectivismul la Evaluarea Națională a fost mult înlăturat. Au fost însă 7 note la română și 4 la matematică cu diferențe extrem de mari, chiar de 3,5 puncte. Sunt și alte greșeli administrative, legate de numerotarea paginilor, de borderou. După ce se va încheia acest proces, îmi place să cred că profesorii care au greșit nu vor mai corecta niciodată. Subiectivismul trebuie înlăturat”, a afirmat ministrul Educației, potrivit Digi24.ro.

Cazul din Galați reprezintă cea mai mare diferență de notare la Evaluarea Națională 2021, semnala Edupedu.ro în urmă cu două zile.

Cîmpeanu a anunțat de altfel că de anul viitor se va introduce digitalizarea corectării la examenele școlare, la evaluările de la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, a VIII-a și prin pilotare la Bacalaureat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro