O femeie a fost înjunghiată de un bărbat care a urmărit-o după ce a coborât dintr-un autobuz, în București
O femeie în vârstă de 62 de ani a fost înjunghiată, joi dimineață, de către un bărbat care a coborât din același autobuz ca ea, în zona Arcul de Triumf din București. Conform Poliției, victima, care a ajuns la spital, este acum în afara oricărui pericol.
Poliția Capitalei a transmis, printr-un comunicat de presă, că joi, în jurul orei 06.40, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, de către reprezentanții unui spital, că la această unitate medicală a ajuns o femeie în vârstă de 62 de ani, care avea o plagă în zonă lombară.
În urma verificărilor, Poliția a stabilit că după ce a coborât dintr-un autobuz pe o stradă din Sectorul 1 femeia a fost urmărită de un bărbat care a coborât din același mijloc de transportat în comun. La scurt timp, bărbatul a înjunghiat-o pe femeie, apoi a dispărut.
Femeia a mers la spital pentru îngrijiri medicale și se află în afara oricărui pericol la acest moment, mai spune sursa citată.
Bărbatul a fost găsit de poliție în zona Arcului de Triumf, unde s-a petrecut incidentul, iar în acest moment este la audieri, au mai transmis autoritățile.
