O fetiță nou-născută din Anglia a fost înregistrată din greșeală băiat în certificatul de naștere / Marea Britanie nu poate elibera un nou document
O fetiță nou-născută din Anglia va trebui să își trăiască toată viața avân în certificatul de naștere sexul greșit, după o eroare a unui angajat al Biroului de evidența persoanelor din Marea Britanie, relatează The Guardian. Potrivit oficialilor, certificatele de naștere nu pot fi schimbate.
Grace Bingham și partenerul ei, Ewan Murray, erau foarte fericiți când s-au dus să își înregistreze primul copil la Biroul de evidența populației din Sutton-in-Ashfield din Nottinghamshire săptămâna trecută. Dar ei nu au observat că angajatul a scris sexul greșit pe certificatul de naștere.
„Am fost îngroziți, dar am presupus că, deoarece am văzut greșeala la doar câteva secunde după ce s-a întâmplat, corectarea acesteia ar fi un lucru ușor de făcut”, a spus Murray. „Dar deși angajata și-a cerut scuze pentru greșeala ei – și managerul zonal și-a cerut de asemenea scuze – se pare că certificatele de naștere nu pot fi schimbate.”
Dar oficiul general al stării civile din Anglia (General Register Office), care este responsabil de înregistrarea nașterilor, morților și căsătoriilor din Anglia și Țara Galilor, precum și Ministerul de Interne au confirmat că certificatul de naștere al lui Lilah nu poate fi reemis, deși se poate face o modificare pe marginea documentului original.
Bingham a spus că acest lucru nu este suficient. „Oamenii care citesc un certificat de naștere ar putea trece cu vederea mica notiță – ceea ce înseamnă că Lilah ar putea fi considerată bărbat atunci când se înscrie la școală școală, își scoate pașaportul și aplică la locuri de muncă – pentru toate are nevoie de un certificat de naștere complet.”
„Chiar dacă oamenii observă corectura, vor presupune că fiica noastră este transgender – ceea ce nu este o problemă dacă asta vrea să fie când va fi mai mare, dar nu este cazul acum”, a adăugat ea.
„Lilah s-ar putea să nu creadă că s-a născut fată, dar că a existat un lucru ciudat, biologic, care s-a întâmplat când s-a născut”, a spus Bingham.