Sari direct la conținut

O femeie din SUA a făcut stop cardiac în timpul examenului de barou, iar proba a continuat

HotNews.ro
O femeie din SUA a făcut stop cardiac în timpul examenului de barou, iar proba a continuat
Student la examen. Foto: Dreamstime

O candidată la examenul de barou din New York a suferit un stop cardiac în timp ce susținea proba, însă supraveghetorii nu au întrerupt sesiunea pentru a-i oferi asistență, au acuzat mai mulți martori oculari, relatează revista People.

Incidentul a avut loc în data de 30 iulie, la Universitatea Hofstra din Hempstead, în timpul organizării examenului de către New York State Board of Law Examiners (NYSBOLE), a declarat un purtător de cuvânt al colegiului pentru People.

Potrivit reprezentantului universității, victima – pe care publicația locală Newsday a identificat-o ca fiind o femeie – „s-a prăbușit de pe scaun cu puțin timp înainte de pauza de prânz”.

„Ofițerii de Siguranță Publică din Hofstra au oferit imediat îngrijiri de urgență care i-au salvat viața, inclusiv resuscitare cardiopulmonară și defibrilare, până când paramedicii au sosit și au transportat-o la un spital local”, a continuat purtătorul de cuvânt al colegiului cu sediul în Long Island.

Mai mulți martori au acuzat însă pe rețele sociale că participanții au fost nevoiți să continue să rezolve subiectele, în ciuda incidentului.

„A căzut pe jos, era clar că se află în mare suferință. Pentru o perioadă, nimeni nu a reacționat până când câțiva participanți au început să strige după ajutor”, a scris o persoană, pe Reddit. „Examenul nu s-a oprit. Toată lumea a continuat. Sau cel puțin a încercat să continue”, a mai scris aceasta.

Joseph Landau, decanul Facultății de Drept Fordham, a confirmat pentru People că femeia este una dintre absolventele lor.

„Am fost întristați să aflăm ce s-a întâmplat cu una dintre absolventele noastre în timpul examenului de Barou. Am luat legătura cu familia și monitorizăm starea de sănătate a candidatei. Gândurile noastre sunt alături de ea și de cei dragi”, a declarat decanul.

Foto: Dreamstime

INTERVIURILE HotNews.ro